Închide

Dialogul surzilor pentru degrevarea traficului din oraș

Actualitate by Luminiţa Silea - sept. 17, 2015 0 479

Traficul din oraș e și mai infernal, odată cu începerea școlii, remarcă PSD Cluj prin vocea deputatului Aurelia Cristea care cere administrației să ia măsuri concrete. Sistem integrat de parcare în oraș și incurajarea transportului alternativ, pe care consilierii locali ai partidului le cer de doi ani la fiecare discuție pe proiectul de buget.
„E nevoie de implementarea unei serii de măsuri complementare, începând cu un sistem integrat de parcări, plus crearea de noi soluţii de parcaj în centru. În al doilea rând, trebuie puse în practică măsurile pentru încurajarea metodelor alternative de circulaţie, cum e cazul bike sharing-ului, a cărui implementare efectivă s-a rezumat la poveşti. De asemenea, managementul traficului în comun, eficienţa în transportul public nu înseamnă inaugurarea, după ani şi ani, a unui singur automat de parcare”, a cerut public deputatul PSD, Aurelia Cristea.

În ultimii doi ani, la fiecare dezbatere a bugetului previonat de primărie, consilierii social-democrați din Consiliul Local au cerut implementare unui sistem integrat de parcări și nominalizarea de fonduri în acest sens. Pe lângă parkinguri la intrările/ieşirile din oraş şi schimbarea regulilor de tarifare a locurilor de parcare din centru, în acest sistem ar fi trebuit incluse, după cum declara consilierul PSD Gabriel Oniga şi parcări pe structură metalică, în locul zonelor ocupa de garajele de cartier. Potrivit lui Oniga, preţul de construire a unui loc de parcare în sistemul propus ar fi undeva la 2.000 de euro şi, iar avantajul pentru cetăţeni şi pentru primărie ar fi foarte mare, pentru că, în locul a 10 garaje s-ar face 40 de locuri de parcare.

Deși propunerea s-a bucurat de susținere din partea primarului, până acum administrația locală nu a reușit să facă pași concreți pentru implementarea sa. Anul acesta, primăria s-a concentrat spre șantierele de modernizare a străzilor din Cluj-Napoca, deschise majoritatea cu bani europeni, în așa fel încât să nu piardă respectivele fonduri nerambursabile.
Primarul Emil Boc a declarat că oricum primăria a comandat un studiu de trafic, însă acesta nu poate fi realizat decât după terminarea șantiereleor din oraș. Așa că respectiva cercetare este în așteptare și cu siguranță ca va aduce măsuri reale pentru traficul din Cluj-Napoca.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.