Închide

De ce consideră GOTO Parking că e legitim să preia în administrare toate parcările din incinta Aeroportului / Cum a ajuns această societate să opereze în perimetrul Aeroportului clujean și ce câștigă Consiliul Județean din afacere

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 14, 2023 1 1514

Câți bani încasează Consiliul Județean Cluj de la GOTO Parking, administratorul parcării din incinta Aeroportului Cluj, cum a ajuns Impetum Group (companie asociată cu numele cunoscutului om de afaceri Andrei Cionca) să intre în această afacere, și care este motivul pentru care directorul Aeroportului, David Ciceo, continuă șicanarea acestei societăți, sunt doar câteva dintre aspectele importante, abordate și clarificate cu reprezentanții GOTO în cadrul acestui interviu.

Reprezentantul GOTO, Vasile Godîncă arată cum a evoluat acest proiect de investiție, de la planul inițial al concesiunii de lucrări, aprobat în 2010, care presupunea inclusiv construcția unui parking suprateran și a unui hotel de patru stele, la situația actuală care pentru societatea privată înseamnă doar administrarea unei parcări private moderne de 530 de locuri,  și plata unei redevențe anuale către Consiliul Județean, de 320.00 de lei.

GOTO arată că are disponibilitatea de a continua proiectul de investiție, respectiv de a prelua și a moderniza parcarea rămasă în gestiunea Aeroportului, dacă instituția ar fi de acord.

Reporter: Cum a ajuns GOTO Parking să preia parcarea din incinta aeroportului, având în vedere că aceasta era prevăzută în contractul de concesiune de lucrări, obținut prin licitație publică de compania UTI Facilita Management SA București?

Vasile Godîncă: De fapt compania care a preluat acest proiect de investiție nu s-a schimbat. Discutăm despre același contract de concesiune și aceeași companie, codul de înregistrare de la Registrul Comerțului și CUI-ul atestă că este aceeași companie pe care o avem astăzi. Noi când am intrat n-am făcut decât să rebranduim societatea care se ocupa de acest proiect din 2010. Deci  Impetum Group, care este un grup de investiții, a cumpărat în 2019 acțiunile de la Grupul UTI, în cadrul acestei societăți care era responsabilă de proiectul de investiție, respectiv societatea UTI Parking&Hotel Management. Noi am preluat acțiunile din această firmă și am schimbat denumirea în GOTO Parking. Nici n-am fi avut voie să schimbăm concesionarul. Am început să lucrăm la rebranding și o dată cu asta am adus cumva și o nouă filosofie la ceea ce se întâmpla acolo în perimetrul Aeroportului, mai cu seamă pentru că vorbim de o investiție a Impetum. Cu toate proiectele noastre de investiție încercăm să facem lucruri  remarcabile, chestiuni care țin de etichetă, care să ne reprezinte, prin urmare asta ne-am dorit și cu parcarea din Aeroport, să nu nu fie doar așa, că am intrat într-o companie să gestionăm ceva… Orice proiect ne asumăm vrem să-l ducem la nivelul următor și așa a fost și în cazul parkingului din Aeroport. Oricum, noi cei care care administrăm acum parkingul majoritatea suntem din Cluj Napoca, așa că e și o chestie de suflet, fiind vorba de orașul nostru. Aeroportul și parcarea sunt până la urmă o poartă de intrare în Transilvania, prin urmare ar trebui să fie ceva emblematic pentru Cluj. Și să ne amintim că noi această parcare am luat-o de la o zonă în care nu însemna mai nimic, neluminată, cu plata cash, cu betoane crăpate și așa mai departe. Am reușit în foarte puțin timp să o aducem la standardele cele mai înalte, în ciuda celor doi ani de pandemie când practic traficul pe Aeroport era foarte scăzut.

Reporter: Care este motivul pentru care angajamentul complet privind dezvoltarea investițiilor prevăzute în acest contract de concesiune nu a fost dus la îndeplinire?

Vasile Godîncă: Dacă intrăm puțin în istoric, contractul de concesiune s-a semnat în august, 2010. Acest contract avea trei obiective mari și late: modernizarea și administrarea parcării la sol (din fața terminalelor – 530 de locuri de parcare), exista un obiectiv de a construi un hotel în zona de est, înspre Apahida, și de asemenea construirea unei parcări supraetajate. Această parcare supraetajată trebuie să fie în partea de vest, unde este și turnul de control al Aeroportului. În aprilie, 2011, s-a făcut procesul verbal de predare-primire a amplasamentelor. Trebuia să fie predate toate amplasamentele, doar că, din păcate, pentru două dintre amplasamente (pentru hotel), existau probleme, pentru că hotelul trebuia construit pe terenul Consiliului Județean însă nu exista cale de acces la drumul public. Calea de acces era în proprietatea unei firme private, compania Aviatrans.

Reporter: Așadar, Consiliul Județean a concesionat lucrări pentru aceste investiții fără a dispune de tot terenul necesar…

Vasile Godîncă:  Cam așa, da. Sigur, Consiliul Județean s-a judecat cu Aviatrans pentru a obține acea cale de acces, însă n-a avut câștig de cauză. De asemenea, unde trebuia să fie parcarea supraetajată existau niște pavilioane, mai precis cinci pavilioane în care își aveau birourile o serie de instituții de stat care au activități în Aeroport, precum SRI, poliție de frontieră, poliție aeroportuară etc. Toate acestea aveau nevoie să fie relocate. Ei, s-a constatat că la acea dată nu exista posibilitatea de relocare,  chiar știu că era o adresă de la Aeroport care spunea „nu predați amplasamentul că nu avem unde să relocăm aceste instituții”.  În octombrie, 2011 s-a încheiat un act adițional între concesionar și concedent (Consiliul Județean) prin care s-au suspendat aceste două obligații, de construire a hotelului și a parcării supraterane, până la data în care se va putea preda terenul. În următorii cinci ani de zile nu s-a mai întâmplat aproape nimic. Până în 2016 au existat diferite adrese, o corespondență între concesionar și concedent, și din păcate s-a pierdut și litigiul cu Aviatrans, constatându-se că nu există cale de acces la amplasamentul dedicat hotelului, prin urmare nu s-a mai putut face hotelul, iar în partea cu pavilioanele, la fel, până în 2018 au funcționat acolo instituțiile menționate, nu au fost relocate și nu s-a  mai predat acel amplasament, conform contractului.

Reporter: În aceste condiții, cum de a rămas în picioare acest contract de concesiune?

Vasile Godîncă: În 5 iulie 2016,  UTI a transmis o notificare către Consiliul Județean de încălcare a contractului și în 30 septembrie 2016 a trimis o notificare de reziliere parțială a contractului, pentru neîndeplinirea obligațiilor. În 21 iulie 2017 Consiliul Județean a revenit cu o adresă în care le spune celor de la UTI că de fapt denunță întreg contractul, pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute inițial. Cum era de așteptat, UTI a atacat în instanță decizia Consiliului Județean, nesimțindu-se în culpă. S-au judecat iar UTI a obținut câștig de cauză, mai precis, a existat sentința civilă nr. 4462/2018 care prevede rezoluționarea parțială a contractului pentru cele două obiective, construcție hotel și constructie parcare supraetajată, fiind constatată culpa nepredării amplasamentelor. În baza acestei sentințe s-a menținut în integralitate partea din contract referitoare la parcarea la sol. Deci UTI a rămas cu această parte care prevedea parcarea la sol, conform deciziei instanței. În următorul an, 2019, noi, Impetum Group, am identificat această oportunitate de investiții, ne-am făcut un audit juridic să vedem dacă e legal să intrăm în afacere, dacă stă în picioare investiția, ne-am uitat peste toate hotărârile, notificările și corespondența cu concedentul, s-a constatat că totul este în regulă astfel că am decis că este în regulă să intrăm și să ne asumăm acest proiect de investiție.

Reporter: O bună parte din teren fusese totuși predat companiei UTI, cum de nu s-au găsit soluții și pentru amenajarea parcării supraterane?

