Închide

Deputatului selfie: „are votul meu, poate învață să fie corect și să nu mai mintă”

ActualitatePolitica by Actual de Cluj - iun. 14, 2019 0 342

Pentru că a fost acuzată că nu ar fi semnat pentru o inițiativă propusă de deputatul liberal Sorin Moldovan, președintele ALDE Cluj, Steluța Cătăniciu, a ținut să transmită că acesta minte cu nerușinare.  Cătăniciu afirmă că i-a solicitat lui Moldovan să-i transmită  prin email informațiile și anexele proiectului legislativ, și că Moldovan nu a făcut lucrul acesta tocmai pentru a se putea folosi de ocazie și de a o denigra.  „În mod logic, deduc că scopul domnului deputat nu era nicidecum acela de a mă coopta de partea sa, pentru a-i susține/vota proiectul, ci de a-și face el puțină reclamă, denigrându-mă pe mine. Tocmai încheiam ședința de lucru și a venit la mine. Avea mai mai multe exemplare din documentul cu expunerea de motive, plus anexe. I-am spus că voi semna inițiativa după ce o voi citi și i-am dat adresa mea de email. El a promis că îmi va trimite documentele prin email, lucru care nu s-a mai întâmplat, pentru ca mai apoi să aflu din presă că eu sunt cea care aș fi refuzat să semnez. Este păcat că un tânăr  minte cu atâta ușurință. Prin acest comportament, Sorin Moldovan nu face decât să confirme bârfele colegilor săi de partid. Toți spun că el nu are nicio profesie, că n-a lucrat nicăieri, niciodată, și că cel mai bine se pricepe să stea agățat de politicieni cu notorietate, banii tatălui său fiind cei care i-au asigurat drumul în Parlamentul României”, a transmis Cătăniciu.

„Votez acest proiect pentru Cluj”

Steluța Cătăniciu a mai adăugat că oamenii trebuie să știe că „semnăturile cu care se laudă mincinosul Sorin Molodvan n-au nici cea mai mică relevanță”. ”Voturile parlamentarilor sunt cele care validează inițiativele legislative, nu semnăturile. Așadar, dacă domnul Moldovan dorește într-adevăr, sprijin pentru o inițiativă care privește interesele Clujului, îl anunț prin intermediul presei că are votul meu, poate pe viitor o să învețe să fie corect și n-o să mai mintă. Perosnal, am votat și voi susține întotdeauna inițiativele care vizează interesele Clujului și ale clujenilor”, a transmis Cătăniciu (foto jos).  

Cine vrea terenul și pentru ce

Propunerea de proiect lansată de deputatul liberal Sorin Moldovan vine la cererea primarului Clujului Emil Boc, care încercă de mai mult timp să preia o serie de terenuri din domeniul statului – și din administrarea USAMV Cluj – în vederea lărgirii străzilor Constantin Brâncuși și Borhanci. Cum Primăria Cluj nu are alte soluții pentru a realiza lucrările de lărgire a acestor străzi, a făcut apel în mai multe rânduri la Guvern. Numai că Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj nu se arată dispusă să-l cedeze Primăriei, astfel că Guvernul a respins solicitarea lui Emil Boc. Printr-un proiect legislativ, dacă se vaobține vot favorabil în Parlament, aceste parcele ar putea intra în patrimoniul Consiliului Local Cluj Napoca, astfel încât Primăria se se poată apuca de lucru. Toți parlamentarii clujeni, indiferent de culoare politică, au anunțat că vor sprijini această ințiativă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu