De ce un bazin cu numele David Popovici la Cluj? „Evident, va trebui să obținem și acordul pentru nume la momentul în care bazinul se va apropia de finalizare”
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - aug. 06, 2024 0 144
După ce a fost criticat în mediul online că a luat o decizie populistă prin care a propus ca viitorul bazin de înot din Cluj-Napoca să se numească David Popovici, primarul Emil Boc a explicat alegerea. Clujenii l-au criticat pe primar că, deși Clujul are înotătorii săi celebri, a preferat să profite de un context național favorabil pentru imagine și să denumească bazinul după noul campion de la jocurile olimpice de la Paris. De menționat că David Popovici a militat pentru neceitatea creării de infrastructură de natație în România, imediat după ce a câștigat medalia de aur.
„Noi am început construcția acestui bazin olimpic demult. Bazinul a pornit de la următoarea situație: este nevoie la Cluj de o infrastructură de natație de ultimă generație, ceea ce avem e departe de standardele minimale pentru performanță sau pentru a putea să suți natația ca sport de masă. În Borhanci, noi nu am mai putut să mergem mai departe cu cartierul de locuințe din pricina instabilității terenului, ne costa 250 de milioane de euro doar ca să stabilizezi o bună parte din cele 65 ha de acolo, apoi să ai și resurse să construiești acolo. De unde bani? Atunci a apărut ideea, și în urma discuției cu Mihai Covaliu și Camelia Potec, ne-au întrebat dacă am fi dispuși să investim în așa ceva. Nu este o chestiune ușoară, pentru că banii sunt din bugetul local. Am luat decizia să construim un bazin olimpic, după standarde europene. Și am început construcția. Deja ne uităm, cu speranță, ca la final de 2025 să fie gata bazinul. Au venit și medaliile lui Popovici. Motivați de ceea ce am văzut la olimpiadă, am propus ca acest bazin să poarte numele lui David Popovici. Evident, va trebui să obținem și acordul pentru nume a marelui sportiv. La momentul în care bazinul se va apropia de finalizare, vom proceda în consecință pentru a obține acordul marelui sportiv. De ce? Pentru că tânărul acesta inspiră. Este emblematic pentru succesul actual al natației. Îmi place pentru că susține sporturile în general și ne spunem să facem asta, ceea ce noi facem la Cluj. El este un model care inspiră, așa cum Nadia Comăneci a inspirat la timpul ei. Trebuie să le arătăm tinerilor că se poate prin muncă, prin perseverență DE „, a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.
Noul bazin de la Cluj, estimat la circa 28 de milioane de euro, este în șantier. Executant este MBS Grup în asociere cu ASA Cons și Poliart. Potrivit Primăriei, săptămâna aceasta urmează să înceapă lucrările la fundaţie, extrem de complexe, fiind nevoie să fie instalați în pământ pentru a stabiliza zona zeci de piloți forați.
vezi și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Zece plăți făcute în 2024 de Primărie către constructorul turc Gulermak, cel care deține contractul pentru metroul Clujului/Suma e de circa 225 de milioane de euro
sept. 18, 2024 0
-
Transfer de ultimă oră la Universitatea Cluj. A jucat la FCSB și Rapid, acum vine să se bată la primele locuri cu echipa lui Sabău
sept. 18, 2024 0