Vasile Godîncă: Da, păi singurul lucru care ar putea fi pus în discuție în privința acestui contract este amplasamentul din partea de vest, unde era prevăzută parcarea supraetajată. Acolo, după gard, e o singură parcare, dar în mod normal astăzi este împărțită în două secțiuni. De la turnul de control înspre oraș (noi îi zicem parcarea de vest), acolo trebuia să fie parcarea supraetajată. Acel teren s-a aflat într-adevăr în posesia UTI, când am intrat noi în proiect, a fost predat cu proces verbal ca posesie. Practic, parcarea supraetajată nu trebuia să fie pe toată suprafața, era implicat doar un perimetru. Noi când am am preluat în posesie terenul, aveam întreaga parcare. Și întreaga parcare la sol însemna 615 locuri. Așadar erau cele 530 de locuri ale UTI și încă 100 pe care le folosea Aeroportul.  Pentru că aeroportul are dreptul la 100 de locuri, conform contractului, și atunci sigur că cei de la Aeroport parcau acolo. Dar într-un fel arăta această parcare când a fost schițată în 2011, când UTI o poseda pe toată, inclusiv bucata aceasta din partea de Est, cum îi zicem noi, și cu totul altfel arată acum, după ce amplasamentul a tot fost știrbit, de exemplu, sensul giratoriu a fost făcut în parcare, trebuia să fie mult mai în față, nu acolo. În sfârșit, Aeroportul considera că trebuie să posede toată această parcare de vest și a existat un proces. Consiliul Județean a spus că dacă nu s-a făcut parcarea supraetajată, înseamnă că UTI nu are dreptul deloc la nicio parcelă din partea de vest, și că trebuie să-și restrângă activitatea doar în partea de est, cea care este în contract și care a fost constatată de instanță că stă în picioare ca proiect de investiție. Deci doar partea aceasta din zona de este putea fi exploatată. A existat acest litigiu de vreo 3 ani de zile în care concesionarul a apreciat că în contractul de concesiune s-a cedat o activitate de exploatare a terenului, nu CF-ul x, însă instanța a considerat diferit, prin urmare terenul pe care-l posedam în partea de vest s-a pierdut. El este exploatat astăzi de Aeroport. Deci doar acea parte a fost litigioasă, din ce exploatăm acum nu e nimic litigios. Litigiul s-a încheiat în 2018 și a rămas totul clar, deci în 2019 când am intrat noi cu Impetul Group, situația era clară.

Reporter: Deci aeroportul a rămas cu toată parcarea de Vest, iar GOTO cu parcarea din zona de Est, totuși cum rămâne cu cele 100 de locuri de parcare pe care în continuare aveți obligația să le oferiți angajaților de la Aeroport, chiar dacă vi s-a luat acea parcelă din parte de vest?

Vasile Godîncă: În momentul de față, eu consider că se depășește scopul pentru care s-au dat cele 100 de locuri Aeroportului, mai cu seamă dacă v-aș spune și cine sunt cei care folosesc, de fapt, aceste carduri de parcare. Am identificat chiar și un taximetrist care vine pe suprafața noastră cu cardul Aeroportului. Alte persoane cu carduri de la Aeroport, care-și lasă mașinile câte 7 zile, deci pentru cu totul alte motive decât rațiunea pentru care, în 2010, s-a decis ca Aeroportul să beneficieze de 100 de locuri de parcare. Atunci, la data concesiunii, se presupunea că UTI trebuia să gestioneze toate parcările din Aeroport, prin urmare era cumva firesc să te gândești să le dai 100 de locuri, în contextul în care ei n-ar mai fi rămas cu niciun loc. Angajații de la Aeroport, cei care-și desfășoară activitatea acolo, au și ei nevoie să parcheze undeva, așa că acest lucru a fost prevăzut în contract. În parcarea supraetajată care trebuia construită și unde erau prevăzute 1500 de locuri, de asemenea, pe măsură ce se construiau Aeroportul trebuia să primească proporțional alte noi locuri de parcare. Parkingul supraetajat nu s-a mai construit, Aeroportul a rămas cu parcarea de vest, dar în același timp are și cele 100 de locuri în parcarea noastră. Deci Aeroportul are acum 800 de locuri, în timp ce noi avem doar cele 530 de locuri. Până anul trecut în decembrie când aveam parcela din partea de vest nu ne-am prea uitat la acest aspect,  dar veneau la noi tot timpul 130-150 de mașini ale Aeroportului. De la un moment dat am zis că de vreme ce noi avem doar cele 530 de locuri pentru uzul călătorilor, care-s chiar la terminal, să-i limităm pe cei de la Aeroport strict la 100 de locuri, așa cum e în contract, să nu-i mai lăsăm să depășească numărul. Dar foarte mult s-au revoltat. În continuare vin și parchează pe cele mai bune locuri de care dispunem. I-am rugat să-și aleagă locuri de parcare mai spre est, să rămână locurile mai bune de la terminale pentru cei care plătesc, credeți că au acceptat? Ne-am arătat disponibilitatea chiar să le plătim noi, în parcarea lor din partea de vest 100 de locuri, practic am vrut să închiriem de la ei, spațiu pentru mașinile lor, evident că nu au fost de acord. Am zis, uite, hai să vă închiriez 100 de locuri de la voi și să vă mutați acolo. Adică noi respectăm condiția contractuală să aveți disponibile 100 de locuri, plătim noi pentru ele, dar să fie în parcarea voastră, ca să rămână la noi mai mulț spațiu pentru călători. Nu am putut să ne înțelegem.

Reporter: Dar cine sunt cei care parchează pe aceste locuri gratuite?

Vasile Godîncă: Cum v-am spus, de la taximetriști la te miri cine.  Noi avem sistem de recunoaștere a numerelor. De aceea știm exact câți intră ei, în ce zile, cu ce mașini. Înainte nu eram atenți, dar acum de când avem doar cele 530 de locuri, suntem atenți să nu-și depășească numărul, așa l-am depistat pe tipul taximetrist cu cardul Aeroportului, intră și duce călători. Iar apropo de problemele cu taximetria în Aeroport, noi ne-am implicat cât s-a putut, pentru că GOTO n-are pârghii să ia măsuri, dar măcar am putut să montăm niște panouri mari în care să punem numere de telefon la care oamenii pot să sune în cazul în care taximetriștii refuză curse sau cer sume nejustificate.

Reporter: Ați făcut demersuri, sau mai faceți, pentru a prelua în administrare și parcarea de vest?

Vasile Godîncă: Da,dacă mă întrebați pe mine, eu aș cere în administrare și parcarea de vest. Aș zice haideți să vedem cum arată parcarea administrată de GOTO și cum arată parcarea administrată de Aeroport și o să constatați că inițiativa privată este mult mai bună decât cea publică.  Și în continuare vom face asta, o să o cerem de la Consiliul Județean să ne-o dea în administrare, dar în contextul în care se este posibil, cu proceduri legale, eventual prin extinderea contractului.

Reporter: Are disponibilitate GOTO Parking de a realiza parcarea supraterană, așa cum era prevăzută în contractul inițial?

Vasile Godîncă: În ce ne privește, există în continuare dorință și deschidere pentru realizarea parcării supraterane.  Aeroportul se dezvoltă, numărul de pasageri crește. Sigur că ne dorim să exploatăm toate parcările de acolo și da, dacă se mai poate în vreun fel, prin ajungerea la consens, nu doar noi cu CJ-ul, că trebuie să fie de acord și Aeroportul… E o asociere tripartită. Cred că ar fi greu ca CJ-ul să facă acolo ceva fără acordul Aeroportului. Ce este cert e faptul că noi astăzi avem un contract perfect valabil cu o instituție publică. El a fost legal, legalitatea constatată și printr-o hotărâre judecătorească, că acea parte din contract subzistă, prin urmare, partea aceea de contract nu e doar despre faptul că cineva exploatează, ea are în spate investiții de făcut, investiții anuale, deci nu ca și cum doar stăm și încasăm niște bănuți. Evident, planul este să creștem investiția, dacă vom avea cu cine coopera.

Reporter: Cum vă poziționați în privința cererii directorului Aeroportului, David Ciceo, care de asemenea solicită ca GOTO să renunțe la parcarea pe care o administrează?

Vasile Godîncă: Așa cum am subliniat, există un contract în vigoare. Nu poți să închizi un contract doar așa de dragul ideii că cineva a cerut. S-ar crea un precedent foarte periculos în privința a ceea ce înseamnă securitatea circuitului civil. Adică dacă eu de mâine închei un contract cu o instituție publică și apoi instituția când vrea ea zice „m-am săturat, nu-mi mai place”, se închide tot? Ce motiv să ai, de fapt? Că doar Goto PArking respectă contractul la liniuță, n-avem nicio culpă. Să spună cineva care e culpa GOTO, are e obligația pe care n-am respectat-o? Noi astăzi n-avem nicio culpă, cine o găsește să ne-o spună, dar chiar nu există. Și nici acționarii de dinainte ai societății nu au culpă. Nu s-a constatat nicăieri vreo culpă.

Reporter: Singura problemă care e adesea menționată e faptul că obiectivul de la momentul în care s-a decis concesionarea acestor lucrări de investiție nu și-a îndeplinit indicatorii…

Vasile Godîncă:: Și care este culpa mea? Eu sunt un investitor privat, fac investiții acolo, am grijă să arate bine, să fie funcțional, să fie la standarde moderne, să fie emblematic pentru Cluj și atunci cum să spună că nu s-au gândit bine la momentul la care trebuia? Noi respectăm clauzele contractului perfect legal, ne plătim redevența la timp.

Reporter: Tot așa și Aeroportul ar putea spune că poate produce profit pentru Consiliul Județean, de altfel nu o dată a subliniat directorul Ciceo că dacă ar avea în administrare parcarea ar produce mai mult pentru bugetul județului.

Vasile Godîncă: Păi se poate face o comparație simplă. Noi plătim anual 320.000 de lei la Consiliul Județean. Aeroportul pe parcările pe care le administrează plătește zero. Noi avem redevență de plătit, cum adică dă aeroportul bani mai mulți, când acum nu dă nimic? Dacă i s-ar da parcarea noastră nu ar fi tot la fel? Azi CJ-ul ia 320.000 de lei pe an de la GOTO. Eu cred că atunci când faci aprecieri legate de acest obiectiv trebuie să te gândești și la aspectul acesta, că CJ-ul nu e vreo societate pe profit, deci pe lângă că poate lua niște bani la buget de la noi, trebuie să primeze și faptul că lucrurile arată bine, totul e modern,  util pentru cetățeni. Uitați-vă încă o dată în parcările aeroportului, în parcarea de vest, care a rămas cu betoane crăpate, nu are iluminat public, nu are supraveghere video, funcționează cu o barieră acționată manual, în spate are locuri de parcare care sunt efectiv pe pietriș, iar în est au locuri de parcare pe pământ. Noi, pe lângă că aducem venituri la bugetul Consiliului Județean, investițiile din parcare sunt făcute din banii noștri. Noi după ce am intrat în această afacere, a venit imediat pandemia. Din doi ani de zile, vreo 6 luni aproape că niciun călător n-am avut în parcare și după aceea a crescut undeva cu 30%, față de 2019, dar noi în continuare în perioada aceea am realizat investițiile pe care am promis că le facem, ne-am ținut de ele. Am făcut iluminatul (tot la zece metri e un stâlp de iluminat), avem tot sistemul integrat de supraveghere și pază, pentru că nu pot fi lăsate mașinile oricum, avem instalat wi-fi-ul etc.

Dacă analizăm, chiar devine legitimă cererea noastră, ca noi să primim în administrare toate parcările din Aeroport. Dacă ni le dau nouă, de mâine vom avea aceleași investiții precum sunt în parcarea pe care o gestionăm noi, cu sistem de recunoaște a numerelor de mașini, cu wi-fi, iluminat și parcare verde. Am început să construim stații de încărcare pentru mașini electrice, sunt deocamdată numai două dar cu timpul când crește numărul de utilizatori, o să dezvoltăm în plus, deci sunt sistemele de plată, care se pot face prin aplicație, acum am instalat și coduri QR, adică te duci în mașină îți scanezi și plătești și te duci afară, nu stai la rând, nu mai pierzi timp. Sigur, rămâne și casieria, că sunt oameni care vor să plătească cu bani. Deci toate aceste investiții sunt ale unui investitor privat. Dacă ar trebui să se ocupe Aeroportul, toate investițiile s-ar face din bani publici. În pandemie, noi ne-am suportat pierderile și am făcut și investiții. Aeroportul a beneficiat de 9 milioane de lei de la bugetul de stat pentru întreținerea aeroportului. Eu nu spun că nu era legitim să primească bani, dar cine a dat ceva privaților? Noi ne-am descurcat cu banii de acasă, din banii investitorilor.

Reporter: Cum explicați că tarifele din parcarea voastră sunt foarte mari, printre cele mai mari din țară?

