Detalii din motivarea arestării preventive a inspectorilor de la ISCTR Cluj, inclusiv șeful: ”cei mai mulţi dintre inspectori ar proteja anumiţi operatori economici”. Mita în cazul lui Durlea – doi miei

Pe rol fiind soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor D. B.Ş. şi Ţ. C. V. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr…./P/2022.

………………………………………………………………………………………..

   TRIBUNALUL

        JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,

Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă, constată următoarele:

Prin propunerea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05.10.2023 sub nr dosar 5165/117/2023 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Cluj a solicitat, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, de la data de 05.10.2023 până la data de 03.11.2023, inclusiv, a inculpaţilor: D. B. Ș., cercetat cu privire la comiterea infracţiunilor de: 1. efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000,  2. folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (3 acte materiale),  3. luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cp rap. la art. 6 Legea 78/2000 și 4. abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., toate în condiţiile art. 38 alin. 1 Cp şi Ţ. C. V. cercetat cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cp rap. la art. 6 și 7 lit. c din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale).

………………………………………………………………………………………………………………………

S-a învederat că inculpaţii s-ar afla în situaţia prevăzută de art. 223 alin. (2) C.proc.pen. deoarece din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia şi ar fi îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 202 alin. 1 C.p.p şi de art. 223 alin. 2 C.p.p.. iar luarea măsurii preventive privative de libertate este necesară în scopul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal.

………………………………………………………………………………………………………………………..

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele:

……………………………………………………………………………………………………………………….

Din perspectiva prevederilor art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”, nici o măsură preventivă neputând fi dispusă daca exista o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia (alin.2).

De asemenea, potrivit alin.3 al art. 202 Cod procedură penală, “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Preliminar, judecătorul mai reţine că luarea măsurilor preventive se subsumeaza exclusiv scopului prevăzut de dispozitiile art. 202 Cod procedură penală, asigurarea bunei desfăsurari a procesului penal ori pentru a impiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni, acesta fiind si motivul pentru care măsura preventivă a arestării nu trebuie şi nu poate fi o anticipare a unei eventuale pedepse care s-ar putea aplica inculpatului în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Din coroborarea dispozițiilor procedurale antecitate, judecătorul reține aşadar că, pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 223 alin. 1 și  alin. 2 Cod procedură penală se impun a fi îndeplinite următoarele condiţii:

– să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, o infracţiune la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

– să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzută de art. 16 Cod procedură penală;

– să fie fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea că a fost săvârșită de inculpat;

– măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni;

– măsura arestării preventive să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

…………………………………………………………………………………………………………………..

Măsuri preventive dispuse

Faţă de inculpatul D. B. Ș. s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore începând cu data de 03.10.2023 ora 13,34 până în data de 04.10.2023 ora 13,34 , iar față de inculpatul Ț. C. V. , pentru o perioadă de 24 ore începând cu data de 03.10.2023 ora 21,15 până în data de 04.10.2023 ora 21,15, ambii inculpati fiind depuşi în Centrul de Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Maramureș.

Se poate constata aşadar că au fost respectate condiţiile procedurale pentru a se solicita arestarea preventivă, respectiv: a fost începută/extinsă urmărirea penală pentru fiecare infracţiunea ce formează obiectul prezentei propuneri; a fost efectuată în continuare urmărirea penală pentru aceleaşi infracţiuni (persoanele cercetate dobândind calitatea de suspect); a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceleaşi infracţiuni (suspecţii dobândind calitatea de inculpaţi); propunerea de luare a măsurii arestării preventive este motivată prezentându-se atât baza factuală a acuzaţiilor aduse, din perspectiva Ministerului Public cât şi temeiul de drept; inculpaţii au fost aduşi personal la soluţionarea propunerii şi asistaţi de avocaţii aleşi.

Starea de fapt reţinută în urma interpretării coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale

Judecătorul reţine că pentru luarea măsurii arestării preventive nu este necesară existenţa unor probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul  arestarii (cauzele Brogan şi Murray contra Regatului  Unit ) și nici existenta unor probe certe de vinovăţie necesare pentru condamnarea unei persoane, atăta timp cat stabilirea  dincolo de orice indoiala rezonabila a faptei si a vinovatiei inculpatului se face in urma  cercetarii  judecatoresti de catre instanta de judecata, ci, potrivit dispoziţiilor art.223 alin.1  Cod procedură penală, existenţa unor probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează cercetări a săvârşit  o infractiune. În acelaşi sens sunt şi prevederile dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. c Convenţia E.D.O. care permit luarea măsurii arestării preventive atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Noţiunea de „probă” este definită în art. 97 Cod procedură penală ca fiind „orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o”, iar noţiunea de „suspiciune rezonabilă” trebuie interpretată în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia motivele verosimile presupun existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că „este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea” (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, nr. 12244/86, 12245/86, 12383/86, 30.08.1990, par. 32). Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.

În acest sens judecătorul de drepturi si libertăţi reţine că mijloacele de probă administrate  până la acest moment al urmăririi penale constând, în principal, în procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate purtate de către inculpati, inclusiv prin intermediul unor aplicații aflate pe telefoanele mobile ale acestora, și persoanele suspecte, procesele verbale de investigaţii întocmite de către organele de cercetare penală delegate, procesele – verbale de supraveghere incheiate in urma punerii in executare a măsurilor de supraveghere tehnica incuviintate, declaratiile martorilor denunțători, declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale şi inscrisuri, relevă existenta acelor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă (în sensul existenţei unor date şi informaţii de natură a convinge un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit o infracţiune) că inculpaţii ar fi comis faptele pentru care sunt cercetaţi, contrar susţinerilor avocaţilor acestora, astfel cum vor fi prezentate cu privire la fiecare dintre inculpati in parte.

Cu privire la D. B. Ș.

Prin O.G. nr. 26/2011 a fost înființat ………. (I.S.C.T.R.) instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit art. 2 din OG nr. 26/2011, I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal:

a) condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier1 şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere;

b) siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului;

c) starea tehnică a vehiculelor rutiere;

d) masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate;

e) tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

 I.S.C.T.R. are în structura sa organizatorică 8 inspectorate teritoriale, fără personalitate juridică, conduse de câte un inspector şef teritorial, numit şi revocat prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, la propunerea inspectorului de stat şef, (art. 5 alin. 1) iar personalul I.S.C.T.R. este alcătuit din inspectori şi alte categorii de personal (art. 5 lin. 3).

Potrivit art. 371 din Codul Administrativ, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

La pct. II.a.13 din Anexa 5 a Codului Administrativ – Lista cuprinzând funcţiile publice, este identificată funcţia publică de inspector şef.

Coroborând prevederile art. 5 alin. 1 din OG nr. 26/2011 cu cele ale art. 371 din Codul Administrativ şi cele de la pct. II.a.13 din Anexa 5 a Codului Administrativ, se poate concluziona că inculpatul D. avea la data comiterii prezumtivelor activități infracționale, calitatea de funcţionar public, atât din perspectiva dreptului administrativ, dar și a dreptului penal în conformitate cu prevederile art. 175 alin.1 lit. b Cod penal, putând astfel avea calitatea de subiect activ al  infracțiunilor suspectate.

Deopotrivă, din perspectiva prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei:

Art. 94 – (1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;

Art. 96 – (1) Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.

Se poate concluziona astfel că inculpatul D. B. Ş., în calitate de inspector şef al IT 4 din cadrul ISCTR, nu putea desfăşura activităţi în cadrul unor societăţi comerciale, mai ales în cadrul unora care ar activa în domeniul transportului rutier, cu privire la care este direct implicat, prin prisma atribuţiilor de serviciu.

În ciuda acestei interdicţii, probele administrate pe parcursul urmăririi penale au relevat la nivel de suspciune rezonabilă că, inculpatul administra în fapt SC E. T. SRL, societate prin intermediul căreia ar  efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, contrar inderdictiei legale impuse de functia detinută, și nu realiza doar simple favoruri pentru socrul său, astfel cum acesta a precizat în fata judecătorului de drepturi și libertati cu prilejul solutionării propunerii de arestare preventivă.

Societatea comercială E. T. SRL a fost înregistrată în Registrul Comerţului la data de 08.05.2012, având numărul de ordine …./2012 şi CUI ….. Asociat şi administrator al societăţii figurează numitul G. L. C., societatea având ca activitatea principală declarată :  Domeniul de activitate principal: conform codificarii (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2) 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri iar ca activităţi secundare: Activităţile secundare: conform codificarii (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2) (…) 4519 – Comerţ cu alte autovehicule.

Pe parcursul urmăririi penale au fost incuviintate si puse in executare măsuri de supraveghere tehnică  care au oferit indicii temeinici și chiar probe in sensul implicării reale și constante a inculpatului D. B. Ș. în administrarea de fapt a societatii mentionate realizând, astfel, şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o deţinea.

………………………………………………………………………………………………………………….

Se poate concluziona așadar că, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale au relevat probe din care suspiciunea rezonabilă a comiterii de către inculpatul D. B. Ș. a infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, in contextul in care implicarea sa in administrarea de fapt a SC E. T. SRL  a fost una reală, constantă, și nu sporadică, astfel cum a sustinut inculpatul, realizand direct sau prin interpuşi, operaţiuni comerciale concrete (încheierea de contracte/emiterea de facturi). Toate aceste operatiuni comerciale concrete pe care inculpatul le-ar fi realizat exced unui simplu ajutor pe care inculpatul l-ar fi acordat socrului său, numitul F. și constituie la nivel de aparenta, activităti subsumate elementului material al laturii obiective a infracțiunii suspectate.

 Comiterea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii

Potrivit art. 12 alin. 1 lit. c din Anexa 1 a HG 1088/2011 privind organizarea şi funcţionarea ISCTR, inspectorii ISCTR au obligaţia de a păstra cu stricteţe secretul de serviciu, al acţiunilor de control, al informaţiilor cu caracter confidenţial, deţinute ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu, şi de a nu le face publice, în afara cazului în care îndatoririle funcţiei sau necesităţile justiţiei impun în mod absolut contrariul.

Referitor la sintagma ”informații ce nu sunt destinate publicității”, în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia 101/2018 publicată în Monitorul Oficial la 21 iunie 2018) s-a precizat că în sfera informațiilor confidențiale intră acele informații care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulație, unor limitări și îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare.

Prin Decizia 393/22 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, în esență, că funcționarul public care s-a aflat în posesia unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii privind efectuarea controalelor specifice, a folosit aceste informaţii şi a permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a-i preveni pe aceştia din urmă despre controalele specifice pentru a nu fi descoperiţi, constituie infracțiunea prevăzută de art. 12 litera b din Legea 78/2000. Caracterul nepublic al acestor informaţii rezultă din înseşi natura şi scopul controalelor specifice, acela de a verifica activitatea vizată şi a depista eventuale nereguli, dar şi din caracterul inopinat al procedurilor de control.

Având în vedere considerentele retinute de către Curtea Constitutională si Înalta Curte de Casatie si Justitie dar și prevederea de la art. 12 alin. 1 lit. c din Anexa 1 a HG 1088/2011, potrivit căreia inspectorii ISCTR sunt obligați să păstreze cu strictețe secretul acțiunilor de control pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu și să nu le facă publice, se poate concluziona că orice divulgare a datelor referitoare la controalele desfășurate de ISCTR (cum ar fi zona de acțiune, componența echipajelor, obiectivele controlului, intervalul de timp în care se desfășoară controlul etc) definește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000.

…………………………………………………………………………………………………………………….

Cu privire la pretinsa infracțiune de luare de mită

Inculpatul D. B. Ş. era la momentul pretinsei activitati infracționale inspectorul şef al I. T. 4 din cadrul ISCTR. IT 4 are în circumscripţie judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Maramureş, Alba şi Satu Mare, iar la nivelul fiecărui judeţ unul dintre inspectorii care activează în judeţul respectiv este desemnat inspector coordonator judeţean. Atribuţiile acestui inspector sunt stabilite prin fişe ale posturilor însă, în esenţă, acesta stabileşte zonele în care vor acţiona inspectorii, componenţa echipajelor, firmele care vor fi controlate, etc.

……………………………………………………………………………………………………………………..

De altfel, inculpatul D. nu a negat în faţa judecatorului de drepturi și libertati că ar avea atributii de a propune, in calitate de inspector șef teritorial inspectorului șef de stat al ISCTR numirea unor inspectori coordonatori judetean, apreciind doar că aceasta reprezintă „doar o formalitate”,  numirea  putand a se face la propunerea sa sau nu, dând şi un exemplu, in sensul in care la nivelul jud. Oradea a fost numit direct un inspector coordonator, fără ca inculpatul să propun acest lucru. Propunerea era doar în sensul consultării, însă decizia aparține exclusiv inspectorului șef, a relatat inculpatul. În opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi apărarea inculpatului în sensul inexistentei la nivel de bănuială legitimă a infracţiunii de luare de mită nu poate fi primită, atâta timp cat din perspectiva prevederilor art. 289 Cod penal, este esenţial a se retine că astfel de folose ar fi pretinse sau primite de către subiectul activ in legătură cu indeplinirea unui act ce intră in îndatoririle sale de serviciu sau in legătură cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, or, din actele normative anterior mentionate a rezultat că inculpatul avea astfel de prerogative, respectiv de a formula o propunere cu privire la numirea inspectorilor coordonatori judetean, pe care chiar dacă la nivel de recomandare, a formulat-o, în condiţiile în care se presupune că ar fi primit foloase necuvenite.

 De asemenea, în fata judecătorului de drepturi și libertati inculpatul D. a recunoscut faptul că a primit cei doi miei de la numitul Ţ., dar nu cu titlu de folos necuvenit, ci ca si cadou, prin prisma relatiei mai vechi de amicitie care ar exista intre cei doi, la randul sau inculpatul facându-i cadouri susnumitului care s-au concretizat in sticle de bautură, aspecte care nu pot fi retinute, în contextul argumentelor deja prezentate.

………………………………………………………………………………………………………………….

În ceea ce priveşte normele legale încălcate de inculpatul D. B. Ş. în legătură cu controlul efectuat la SC I.P. SRL, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 26/2011, I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere (…).

Aşadar, la nivel legislativ primar, este stabilită atribuţia inspectorilor ISCTR de a efectua activităţi de inspecţie şi control al respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.

Odată stabilită la nivel legislativ primar această sarcină a inspectorilor ISCTR, legiuitorul a prevăzut, la art. 11 alin. 1 din OG 26/2011, că (…) atribuţiile şi obligaţiile inspectorilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului (…). În acest sens prin HG 1088/2011 privind organizarea şi funcţionarea ISCTR au fost detaliate atribuţiile inspectorilor ISCTR, relevante cauzei, în acest moment, fiind art. 7 lit e din Anexa 1 a HG 1088/2011, potrivit căruia ISCTR  exercită controlul la sediul furnizorilor şi beneficiarilor de bunuri divizibile şi art. 10 lit. a, potrivit căruia inspectorii ISCTR au şi următoarea atribuţie:să controleze, să constate şi să aplice sancţiuni contravenţionale, sancţiuni complementare şi/sau măsuri administrative, după caz, conform reglementărilor în vigoare.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, obligaţiile furnizorilor ale căror bunuri sunt distribuite folosind reţeaua de drumuri publice din România sunt următoarele: a) să aibă în dotare, în punctele de încărcare a vehiculelor, instalaţii de cântărire a bunurilor divizibile şi/sau a vehiculelor rutiere care să îndeplinească şi să respecte condiţiile prevăzute în anexa nr. 1.

Potrivit art. 8 alin. 1 lit. a) din acelaşi act normativ, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 3, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicată furnizorului;

Potrivit art. 8 alin. 4 lit. a din HG 1373/2008, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către: a) inspectorii din cadrul ISCTR;

Art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prevede că contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori, în timp ce art. 21 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevede că, în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

Rezumând aceste texte legislative primare şi secundare (date în completarea legislaţiei primare), se poate observa că deşi a constatat contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. a) din HG 1373/2008, iar art. 15 alin. 1 şi 21 alin. 1 din OG 2/2001 şi art. 8 alin. 4 din HG 1373/2008 îi impuneau constatarea şi sancţionarea contravenţiei, inculpatul D. B. Ş. şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin neconstatarea şi nesancţionarea contravenţiei identificate, prin omisiunea sa el afectând interesul legitim al ISCTR de a asigura respectarea legislaţiei în materie.

…………………………………………………………………………………………………………………

Cu privire la Ţ. C. V.

Pretinsele infracţiuni de luare de mită

La nivelul fiecărui judeţ din cadrul inspectoratelor teritoriale este desemnat un inspector coordonator,  iar la nivelul judeţului Bihor, cel care îndeplineşte această funcţie este inculpatul Ţ. C. V.. Astfel cum rezulta din prevederile legale precitate, inspectorul coordonator este cel care stabileşte zonele în care se vor realiza controalele, membrii echipajelor, tura de serviciu sau operatorii care vor face obiectul controalelor la sediu.

Aşa cum a rezultat din măsurile de supraveghere tehnică puse în executare pe parcursul cercetărilor in prezenta cauză dar şi din declaraţiile martorilor audiaţi până în prezent, activitatea inspectorilor ISCTR are un real impact în rândul operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier, acest impact fiind determinat de efectele pe care le pot avea măsurile luate de inspectori: de la amenzi care se pot ridica la suma de 12.000 lei pentru o singură abatere, până la retragerea licenţei de funcţionare.

Pe lângă impactul pe care activitatea inspectorilor ISCTR îl are la nivelul societăţii, din probele administrate până în prezent în cauză au mai relevat faptul că, cei mai mulţi dintre inspector ar proteja anumiţi operatori economici, prin neluarea măsurilor legale faţă de aceştia sau prin anunţarea controalelor care urmează să aibă loc, de altfel în prezentul dosar  cercetările privind comiterea unor astfel de fapte penale vizând un număr ridicat de inspector din cadrul inspectoratelor teritoriale.

 ………………………………………………………………………………………………………………

1.Pretinsa faptă constând în pretinderea şi primirea a trei camioane cu agregate minerale, în luna august 2021, de la reprezentanţii firmei L. C. SRL

La data de 20.08.2021 inculpatul Ţ. C. V., în calitate de inspector în cadrul ISCTR – IT 4, ar fi pretins de la numita F. F. trei camioane cu agregate minerale (sort), pe care le-ar fi primit în aceeaşi zi, valoarea folosului necuvenit primit  fiind de 2856 lei.

…………………………………………………………………………………………………………………..

2. Pretinsa primire a sumei de 25.000 lei de la P.F. M. şi F. P. S., în luna noiembrie 2022

La data de 04.07.2023, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj a fost înregistrat denunțul formulat de numitul F. P. S., la data de 04.07.2023 către D.N.A. – S.T. Oradea, prin care aducea la cunoştinţă organelor judiciare că ar fi remis suma de 20.000 lei inculpatului Ţ. C. V., prin intermediul lui P. F. M..

…………………………………………………………………………………………………………………..

*

În ceea ce priveşte motivul remiterii foloaselor mai sus amintite de către membrii familiei F. inspectorului ISCTR, inculpatul Ţ. C. V., acesta a avut legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către inculpat, întrucât el era cel care putea dispune oricând intensificarea controalelor la firmele deţinute de familia F. sau putea lua oricând anumite măsuri de sancţionare a firmelor, în calitate de inspector ISCTR.

…………………………………………………………………………………………………………………

Contrar apărărilor inculpatului judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că mijloacele de probă administrate menţionate anterior, relevă la nivel de suspiciune rezonabilă implicarea inculpatului in activităţile infracţionale  imputate, iar faptul că in legătură cu telefonul mobil al inculpatului, în urma operaţiunii de triangulare nu s-ar fi putut realiza localizarea în perioada de referinta, nu este de natură a înlătura bănuiala comiterii pezumtivelor fapte, fiind posibil ca inculpatul să aibă telefonul mobil asupra lui, dar să fie inchis sau chiar să nu fi avut telefonul mobil asupra sa.

Cum declaraţiile martorului denunţător nu sunt singurele probe rezultate în urma cercetărilor penale, iar probele independente confirmă, în aparenţă, declaraţiile martorului denunţător, nu pot fi primite argumentele apărării cu privire la aparentă lipsă a fiabilităţii probelor în prezenta procedură, astfel cum a sustinut inculpatul datorită relatiilor de dusmanie care ar exista intre el şi familia F.; pentru aceleaşi argumente, nu mai este necesară nicio altă analiză a argumentelor apărării cu privire la persoana şi conduita memrilor familiei F., care, de altfel, la acest moment prezintă o structură aparent speculativă.

*

S-a susţinut de către avocatii alesi ai ambilor inculpati că în cauză probele ce s-au administrat în faza de urmărire penală nu conturează la nivel de suspiciune rezonabilă acuzatiile aduse, nefiind indeplinit astfel standardul probator cerut de prevederile art. 223 alin.2 Cod procedură penală, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate primi aceste apărări întrucât din chiar conţinutul mijloacelor de probă anterior descrise se poate reţine la nivel de bănuială legitimă existența faptelor cu privire la care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale și ulterior s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv, or in contextul factual reţinut judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază, contrar susţinerilor inculpaţilor şi apărătorilor acestora că, mijloacele de probă administrate până la acest moment al urmăririi penale, relevă la nivel de suspiciune rezonabilă, suficiente probe, ca elemente de fapt, care să convingă un observator obiectiv şi imparţial implicarea inculpaţilor în activităţile infracţionale imputate.

Toate aceste mijloace de probă sunt convergente în sensul existenţei prezumtivelor activităţi infracţionale imputate şi contrazic în totalitate susţinerile inculpaţilor  reliefate in fața judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Judecătorul de drepturi și libertăți subliniază şi faptul că luarea unei măsuri preventive faţă de inculpat în cursul urmăririi penale nu afectează existenţa prezumţiei de nevinovăţie ca principiu fundamental al procesului penal prev. de art. 4 Cod procedură penală, compatibilitatea acestora rezultând tocmai din scopul urmărit la luarea măsurii, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 202 Cod procedură penală.

 Aşadar, judecătorul de drepturi şi libertăți apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile  prevăzute de art. 223 alin.2 Cod procedură penală iar pe baza datelor cauzei și a materialului probator administrat până la acest moment nu s-a identificat aparenta existență a vreunuia dintre impedimentele prevăzute la art. 16 Cod procedură penală, iar infracţiunile de care inculpatii sunt acuzati sunt infracţiuni de coruptie, ce se pedepsesc cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, fiind indeplinită astfel conditia obiectivă prevăzută de dispoziţiile legale precitate.

De asemenea, apreciază că, în cauză, privarea inculpatilor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

   Prin prisma criteriilor evidenţiate de dispoziţiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală se poate observa că existența unei stări de pericol pentru ordinea publică urmează a fi decelată din coroborarea aspectelor legate de gravitatea faptelor presupus săvârșite, modul și circumstanţele de comitere a acestora, cu cele vizând circumstanțele personale ale inculpaţilor.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul sa fuga; riscul ca acuzatul, odată repus in libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.

În cauza Letellier c. Franţei, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp. Astfel, menţinerea ordinii publice este apreciată ca un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică.

Aşadar, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine, că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor deosebită, prin modalitatea de comitere, prin reacţia publicului, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepţiei societăţii asupra manierei în care autorităţile acţionează pentru stoparea fenomenului infracţional, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare şi în scopul de a restaura încrederea în actul de justiţie, iar pe de altă parte, o reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar crea un sentiment de insecuritate publică.

Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumţia de nevinovăţie, însă legiuitorul a stabilit ca, în cazul în care se regăsesc anumite condiţii expres prevăzute, să se poată lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaşte sau nu săvârşirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că lăsarea în libertate a celor doi inculpați la acest moment ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală şi s-ar crea un puternic climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie, cu atât mai mult cu cât înfrângerea relaţiilor sociale care ocrotesc buna desfăşurare a relatiilor de serviciu pretins comise de către persoane care detin calitatea de functionari publici, creează în comunitate o reacţie puternică de nemulţumire şi nesiguranţă.

