Închide

Dan Petrescu, al treilea meci fără victorie la CFR. „E viciere de rezultat, arbitrul a ținut cu ei de la început”

SportTop News by Catalin Suciu - iul. 14, 2019 0 174

CFR Cluj s-a împiedicat pe teren propriu cu Poli Iași, remizând 1-1. Antrenorul clujenilor pune remiza în seama arbitrilor, care nu i-ar fi acordat două lovituri de la unsprezece metri.

Campioana a deschis scorul în minutul 23, prin reușita lui Deac, acesta fiind și scorul pauzei. În repriza secundă, oaspeții au revenit și au restabilit agalitatea, prin Loshaj, care a profitat de o greșeală mare din defensiva clujenilor.

E al treilea meci al sezonului pentru CFR Cluj și Petrescu n-a reușit nici o victorie. A pierdut Supercupa cu Viitorul, a pierdut cu Astana, iar acum a remizat cu Poli Iași. Antrenorul campioanei dă vina pe arbitri. „Viciere crasă de rezultat! Nu am mai văzut așa ceva! Din primul minut au tras pentru Poli Iași. Am avut două penalty-uri clare, unul la Deac, altul la Rondon. La Rondon toată lumea a văzut. Sunt obișnuit să se întâmple asta. Dacă îmi arătați o echipă arbitrată acasă în Liga 1 așa cum suntem noi… Iași a arătat bine. Ei nu au nicio vină că arbitrul a ținut cu ei. Îl felicit pe Mihai Teja! A construit o echipă bună. Eu de ce mă bat pentru VAR? Dacă aveam, astăzi era simplu. Primeam două penalty-uri! Era o victorie liniștită. Fără VAR o să avem de suferit”, a declarat Dan Petrescu la TV Telekom Sport.

Fazele incriminate de Petrescu au avut loc în minutele 12 și 85. Deac a fost tras de tricou de Panțâru în afara careului, iar Rondon a căzut în careu pe final de meci, fiind mai degreabă faultat. În ambele situații jocul a continuat.

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Mureșan, Burcă, Camora (Susic 46) – Djokovic, Sylla (Omrani 64), Itu (Aurelio 61) – Costache, Rondon, Deac

Antrenor: Dan Petrescu

Poli Iași: D. Rusu – Panțîru, Diallo, Frăsinescu, Arias – Loshaj (Passaglia 80), Chelaru – Horșia, Teixeira (A. Cristea 62), Danale (Carleone 58) – Bălan

Antrenor: Mihai Teja

Foto: CFR/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare