„Noul” Parc Armătura este în fapt, un parc vechi, doar că desfigurat, cu bani europeni, arată activistul
Dumitru Cornel Vilcu, profesor în cadrul UBB.
Acesta a postat mai multe imagini de pe google Earth cu vechiul parc Armătura, o oază de verdeață și copaci care nu se mai regăsește în proiectul dar în folosință de Primărie. La inaugurarea parcului Armătura, primarul Emil Boc a purtat un tricou verde, în aceeași culoare ca un tricou pe care l-a purtat o actriță-activistă din Cluj-Napoca la protestul de pe strada Universității și a ținut să arate, în transmisia Live pe relele de socializare, că există umbră și copaci în noul parc. În realitate, ceea ce prezintă Boc, chiar în imagini cu iluminat nocturn, e noul „verde smart de Cluj” adică verdele despre care poți spune la propriu că e „beton”, spun tot mai mulți activiști din Cluj-Napoca.
„Se iau peste 3,6 milioane de euro, bani europeni, obţinuţi în baza unui proiect/ program al cărui obiectiv principal e „reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Şi se face aşa: un vechi parc al Clujului (cam sălbăticit, e adevărat, necurăţat de mulţi ani şi lăsat să evolueze natural) e aproape ras de pe suprafaţa pământului; se fac alei multe şi largi, pe alocuri înghesuite una în cealaltă; pe malul anterior „împădurit”, acum complet chel, se pune iarbă la rolă, deja parţial pârjolită la momentul inaugurării.
Se vorbeşte despre plantarea în perimetru a sute de copaci, fără a pomeni tăierea masivă, pe mai bine de jumătate din suprafaţa parcului, a arborilor deja existenţi. Se înlocuieşte un platou din beton cu unul din piatră. Se construieşte un pod pietonal masiv, din beton, la capătul mai puţin accesibil al vechiului parc. Apoi se anunţă, cu surle şi trâmbiţe, cu video-uri şi fotografii triumfale, că locuitorii Clujului au la dispoziţie, nici mai mult, nici mai puţin decât UN NOU PARC. Nu, stimate autorităţi locale. Ceea ce se găseşte acum acolo nu e nici nou, nici prea parc nu e. E doar prima desfigurare a unei bucăţi din malul râului, inclusă în proiectul Rethinking Someş. Şi ne dă o imagine clară despre întregul concept: Denaturalizare completă, pe bani grei, a traseului urban al acestui râu. Distrugere în proporţie imensă a vechii vegetaţii şi vechiului habitat, pentru a le înlocui cu mult beton şi mulţi arbori scumpi, plantaţi într-un mediu şi într-un mod nepotrivite pentru ei. Distrugere, „vândută” drept dezvoltare, a încă unuia dintre bunurile cele mai preţioase ale acestui oraş, culoarul Someşului”, a semnalat Dumitru Cornel Vilcu, activist și profesor în cadrul UBB.
El a fost unul dintre cei care au susținut acțiunile civice de pe strada Universității prin care mai mulți activiști, clujeni, universitari au cerut ca arborii maturi să nu fie înlocuiți cu copaci noi, așa cum dorește Primărie prin proeictul de modernizare. Mai mult, primarul Emil Boc l-a acuzat că este anarhist și susține acțiuni de dezinformare, prin afișe lipite pe arbori.
Criticile au fost însoțite de imagini de pe Google cu Parcul Armătura din 2021, 2022 și din prezent.
Parcul Armătura în 2021, august (Google Earth Pro):
Parcul Armătura în 2022, noiembrie (Google Earth Pro):
Parcul Armătura, detaliu 1 – 2021, august (Google Earth Pro):
Parcul Armătura, detaliu 1 – 2023, mai (video promovare Primăria Cluj):
Parcul Armătura, detaliu 2 – 2021, august (Google Earth Pro):
Parcul Armătura, detaliu 2 – 2023, mai (video promovare Primăria Cluj):
Parcul Armătura, detaliu 3 – 2021, august (Google Earth Pro)
Parcul Armătura, detaliu 3 – 2023, mai (video promovare Primăria Cluj):
Săptămâna aceasta, Primăria a inaugurat parcul Armătura. Parcul Armătura a fost aproape recepționat de Primărie și deschis oficial publicului, în 17 iulie. La vizita pe teren menită să marcheze deschiderea parcului, vizită programată, după prânz, la 14.30, în ziua amintită, primarul Emil Boc a invitat echipa proprie de filmare, care asigura transmiterea evenimentului și pe rețelele de socializare, să se repoziționeze în așa fel încât toată lumea să vadă și copacii maturi din parc. Potrivit primarului, în acest parc sunt 413 copaci, din care 205, arbori noi, plantați cu ocazia lucrărilor de modernizare. Despre malul Someșului, unde deja clujenii au semnalat pe parcursul lucrărilor că s-a renunțat la copaci și vegetație, Boc a ținut să spună că este vorba despre un exemplu de „pajiște urbană”, în accepția arhitecților. Primarul Emil Boc a fost singurul din echipa de inaugurare care a purtat o șapcă, despre care a spus că a cumpărat-o de la Bruxelles și pe care a scos-o simbolic în fața Uniunii Europene, pentru a marca faptul că investiția în modernizarea parcului Armătura a fost susținută din fonduri europene. A recunoscut, însă, la finalul vizitei, că șapca ține și umbră pe canicula din Cluj-Napoca, îmbrăcat fiind cu un tricou verde, în aceeași culoare cu cel al unei protestatare care a participat în 10 iulie pe strada Universității împotriva relocării arborilor maturi de pe această arteră, cu mesajul: „Copac, deci exist!”.
De altfel, activista în cauză, actrița Ramona Dumitrean, a criticat și ea faptul că doar 30% din vechiul Parc Armătura a fost păstrat de Primărie, efectiv din perspectiva vegetație, după lucrările de modernizare. „Armătura e beton!”, a scris ea pe Facebook.
În prezentările Primăriei, Parcul Armătura este un exemplu de înverzire a Clujului, cu fonduri europene, după cum remarcă clujenii. Pe Twitter, așa e prezentat Cluj-Napoca, ca un oraș verde, creat cu bani europeni.
sursă foto: Facebook/Emil Boc, Ramona Dumitrean/Cornel Vîlcu
Scrie un comentariu
se putea extremistii sa nu comenteze ceva?
aveai un mal de rau abandonat de zeci de ani, s-a facut frumos
si asta posteaza poze de santier iarna comparat cu poze verzi de primavara,
surpriza iarna nu e ca vara si pozele difera.
o mizerie de postare
inainte nici nu te puteai plimba prin zona aceea, acuma e amenajat. Inteleg ca unii sunt deja in campanie electorala si critica orice, de dragul de a fi „anti”.
Salut!
Nu sunt fan Boc și chiar cred că unele din proiectele sale sunt eronate, dar îmi permit să întreb: unde erau activiștii de mediu și cam de câte ori au trecut, nepăsători, pe lângă el, atunci când acest parc putea fi, încă și prin chiar mâinile dumnealor, scos din starea de părăsire, igienizat, „eliberat” de tufele, arbuștii și copacii care, până la urmă, l-au sufocat complet, blocându-l într-o totală și rușinoasă uitare?
Mulțumesc.
Adi, Gicu si Andrei /
Postacii de pe Motilor 3