Vasile Godîncă: Nu sunt cele mai scumpe din țară. Aeroportul din București e mai scump. Noi ne lăudăm că suntem foarte tari la Cluj. Dacă e să comparăm niște tarife, veți vedea diferențele, plus că în parcarea GOTO avem 15 minute gratuitate. Mai precis 5 minute efectiv plus alte 10 min pentru marcat biletul. Deci pentru cei care doar vin și pleacă costul e zero. Dacă stai 20 de minute, costul e 1 leu, de la 20 la 30 de minute, se plătește 8 lei. În București nu există nicio gratuitate, iar pentru jumătate de oră tariful este 10 lei. la noi pentru o oră tariful este 11 lei, la București 20 de lei. Iar la tarifele pentru perioade îndelungate, tarifele sunt și mai mari. 24 ore, 72 de lei, în oras 24 de ore costă o sută și ceva de lei. Cu taxi din Mănăștur la Aeroport , costul e dublu.

Reporter: Cum veți gestiona pe viitor relația cu Aeroportul, dacă până în prezent divergențele cu directorul David Cieo au tot continuat?

Vasile Godîncă: Cu răbdare și mult calm. Toate solicitările care vin din partea lor sunt soluționate prompt, le explicăm de ce e bine, de ce nu, dar ei au luat inclusiv decizii prejudiciabile pentru călători. Și vă dau exemplul recent, cu amenințarea privind deconectarea GOTO de la energie. S-a trimit o adresă la ora 17:20 cum că de a doua zi ni se iau utilitățile. De fapt, o astfel de amenințare s-a mai trimis și în 2021. Atunci ne-am zbătut, că ne-au dat și termen, 30 de zile. Am adus acolo Grupul Electrogen ca să fim pregătiți pentru partea aceasta, apoi n-au mai luat nicio măsură. Am zis că amenințarea poate fi reluată oricând așa că am început demersurile să ne facem propriul transformator, să devenim independenți că, cine știe ce se întâmplă. Am intrat într-o întreagă procedură de avizare, n-am apucat să o definitivăm că în 15 martie, iar ne-au trimis adresă, la 17:20, că ni se taie curentul de a doua zi. Am fost nevoiți să anunțăm presa, i-am anunțat pe călători, cine avea avion să ajungă mai devreme pentru că fără curent nu funcționează barierele, supravegherea video…Devine inclusiv o problemă de securitate aeroportuară, pentru că nu mai pot verifica cine și când a intrat în incinta aeroportuară. Deci am avertizat pe toată lumea, oamenii se întrebau ce se întâmplă.. Inclusiv la Aeroport am trimis notificare, dacă se conștientizează faptul că e un pericol de securitate aeroportuară, mai ales că nici nu ne-au dat termen, să ne putem lua măsuri. Apoi ne-au răspuns că e o eroare și că nu ne întrerup curentul. Asta cum vi se pare că este? Dar noi continuăm să răspundem cu profesionalism solicitărilor Aeroportului. Ultima data, de exemplu, am făcut asflatarea, acolo înspre vest. Plângerile Aeroportului către CJ au fost că am blocat accesul secundar și că-s probleme de securitate. Păi poate ei au inventat o modalitate prin care poți să asfaltezi fără să blochezi perimetrul. Cum să asfaltez fără să blochez perimetrul? În contextul în care intrarea principală era perfect accesibilă… Deci ne șicanează în această manieră, aproape săptămânal. Că nu am curățat foarte repede, că un coș de gunoi n-a fost dus la timp, dar acestea toate sunt lucruri cu care deja ne-am obișnuit și răspundem cu promptitudine.

Reporter: Cum a evoluat investiția GOTO Parking, cât ați investiti până acum, de la preluarea afacerii?

Vasile Godîncă: Ne asumăm doar ce am făcut noi, deci din 2019, am investit 3,5 mil de lei, iar ca investiții, v-am spus principalele domenii sunt acestea care nu-s obligații contractuale, dar care nouă ni se par esențiale, pentru a îmbunătăți lucrurile, să facem parcarea să fie demnă de un oraș precum Cluj Napoca, demnă pentru noi ca societate, pentru că Impetum nu se bagă doar așa ca să fie, e important să fie ceva de impact, așa că am mers pe două direcții mari, zona de digitalizare (coduri QR, wi-fi, posibilitate de a-ți rezerva loc printr-o aplicație, de a plăti online etc.) și zona de parcare verde, așa că am pornit cu partea de încărcătoare pentru mașini electrice și evident că avem și partea de întreținere a parcării care presupune investiții cu iluminatul, sistemul de recunoaștere a numerelor de mașini, carosabil, curățenie, revopsire etc. Toate  acestea sunt investiții anuale. Până acum ne-au costat 3,5 mil de lei și preconizăm că anual acestea vor fi în jur de 1-1,5 mil de lei. Deci numai întreținerea. Ne place să ne implicăm în comunitate, așa că suntem parteneri la diferite evenimente de marcă ale Clujului, precum Electric Castle, Untold, Sports Festival, TIFF etc. Contribuim să fie bine primiți oaspeții încă de când ajung la Aeroport, un culoar de primire, o mică atenție, contează. Organizatorii evenimentelor vin către noi, să poată avea acces rapid mașinile, să preia oaspeții, e și o carte de vizită pentru Cluj Napoca, sunt atâtea vedete și personalități care ajung la Cluj Napoca pentru aceste evenimente, e normal să-i primim bine. Practic, ne implicăm în toate, inclusiv cu aranjamente florale, cu decorațiuni tematice, în funcție de sărbători, călătorii trec și-și fac poze. De Crăciun am avut cor de colinde, de 8 martie femeile au primit flori, de 1 iunie copiii au primit dulciuri, sunt mici lucruri care contează, și care arată că parcarea nu e doar un loc în care-ți lași mașina și atât, e de asemenea o experiență.  Invitațiile primite de la Sports Fesitval, la meciul din deschiderea România-Glatasarai, de exemplu, au fost împărțite celor care au trecut prin parcare.

Reporter: Alte planuri ale GOTO, pe viitor?

Vasile Godîncă: Ne-am dori să se întâmple să preluăm parcarea de vest, cea pe care o gestionează Aeroportul, așa cum am mai spus. Consiliul Județean este grija noastră. Din păcate CJ-ul e antrenat în acest scandal cu Aeroportul fără voia noastră. Reprezentantii aeroportului tot timpul insistă să atragă instituția în această problemă, tot timpul trimite adrese. Altfel, colaborarea noastră cu CJ-ul a fost bună și sperăm să rămână la fel și în viitor.

Context:

În 2010, Consiliul Județean Cluj a atribuit, societății UTI Facilita Management SA București, Contractul cu nr 29/17.8.2010, care prevedea „concesiunea de lucrări publice pentru proiectarea, finanțarea, construirea, darea în exploatare, întreținerea, operarea și asigurarea garanției totale prin activități  de service și mentenanță a Parcărilor și a unui hotel de 4 stele din perimetrul Aeroportului Internațional Cluj Napoca, în schimbul redevenței plătită concedentului”.

Firma înființată pentru realizarea acestui proiect a fost UTI Parking & Hotel Management.

Durata concesiunii 45 de ani.

Noul Parking auto etajat trebuia să aibă o capacitate de 1470 de locuri  de parcare (două niveluri) și o suprafață construită desfășurată 37.800 mp. Extinderea parcării autor existente trebuia să aibă o capacitate de 530 de locuri și o suprafață minimă de 17.550 de metri pătrați. Construirea hotelul de 4 stele era prevăzut cu S+P=3E, o suprafață construită de 1740 mp (desfășurată 6.960 mp), capacitate 144 camere, restaurant și bar, plus săli de conferințe, amenajări exterioare, parcări.

UTI Parking & Hotel Management a primit în gestiune doar o parte din terenul prevăzut pentru aceste obiective, iar ulterior Consiliul Județean a denunțat contractul. Instanța a decis, însă, că partea care prevedea parcarea terană de 530 de locuri trebuie să rămână valabilă.

În anul 2019, IMPETUM Group a cumpărat acțiunile UTI Parking & Hotel Management de la UTI Facilita Management SA București, și a preluat gestiunea parcării terane iar denumirea firmei e schimbată în GOTO Parking. În prezent, conducerea Aeroportului Cluj are pretenția ca GOTO Parking să iasă din acest proiect, asfel încât parcarea să rămână în gestiunea Aeroportului. De cealaltă parte, reprezentanții GOTO, arată că ei ar trebui să preia toate celelalte parcări pe care le mai are în administrare Aeroportul.

Un comentariu

  1. Interesant că aţi scăpat de obligaţii (hotel, etc) şi aţi rămas, totuşi, cu vaca de muls (parcarea). O aplicaţie, un sistem de recunoaştere numere şi 4 bariere anemice nu au cum să coste 3.5 milioane, probabil le-aţi cumpărat tot de la o firmă a lui Cionca…

Scrie un comentariu