Sub acest aspect, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică şi se impune luarea măsurii arestării preventive pentru înlăturarea acestei stări de pericol, având în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor ce par a fi comise de către inculpați, modalitatea concretă în care aceștia ar fi acţionat, demonstrând dispreț față de îndatoririle de serviciu, față de obligația profesională de integritate și onestitate, şi de îndeplinirea corectă şi fără părtinire a obligaţiilor de serviciu. Nu se poate face abstractie de gravitatea aparte a infracţiunilor de care inculpatii sunt bănuiti,  infractiuni ce atentează la probitatea morală şi profesională a unor funcţionari publici cu atribuţii de control în respectarea legilastiei din domeniul transportului dar si de faptul că fenomenul corupţiei este  unul extrem de periculos şi dăunător care subminează încrederea în instituțiile publice şi în integritatea funcţionarilor publici din cadrul acestora, iar în cazuri extreme corupția poate atrage după sine nerecunoașterea legitimității statului, ducând la instabilitate politică și economică.

Tot din acest punct de vedere, al pericolului actual judecătorul de drepturi şi libertăţi se raportează, pe de o parte, la criteriile enunţate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptelor presupus săvârşite, având în vedere urmările foarte grave ale acestora ținând cont, de asemenea, de natura infracțiunilor, varietatea lor, de modul concret în care se pretinde că au fost comise – fiecare dintre inculpate dând dovadă de dezinvoltura şi determinarea infracţională, alegând să comită infracţiuni pentru obţinerea unor venituri facile, în condiţiile în care inculpatii, prin prisma calitatii de functionari publici detinute, erau persoane ale căror roluri în societate  erau  de a apăra valorile sociale ocrotite de lege, împrejurare ce este de natură să provoace o puternică rezonanță în rândul societății, astfel că luarea unei alte măsuri procesuale alternative, ar genera un sentiment de insecuritate socială, precum şi impresia generală că împotriva unor fapte periculoase, pretins săvârşite de persoane care au tocmai obligaţia de a apăra ordinea de drept, organele statului nu acţionează suficient.

În ceea ce privesc circumstanţele personale ale inculpaților, cu referire la aspectele invocate în apărare în acest sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că acestea nu sunt de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă aceștia.

În primul rând având in vedere natura acuzatiilor și calitatea speciala de functionar public detinuta de acestia, în mod firesc acestia nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, fiind persoane bine integrate social. …………………………………………………………………………………

Aceste aspecte pozitive reprezinta caracteristicile  unei societati civilizate și nu li se poate acorda intâietate fata de gravitatea acuzatiilor aduse, urmând a se tine cont ca infracţiunile de corupţie sunt comise de către persoane cu un anumit standard social şi educaţional, tocmai de aceea acest gen de infracţionalitate este supranumit „al gulerelor albe”.  Cu toate acestea gravitatea faptelor, astfel cum a fost aceasta evidenţiată, se răsfrânge şi asupra persoanei bănuită de comiterea ei, şi se pare că aceste standarde care, îndeobşte, impun o acceptare a normelor legale şi sociale şi o supunere la acestea, nu au fost suficiente pentru a se constitui în factori inhibitori ai unui presupus comportament infracţional de care inculpatii sunt bănuiți.

În acest context judecatorul nu poate primite criticile apărării relative la faptul că natura şi gravitatea faptelor nu ar trebuie avute în vedere la analiza oportunităţii luarii masurii arestului preventive, în condiţiile în care, aceste elemente reprezintă criterii obiective de analiză asupra măsurii ce se impune a fi luată în cauză, evident că acestea fiind analizate într-o manieră, conjugată, coroborată cu celelalte elemente ce ţin de persoana inculpatilor, de toate datele cauzale şi personale.

Măsura preventivă a arestului corespunde scopului bunei desfășurari a procesului penal cu referire la acest moment procesual, la faza de urmărire penală, in privinta ambilor inculpati.

Cu privire la D. B. Ş. probele administrate par a releva implicarea acestuia intr-o activitate cu valente infractionale mult mai complexă  și de o mai mare anvergura decat cea care a constituit baza factuală a propunerii de arestare preventivă, astfel că se impune aprofundarea investigaţiilor.

……………………………………………………………………………………………………………………

De asemenea, cu privire la inculpatul Ţ. C. V. masura arestului preventiv se subsumeaza scopului bunei desfasurari a procesului penale (fazei de urmarire penala) in conditiile in care datele anchetei au relevat preocupari pretins infractionale mult mai diversificate, impunandu-se cu necesitate aprofundarea investigaţiilor.

………………………………………………………………………………………………………………….

În plus judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca masura preventiva a arestului solicitata a fi dispusa fata de ambii inculpati corespunde si scopului indicat de prevederile art. 202 alin.1 Cod procedura penala, constand in necesitatea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, in conditile in care, in acest caz, se are în vedere situaţia în care, prin conduita sa anterioară săvârşirii faptei ce face obiectul cauzei, inculpatul dovedeşte riscul real de a reitera un comportament infracţional. De altfel, nu este necesar să existe suspiciunea rezonabilă sau certitudinea că inculpatul va săvârşi infracţiuni, ci doar un risc, dedus din circumstanţele concrete ale cauzei. Aceeaşi concluzie rezultă si din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia riscul ca o persoană suspectată să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică este un motiv pentru detenţia provizorie (cauza Matzenetter c. Austriei şi, respectiv, cauza Letellier c. Franţei, Hendriks c. Olandei).

Potrivit jurisprudenţei Curţii (cauza Brenobic c. Croaţiei), nu este necesar să existe certitudinea că persoana va săvârşi infracţiuni, ci doar un „risc”, dedus din circumstanţele concrete ale cauzei, precum şi situaţia anterioară a inculpaţilor.

 Or, astfel cum judecatorul a retinut anterior , din mijloacele de proba administrate pana la acest moment rezulta indicii ca implicarea ambilor inculpati in pretinse infractiuni de coruptie sau in legatura cu infractiunile de coruptie este una de durata, caracterizata prin repetitivitate, neputand fi omis nici faptul că aceleasi date ale anchetei indică faptul că, cel mai probabil în lipsa intervenţiei prompte a organelor judiciare fiecare dintre inculpaţi ar fi continuat activităţile cu valente infractionale.

Asadar prin atitudinea manifestată faţă de valorile sociale şi comportamentul lor deviant, inculpaţii prezintă un profil cu valenţe criminogene, putându-se aprecia că, în viitor, comportamentul lor se va menţine pe un traseu cu valenţe sociale negative, în condiţiile în care organele judiciare nu vor lua măsuri chiar dintre cele mai drastice pentru a împiedica implicarea acestora în alte activităţi infracţionale de acelaşi gen.

Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază astfel că sunt întrunite cerințele de necesitate și proporționalitate prevăzute de dispozițiile procedurale, măsura arestării preventive fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, este proporţională cu gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaților, în conformitate cu dispoziţiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală.

În privința necesității măsurii pentru buna desfășurare a procesului penal, raportat și la susținerile apărării în sensul că inculpații au colaborat cu organele judiciare in sensul in care au dat declaratii in fata judecatorului de drepturi si libertati, au fost ridicate probele necesare desfăşurării în continuare a anchetei penale în urma percheziţiilor domiciliare efectuate, astfel încât inculpaţii nu ar mai putea influenţa ancheta penală,  judecătorul semnalează faptul că investigaţiile penale sunt încă într-o fază preliminară, urmand a fi administrate in continuare probe prin audierea martorilor (reprezentanti ai societatilor transportatoare ce ar fi fost protejate de catre inculpati sau de la care acestia ar fi primit foloase necuvenite) sau a celorlalte persoane suspecte dar si faptul ca, cel putin la momentul aducerii la cunostinta a acuzatiilor, cei mai multi dintre acestia s-au prelevat de dreptul la tacere, existand astfel riscul unei interferari cu activitatea de urmarire penala.

Or, având în vedere aspectele mai sus expuse, se constată că o altă măsură preventivă este insuficientă la acest moment pentru a asigura atingerea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi prezervarea ordinii publice.

Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că realizarea scopului de a preveni săvârşirea unor alte astfel de fapte, precum şi acela de a înlătura o stare concretă de pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată doar prin luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar, aceasta, intrucat desi nu s-a  solicitat de catre inculpati, din perspectiva prevederilor art.5 din Convenţia E.D.O.  judecătorul national este obligat atunci cand decide cu privire la detentia unei persoane sa ia în considerare posibilitatea luarii unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea  acuzatului la proces (cauza  Scundeanu c. Romanie), masura  privativa de libertate fiind cel putin la acest moment procesual o masura  rezonabilă si legitimată de motive pertinente si suficiente (Mkkay c. Regatului Unit). Astfel, gravitatea aparte a infracţiunilor de care sunt bănuiti ambii inculpati, care este una ce atentează la probitatea morală şi profesională a unor funcţionari publici cu atribuţii de control în respectarea legii, este singură, de natura să justifice, cel puţin la acest moment, luarea masurii preventive celei mai drastice.

Astfel, judecatorul apreciaza că lăsarea în libertate a inculpaţilor  la acest moment ar reprezenta o evidentă  încurajare a săvârşirii unor fapte similare atât de către acestia dar şi de către alte persoane, văzând si lipsa de fermitate a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, care este de natură a ştirbi autoritatea de care trebuie sa se bucure organele statului dar si autoritatea organelor judiciare şi de a atrage la nivelul percepţiei unei comunităţi restrânse un sentiment de insecuritate, aceasta şi în contextul creşterii îngrijorătoare la nivel national dar si european, al activitatilor infracţionale de acest gen.

Este real că Curtea E.D.O. a subliniat în jurisprudenţa sa vastă (Hasselbaink contra Olandei, Labita contra Italiei şi Kudla contra Poloniei) că menținerea în detenție nu se poate justifica într-o cauză, decât dacă există probe ale unui autentic interes general care, în ciuda prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, prevalează asupra regulii respectării libertății individuale. Or, în speța de față interesul general al încrederii populației în instituțiile legitime ale statului și în capacitatea acestora de a furniza servicii publice corespunzătoare, oneste şi juste și de a asigura un mediu favorabil dezvoltării sectorului privat, în mod cert și categoric primează asupra interesului particular al inculpatilot de a fi cercetati în stare de libertate. În aceste conditii, judecatorul apreciază că lăsarea inculpaţilor în libertate la acest moment prezintă pericol  pentru ordinea publică  si  punand  in  balanta  dreptul acestora la libertate individuala  si  nevoia  societatii  de a i se  asigura  un climat de  siguranta  si  securitate  la care desigur  concura si  organele  judiciare  si  autoritatea  judecatoreasca  prin  parghiile puse la dispozitie de legiutor  inclusiv  prin  luarea  unor  măsuri  preventive  dintre cele  mai  severe, aceasta din urma  primează .

Aşadar, analizând posibilitatea luării faţă de inculpați a altor măsuri preventive mai puţin intruzive în libertatea acestora, faţă de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru protejarea publicului împotriva pericolului de repetare a faptelor extrem de grave, de natura celor faţă de care se efectuează cercetări şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiilor penale formulate împotriva inculpaților şi cu scopul urmărit, judecătorul constată caracterul insuficient al unor astfel de măsuri preventive. Se constată că, la acest moment procesual, dispunerea unei măsuri preventive mai blânde nu este oportună, în opinia judecătorului, împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor reţinute în sarcina acestora fiind incompatibile cu o altă măsură preventivă, ce nu ar fi suficientă pentru realizarea cu eficienţă a scopurilor prevăzute de art. 202  Cod procedură penală.

În acest sens judecătorul apreciază că măsura arestului la domiciliu şi a controlului judiciar nu ar avea aceeași eficiență juridică, chiar dacă libertatea inculpaţilor ar fi subsumată unor garanții procesuale și, odată aflată sub acest regim, ar trebui să suporte anumite restricții cu privire la libertatea de mișcare, la viața socială și ar fi verificat modul de conformare la obligațiile corelative care i s-ar impune, aceste din urmă constrângeri nefiind de natură să preîntâmpine riscul comiterii de noi infracţiuni şi pericolului concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât respectarea unor astfel de măsuri procesuale cu caracter alternativ se bazează, în primul rând, pe responsabilitatea inculpaţilor, pe supunerea benevolă la regulile, obligaţiile şi interdicţiile pe care acestea le presupun. Or, garanţiile oferite de fiecare inculpat în parte la acest moment nu sunt suficiente, în condiţiile în care datele existente la dosar indică manifestari veroase si rapace din partea ambilor inculpati care ar fi actionat in modalitatea retinuta fara nici un fel de scrupule sau teama ca ar fi descoperiti contrar atributiilor de serviciu in vederea satisfacerii intereselor personale sau ale altor persoane, au depăşit cu mult limitele atribuţiilor de serviciu, transformându-se din protectori ai legii pe segmentul transporturilor rutiere în factori de modelare a mecanismelor economice din sfera transporturilor rutiere de mărfuri, în aria lor de competenţă, prin sancţionarea unor operatori economici, corelativ cu protejarea altora, sau prin asigurarea obţinerii unor contracte pentru anumiţi transportatori.

Coroborând toate elementele prezentei cauze expuse şi analizate anterior, rezultă şi faptul că orice altă măsură preventivă faţă de inculpaţi la acest moment ar fi ineficientă pentru atingerea scopurilor generale prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedura penală şi special prev. de art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, în principal, faţă de gravitatea faptelor şi modalitatea virulentă în care fiecare dintre aceştia au pătruns în câmpul infracţional, o măsură preventivă mai uşoară,  nefiind de natură a înlătura pericolul pe care inculpaţii îl prezintă la acest moment faţă de ordinea publică.

Concluzionând, in temeiul art. 226  Cod procedură  penală  va admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj formulată la data de 05.10.2023 în dosar nr…./P/2022, şi în consecinţă:

În temeiul art. 202 alin.1, 2, 3 şi 4 lit. e, art. 223 alin.2 Cod procedură penală  va dispune arestarea preventivă a inculpaţilor :

D. B. Ș., …………,  cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale),  luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 Legea 78/2000 şi abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, toate în condiţiile art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv.

Ţ. C.V., …………, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și 7 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv.

În baza art. 230 Cod procedură penală va emite mandatele de arestare preventivă.

În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE  LEGII,

DISPUNE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia nelegalei propuneri de arestare preventivă invocată de către inculpatul Ţ. C. V. prin avocatul ales ca nefondată.

În temeiul art. 226  Cod procedură  penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj formulată la data de 05.10.2023 în dosar nr…./P/2022, şi în consecinţă:

În temeiul art. 202 alin.1, 2, 3 şi 4 lit. e, art. 223 alin.2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor :

D. B. Ș., …………,  cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale),  luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 Legea 78/2000 şi abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, toate în condiţiile art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv.

Ţ. C. V., …………….., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și 7 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv.

Respinge cererea inculpatului Ţ. C. V. prin avocatul ales de luare a măsurii controlului judiciar.

În baza art. 230 Cod procedură penală emite mandatele de arestare preventivă.

În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestaţie în termen de 48  de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi pentru procuror conform art. 204 Cod procedură penală .

            Pronunţată în ședinţa camerei de consiliu din data de 05.10.2023, ora 19,00, în prezenţa inculpaţilor şi a procurorului.