Închide

DERBY de CLUJ: Fanii CFR-ului susțin că au fost agresați de suporterii lui “U” Cluj. Incidentele ar fi avut loc la casele de bilete de la Cluj Arena

SportTop News by Catalin Suciu - apr. 01, 2015 0 2299

Suporterii “feroviarilor” au încercat să-și achiziționeze tichete cu 30 de lei la Tribuna I, în două sectoare, 2F și 2E, dar , susțin aceștia, nu au fost lăsați. În plus, fanii CFR-ului reclamă și câteva incidente de la casele de bilete, unde ar fi fost agresați de susținătorii Universității Cluj ieri, când ar fi încercat să-și achiziuționeze bilete.

Aceștia acuză faptul că mai mulți fani de la “U” au stat la “pândă” la casele de bilete, așteptând să vadă cine își achiziționează bilete în cele două sectoare mai sus menționate, iar în momentul în care “feroviarii” au cerut tichete în cele două sectoare, ar fi fost bruscați de câțiva suporteri ai Universității. În cele din urmă galeria CFR-ului a renunțat la ideea de a ocupa loc la Tribuna I și a solictat Universității 100 de bilete în zona Peluzei, la prețul de 200 de lei.

“Din cauza mârlăniei unor persoane care pătează imaginea orașului Cluj-Napoca și implicit imaginea clubului universitatea, suporterii CFR Cluj au fost împiedicați să-și procure tichete de intrare la meciul din Cupa României de către conducerea clubului universitatea în complicitate cu așa-zișii suporteri ai clubului care se auto-intitulează “echipa-fanion a Clujului”. Mai precis, în cursul zilei de marți, 31 martie 2015, toți suporterii CFR care au încercat să-și cumpere bilete pentru meciul de miercuri au fost împiedicați de angajații clubului gazdă care au refuzat să elibereze tichete în sectoarele 2F și 2E ale tribunei 1 din cauza faptului că nu au primit acordul unor persoane presupuse a fi “suporteri” ai clubului universitatea. Mai mult, unii dintre fanii CFR au fost bruscați sau loviți de “civilizații” studenți, suporteri ai universității, care au stat la casele de bilete întreaga zi, din lipsă de ocupație. Peluza Vișinie își exprimă în mod public dezamăgirea față de Federația Română de Fotbal, care și-a arătat indiferența în acest caz și nu a oprit discriminarea făcută de conducerea clubului universitatea. Menționăm că, indiferent de prețul biletelor de la meciurile desfășurate pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu la partidele dintre CFR și universitatea, nu a fost făcută niciun fel de discriminare între suporteri, prețurile biletelor nefiind niciodată mai mici pentru gazde în defavoarea oaspeților. Totodată, facem un apel și către Oficiul pentru Protecția Consumatorului să analizeze și să ia măsurile necesare contra acestui abuz comis de către conducerea clubului universitatea.
În final, ne adresăm suporterilor CFR:
1. Având în vedere incidentele de marți și în semn de protest față de prețul stabilit pentru oaspeți,
Peluza Vișinie a decis achiziționarea a 100 de bilete în peluza 2, la prețul de 200 de lei
2. Toți suporterii CFR care și-au achiziționat bilete în orice sector a stadionului Cluj Arena sau vor
face acest lucru în cursul zilei de azi sunt rugați să vină cât mai aproape de peluza 2, respectiv în
sectorul 2F din tribuna 1 și în sectorul 2M1 din tribuna 2
3. Întâlnirea suporterilor care vor merge pe Cluj Arena (indiferent în ce zonă a stadionului dețin
biletul de meci) are loc la ora 18 în Gruia, la stadionul Dr. Constantin Rădulescu
Vom fi prezenți la meci, ca de obicei! Luptă CFR”, se menționează într-un comunicat semnat de Peluza Vișinie.

Partida dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj se va juca în această seară, de la ora 21:30, pe Cluj Arena. Acesta este returul semifinalei din Cupa României, iar în primul meci , în Gruia, scorul a fost 0-0.

Diversiune? Sectoarele de la Tribuna 1 unde suporterii “feroviari” ar fi dorit să-și ia bilete au rămas goale

 

7000 de bilete la derby-ul Ardealului cu o zi înaintea partidei. Organizatorii așteaptă peste 10.000 de oameni la meci

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.