Închide

Cum s-a raportat comisia de urbanism la proiectele unui coleg de comisie. „Două din trei v-au trecut, ar trebui să fiți mulțumit”

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - oct. 08, 2021 2 1054

Biroul Transform al arhitectului Vald Negru, membru în comisia de urbanism a Primăriei, a avut trei proiecte pe ordinea de zi a ultimei ședințe de urbanism din 5 octombrie. Unul dintre ele care viza amenajarea unui centru de agrement pentru copii în Făget a reușit să fie întors din drum pentru lămuriri suplimentare, după ce a fost contestat de arhitectul Adrian Iancu care a invocat „cursurile predate studenților” și practica de expert judiciar. Iancu a fost însă contrazis de specialiștii Primăriei de la Serviciul de Strategii Urbane și de cei de la Serviciul Juridic. Cu toate acestea, viceprimarul Dan Tarcea a mers pe mâna lui Iancu și a spus că trebuie clarificată situația, motivând că, chiar dacă susține astfel de investiții benefice pentru comunitatea din oraș, nu dorește să se trezească că proiectul va fi contestat și anulat în instanță, odată aprobat de municipalitate. Celelalte două proiecte ale lui Negru au primit avizul, unul dintre ele, pentru modernizarea prin mansardare a unor clădiri de pe o parcelă din cartierul Gruia, fiind felicitat pentru partea de arhitectură iar celălalt pentru inițiativa de a reactiva o clădire acum abandonată din cartierul Grigorescu – „ciuperca” – pentru amenajarea unui magazin Mega Image.

 

Proiectul (aflat la faza de Plan Urbanistic de Detaliu) pentru mansardarea și etajarea unor clădiri de pe o parcelă de 1200 de mp de pe strada Romulus Vuia, cu păstrarea funcțiunii de locuire și extinderea funcțiunilor de mici activități profesionale propus de Biroul Transform pentru firma Printman (care oferă servicii complete de tipar) a fost felicitat pentru partea de arhitectură de specialiștii din comisia de urbanism a Primăriei la ședința din 5 octombrie. Arhitectul Adrian Iancu a cerut ca tabla care se va pune pe clădire să fie mată.

Arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop, l-a atenționat pe proiectant că nu are voie să depășească Procentul de Ocupare a Terenului de maxim 35%, potrivit PUG-ului pentru zona respectivă. Negru a arătat că prin proiect se va reduce POT-ul existent pe parcelă, 40%, la 38%, însă Pop l-a avertizat că și Consiliul Județean și Primăria are același punct de vedere, deși prin astfel de proiecte se reduce POT-ul de pe parcele existente, el nu poate să depășească valorile admise în PUG. Proiectul, deși felicitat, a fost avizat cu condiția să se asigure un POT de 35 %.

 

Biroul Transform al arhitectului Vlad Negru a mai avut două proiecte pe ordinea de zi a ședinței online a comisiei de urbanism din 5 octombrie. Cel care viza instituirea unei subzone S_Et_Subzonă de activități cu caracter terțiar situate în zone cu caracter rezidențial pentru clădirea Ciuperca Grigorescu de pe B-dul 1 Decembrie pentru amenajarea unui magazin Mega Image a primit, de asemenea, avizul comisie. Ciuperca va fi renovată și în ea se va amenaja un magazin, Primăria aprobând amenajarea de parcări care să deservească funcțiunea pe 1 Decembrie sau alte artere din zonă. Arhitecți din comisie – Dan Domșa sau Sorin Scripcariu – au făcut comentarii legate de traficul din zonă, de locurile de parcare sau de propunerile cu sensuri unice din proiectul de modernizare pornit de Primărie în Piața 14 iulie și străzile adiacente, însă s-a stabili că există avizul de la Serviciul Siguranța Circulației iar alte probleme vor fi discutate la momentul în care proiectul municipalității va ajunge în comisia de urbanism.

Al treilea proiect al biroului Transform, pentru amenajarea unui centru de agrement de o zi pentru copii în Făget, a fost întors din drum prin voia și interpretarea arhitectului Adrian Iancu. Prin proiect, Transform a propus pe o parcelă de peste 3600 de mp, traversată de pârâul Valea Sf Ion, un centru de agrement cu alimentație publică, spații de joacă și aventură în aer liber și interior, amenajări peisagere care să îi apropie pe copii de apă și de natură. Negru a explicat comisiei că există un singur număr cadastral pentru parcelă și că ea este traversată de pârâu (o zonă Ve), fiind încadrată într-o zonă Aapp (zonă de agrement pentru public/privat) care permite amenajarea respectivei funcțiuni. Pe teren se propune o clădire cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și dotări specifice unui spațiu de agrement pentru copii în exterior. Beneficiar este Ozana SRL.

