Închide

Definitivat: Cluj, județul din țară cu cea mai bună promovare

EducaţieTop News by Actual de Cluj - aug. 03, 2020 0 150

Clujul are cel mai mare procent de candidați care au absolvit examenul de definitivat în învățământ în acest an, din țară, aproape 90%.

E vorba mai exact de un procent de 87,46%, cel mai mare din țară, urmat de Vâlcea și Dolj cu 84,90% și respectiv 80,5%. Ponderea din Cluj a urcat cu două procente după contestații, căci înainte aceasta a fost de 85,42%.
În total în țară au susținut examenul de definitivat în acest an un număr de peste 6.000 de candidați. La Cluj numărul celor care au susținut examenul a fost de 311. Pentru a candida la examenul de definitivat aceștia au trebuit să efectueze un stagiu de predare în specialitate cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs să fie ”bine” sau ”foarte bine” iar media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, minimum 8.

Unul dintre cei 311 de candidați din Cluj a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă. Au fost declarați promovați înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații 252 de candidați care au obținut medii între 8 și 10.  Un număr de șapte candiați din județul Cluj au obținut media 10.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind și obiectivul principal al examenului național de definitivare în învățământ. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și intră pe o rută de profesionalizare, cu dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Acestea sunt cifrele finale, după perioada de soluționare a contestațiilor. Media națională este de 72,45%, în creștere cu 3,28% comparativ cu rezultatele inițiale. Astfel, din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba scrisă, 4.374 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen.

Județele cu rate de promovare de peste 80%:

Cluj – 87.46% (85,42% înainte de contestații)
Vâlcea – 84.90%
Dolj – 80,50%
Mehedinți – 80%

Să menționăm, Clujul e județul din țară cu cel mai bun procent de absolvire și la examenul de bacalaureat, în acest an, și a fost județul din țară cu cele mai bune performanțe la examenul de evaluare națională. Citește și:

Cluj, județul din țară cu cea mai mare promovare la bacalaureat

Clujul, locul 1 în România la Evaluarea Națională, cu peste 60 de medii de 10

Nici un comentariu

Scrie un comentariu