Închide

Deșeurile din construcții se aruncă haotic în Cluj

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 18, 2017 0 1475

O nouă depozitare de mari dimensiuni a fost depistată de polițiștii locali pe B-dul Muncii din Cluj-Napoca. Aceasta după ce controale efectuate în 2016 au pus pe tapet că pădurea Făget a devenit depozit pentru deșeurile din construcții provenite cea mai mare parte din comuna Florești, dar și de pe șantiere din Cluj. Constructorii preferă să nu le evacueze legal și să plătească pentru depozitarea respectivelor deșeuri, așa că acestea sunt aruncate la voia întâmplării.

Noul depozit de deșeuri din construcții – moloz, beton – a fost descoperit în zona Bulevardului Muncii după ce Serviciului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală a fost sesizat de cerățenii din zonă. Oamnii s-au plâns că se aruncă deșeuri dintr-o autospecială. În urma acțiunii, polițiștii locali au reușit să prindă făptașii. „Conducătorul autospecialei din care au fost aruncate deșeurile a fost sancționat în baza HCL nr. 191/2009 cu amendă în valoare de 2500 lei, prin procesul verbal de constatare a contravenției fiind consemnată ca și măsură complementară îndepărtarea imediată a deșeurilor și salubrizarea zonei afectate. Ca urmare a măsurilor dispuse de către polițiștii locali, deșeurile au fost evacuate de îndată, urmând ca, pe viitor, deșeurile rezultate în urma lucrărilor să fie depozitate și evacuate în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor legislației aflate în vigoare”, au subliniat reprezentanții primăriei.

Aceștia au adăugat că zona va fi monitorizată de către poliția locală, tocmai pentru ca situația să nu se repete.

Anul trecut, polițiștii locali au mai depistat depozite ilegale consistente de deșeuri în pădurea Făget, tot formate din materiale provenite din construcții. Persoanele responsabile au fost, la fel sancționate, zonele afectate au fost salubrizare și se află sub monitorizarea primăriei.

Modă la Cluj? Acum gunoiul din Florești se aruncă în pădurea Făget

Făget, pădurea-groapă de gunoi a Mănășturului. Amendă de 1.000 de euro pentru un clujean care și-a aruncat molozul unde i-a convenit

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare