Închide

Bărbatul care şi-a pierdut soţia şi fiul de 8 ani în urma furtunii din Halkidiki, adus la UPU Cluj

ActualitateTop News by Catalin Suciu - iul. 14, 2019 0 713

Bărbatul care şi-a pierdut soţia şi fiul de 8 ani în urma unei furtuni puternice din Halkidiki, Grecia, a ajuns dimineaţă la Cluj-Napoca, şi a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean, informează mediafax.ro.

Bărbatul a fost transportat din Grecia cu o ambulanță care a ponit sâmbătă după-masă și  ajuns dimineață la Cluj.

El a fost supus unor investigaţii medicale şi va fi transferat la Clinica de Neurochirurgie. Potrivit medicilor clujeni, bărbatul prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism la coloana lombară şi mai multe lovituri.   Bărbatul locuieşte la Cluj, iar familia aşteaptă, la începutul săptămânii viitoare, şi repatrierea trupurilor femeii şi băiatului de 8 ani, morţi în urma furtunii din Halkidiki, unde cei trei se aflau în vacanţă. Femeia şi copilul ei de opt ani au murit în timpul unei furtuni violente, după ce un acoperiș s-a prăbușit peste ei într-un restaurant, în timp ce bărbatul a fost rănit şi a fost internat într-un spital din Grecia. Cel puţin şapte persoane, inclusiv şase turişti au murit, iar alte 100 au fost rănite în urma unei furtuni violente care a afectat nordul Greciei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.