Închide

Cum se face, mai nou, educația șoferilor care parchează pe trotuare în Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 09, 2016 0 933

Cu indicatoare și restricții nu merge. Nici cu amenzi nu se obține mare lucru. Așa că primăria din Cluj a scos de la naftalină vechea soluție pentru a veni de hac șoferilor care parchează pe trotuarele din oraș: stâlpișorii. Potrivit oficialilor primăriei, pentru a se salva noua zona pietonală de pe malul Someșului aferentă Splaiului Independenței, comisia de circulație a primărie a dispus montarea de strâlpișori pe respectivul trotuar, de la Opera Maghiară până la podul Napoca.

Societatea civilă clujeană s-a luptat anul trecut să convingă primăria să nu lărgească artera Splaiul Idependenței cu încă o bandă pentru trafic și să lase în schimb un trotuar pentru pietoni cu vedere la Someș. A și reușit prin proteste și cea mai lungă petiție publică (o rolă de câțiva zeci de metri) depusă de primărie, administrația renunțând la banda suplimnetară pentru trafic. Degeaba. Cu 700 de locuri de parcare disponibile în complexul Cluj-Arena-Sala Polivalentă, malurile Someșului sunt tot pline zi de zi de mașini parcare pe minusculul trotuar amenajata pentru pietoni.

Au făcut alei pietonale…pentru mașini

„Săptămâna aceasta am decis la comisia de cirulație să montăm strâlpișori pe trotuarul pietonal de pe Splaiul Independenței, între Opera Maghiară și podul Napoca. Cu bunul simț și indicatoarele, nu a mers. Cu amenzile, nu merge. Se pare că doar așa, cu stâlpișori putem scăpa de mașinile parcate ilegal pe trotuare în Cluj. Măsura adoptată urmează să fie pusă în practică în perioada următoare”, a declarat pentru Actualdecluj.ro, viceprimarul Dan Tarcea.

Oficialul spunea recent că politica primăriei pentru mandatul 2016-2020 va fi tolerență 0 pentru cei care parchează pe totuare sau în alte zone destinate pietonilor sau biciciștilor.

Soluția cu montarea de stâlpișori pe trotuare a fost aplicată anul trecut și în zona parcului Central și a străzii George Coșbuc unde se parca pe ambele părți, în condiții în care parcările din complexul Cluj Arena stau goale la nici 100 de metri.

Clujenii n-au fost civilizați nici cu amenzi. Primăria i-a tratat cu stâlpișori

De altfel, primarul Emil Boc a anunțat și el cu prilejul dezbaterii Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Clujului că primăria aplică circa 1500-1800 de amenzi pentru parcările neregulementare din centrul orașului, cifră care reprezintă maximul posibil raportat la numărul de funcționari care se ocupă de această activitate în cadrul poliției locale.

Oricum în Planul de Mobilitate Urbană, încă neasumat de primărie, se stipulează înființare unui compartiment dedicat doar amenzilor de cirulație, ceea ce ar simplifica și mai mult lucrurile și ar aduce o normalitate pentru traficul clujean.

Până la înființarea respectivului birou, speranța primarului este în modificare legislației la nivel național, în așa fel încât să se permite din nou ridicarea și blocare roților autovehiculelor care parchează ilegal în orașe. Despre acest act normativ, Boc a menționat că are speranțe și promisiuni de la vicepremierul Vasile Dâncu că se va adopta până la finalul anului.

Președintele Ordinului Arhitecților din România, arhitectul Șerban Țigănaș, sesiza recent, în cadrul unei dezbateri publice a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a Clujului (2016-2030), că parcările neregulamentare sunt, de fapt, cele care opturează traficul – auto, pietonal sau cu bicicleta – din Cluj, dar și că în privința acestora există un pact de neagresiune consfințit de primărie și de poliția locală. Șoferii nu sunt obligați – prin sancțiuni – să suporte consecințele iar primăria nu e preocupată să descurajeze acest comportament nelegal și nociv pentru oraș.

În plus, primarul Emil Boc a anunțat că pentru 2017 primăria își va asuma scoaterea abonamentelor de parcare din zona centrală concomitent cu majorarea taxelor pentru a-i încuraja pe șoferi să utilizeze mijloacele de transport în comun sau bicicleta când vin în centru și nu mașinile personale.

Măsura e bună, votul imediat pentru aplicare e…RĂU. Parcăm și în 2016, pe bani mărunți, în buricul târgului

Această măsură a fost refuzată de același primar la finalul mandatului 2012-2016, fiind inițiată de UDMR, iar proiectul de hotărâre în acest sens nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a deveni lege locală, nefiind susținut de toți consilierii primarului. Acum, Boc a spus că va supune atenției publice proiectul încă de la consultările privind taxele și impozitele locale pe 2017 care vor începe în toamna anului pentru că la prima strigare măsura fusese inițiată mult prea repede și nu era predictibilă pentru cetățenii afectați.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.