Închide

Dejeanul.ro: Încă un pas pentru venirea Kaufland la Dej. Avem planul viitorului magazin. Vezi când se deschide

AdministrațieDin județ by Actual de Cluj - mart. 06, 2019 0 3946

Este mai mult decât oficial – Kaufland va deschide în acest an un supermarket la Dej. Reprezentanții retailerului german au obținut deja certificatul de urbanism, urmând ca până la finalul lunii martie să obțină celelalte avize necesare, iar la începutul lunii aprilie să înceapă construcția propriu-zisă, arată dejeanul.ro.

Magazinul va fi construit pe terenul din spatele benzinăriei OMV, iar accesul și ieșirile din parcare se vor face exclusiv de pe strada Crângului, imediat după trecerea de nivel cu calea ferată. Supermarketul va fi unul de mărime medie, având o suprafață de 5 575 mp, mai mare decât cel de la Gherla.

Primarul Costan Morar a declarat pentru dejeanul.ro că a discutat cu reprezentanții Kaufland, care și-au arătat intenția de a deschide magazinul din Dej înainte de sărbătorile de iarnă. „Primăria Dej a emis deja certificatul de urbanism pentru obținerea tuturor avizelor necesare, iar la sfârșitul lunii martie urmează să se elibereze autorizația de construcție, astfel încât la începutul lunii aprilie să demareze lucrarea, în așa fel încât, undeva înaintea sărbătorilor de Crăciun investiția să fie finalizată, iar dejenii să își vadă visul împlinit prin realizarea magazinului Kaufland, pentru că este o cerință de mult dorită de dejeni”, a declarat Morar.

Edilul a mai spus că a fost extrem de greu să îi convingă să construiască la marginea orașului, deoarece planurile de extindere Kaufland prevăd că în orașele cu o populație de sub 50 000 de locuitori, investițiile să se facă în zone locuite, cu văd comercial mare.

„Să nu se înțeleagă că noi facem investiția, este foarte clar că este investiția firmei Kaufland, dar, au fost nenumărate discuții cu firma Kaufland pentru a găsi locația respectivă. Dânșii întotdeauna au declarat faptul că la o populație sub 40-50 000 de locuitori nu pot construi la periferie ci doresc într-o zonă de vad (comercial). Noi nu am avut spațiu adecvat pentru așa ceva, până la urmă i-am convins, au acceptat și dânșii, este o zonă foarte bună la intersecția cu Ocna Dej, drumurile naționale și europene…”, ne-a mai spus Morar Costan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare