Închide

Director medical nou la spitalul județean din Cluj. Cine i-a luat locul Adelei Golea

SănătateTop News by Actual de Cluj - feb. 15, 2021 1 939

Director medical nou la unul dintre cele mai mari spitale din țară, spitalul clinic județean din Cluj-Napoca. După demisia Adelei Golea, la începutul acestui an, în locul acesteia a fost numit șeful secției de oftalmologie, Simona Nicoară.

Nicoară este medic șef al Secției Clinice Oftalmologie din cadrul spitalului și predă la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”. Are până acum zeci de lucrări publicate în reviste de specialitate și este autor a două cărți de oftalmologie și al unui îndreptar de lucrări practice pentru studenți. Operează sute de intervenții chirurgicale pe an, în medie 400 anual și, anunță spitalul, a introdus tehnici moderne de chirurgie vitreo-retiniană în secție, după ce în 2006 a realizat prima fotocoagulare laser pentru retinopatia prematurității în Cluj, iar în 2009 a utilizat pentru prima oară în România o tehnică nouă pentru retinopatia prematurității.

Amintim, Adela Golea și-a dat demisia din funcția de director medical la începutul acestui an. Ea spunea atunci pentru actualdecluj.ro că demisia sa din funcție are la bază probleme personale care nu au legătură cu activitatea sa la conducerea spitalului. ”Mandatul meu se încheia în 2022. Dar mi-a dat demisia din mtive personale, e o perioadă mai grea pentru mine. Am înaintat o demisie și în primăvară, atunci nu mi s-a acceptat și am luat decizia să continuu”, a spus ea.

Citește și:

Directorul medical al spitalului județean din Cluj, Adela Golea, și-a dat demisia, directorul Șușca pleacă și el, dat afară de ministru

Un comentariu

  1. Nu recomandam deloc! Dr. Nicoara Simona . Bunica mea a fost operata de Dna pe viu. si a ramas si fara vedere. a ajuns sa faca 7 operatii, fara suces. Si la sfarsit sa bata cu pumnii in masa la Bunica mea ca, ea nu mai are ce sa ii faca.  Ajuns bunica mea si cu hemoragie la ochi, retina desprinsa de nenumarate ori, si toate de la prima operatie a mers din ce in ce mai rau. Dna nu are rabdare, face multe greseli si vorbeste si urat. Bunica mea nu o sa isi mai recapete vederea, dar noi dorim sa informam mai departe ca altii sa ieie decizii mai bune decat noi. Ca asa ceva trebe vorbit

Scrie un comentariu