„Copiii vor avea locuri special amenajate de joacă, specifice pe categorii de vârstă, cu trasee și parcursuri de aventură amenajate în exterior. Imobilul va avea o parcare cu 13 locuri amenajată în incinta sa. Locurile de parcare au fost calculate conform anexei 2 din Regulament. Regimul de înălțime propus e D+P+M. Construcția se află la nordul ariei naturale protejate. Accesul auto și pietonal în interiorul parcelei se va realiza de pe latura nordică a terenului, din strada Sf. Ioan. Spațiul verde propus pe solul natural va fi în proporție de 69% din suprafața totală și va fi organizat cu vegetație joasă, medie și înaltă”, se mai arată în proiect.

Proiectul nu a fost pe placul arhitectului Adrian Iancu care s-a arătat nemulțumit de modul în care Negru a calculat indicatorii urbanistici pentru proiect, arătând că în acest caz în care terenul e secționat de pârâu (o zonă Ve, deci altă Unitatea Teritorială de Referință),  trebuie să se facă „puțin din cât se poate” pe fiecare din cele două parcele, chiar dacă există același regim de construire pe fiecare din ele. Iancu a spus că astfel de cazuri le prezintă studenților la Facultate și a invocat și practica sa de expert judiciar pe urbanism. Negru l-a contrazis și i-a arătat că Legea 350 și Anexa 2 nu fac disticția de care vorbește el.

Specialiștii de la Serviciul de Strategii Urbane – șefa serviciului Andreea Mureșan – a susținut punctul de vedere a lui Negru. Ceea ce l-a enervat la culme pe Iancu care a ținut să îi amintească că el are mai multă experință juridică și că ea nu are competența să emită păreri pe subiect, calificând punctul arhitectei de vedere ca „opinie”.

Șefa Serviciului Contencios din Primăriei, Adina Pop, a arătat și ea că Legea 350 nu face distincția, fiind vorba despre o singură parcelă și un singur regim de construire pe aceasta trebuie ca proiectul și indicatorii urbanistici (Coeficientul de Utilizare a Terenului și Procentul de Ocupare a Terenului) să se raporteze la toată parcela cadastrală. „În practica noastră la instanțe nu am întâlnit un astfel de caz ca să existe o practică a instanței”, a arătat Pop.

Iancu a admis că Adina Pop are dreptate, mai ales că și alți membri din comisie au susținut că Negru a calculat corect pe lege indicatorii urbanistici. Arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop, a spus că, chiar dacă s-ar aplica metoda lui Iancu, ar fi vorba despre majorări infime ale indicatoriilor care nu ar afecta proiectul.

Arhitectul Octav Olănescu a susținut opinia lui Iancu, însă din perspectiva de a se construi mai puțin iar zona Sf Ion din Făget să nu devină una de tip urban.

Cu toate acestea, viceprimarul Dan Tarcea, cel care conducea ședința a cerut amânarea proiectului până la clarificarea problemei semnalate de Iancu, arătând că, chiar dacă susține un astfel de proiect de investiții beneficie pentru comunitatea din Cluj-Napoca, nu dorește să se trezească că el va fi contestat și anulat în instanță. El a a promis că la proxima ședință, proiectul din Făget va fi discutat cu prioritate.

„Două din trei v-au trecut, ar trebui să fiți mulțumit”, a mai spus Tarcea în cadrul ședinței.

sursă foto cover: simulări proiect centru de agrement Făget – biroul Transform

2 comentarii

  1. Adrian Iancu, care a distrus cartierul Buna Ziua, atat ca arhitect sef cat si dupa, ca membru al comisiei de urbanism, nu are ce cauta in comisie si cu atat mai putin sa-si dea cu parerea. Sa fie adusi arhitecti noi, cu viziune, nu cei care au contribuit in mod direct la distrugerea orasului.

  2. Cat va plateste Vlad Negru sa aiba aparitiile astea dese in presa???
    DE CE NU SPUNETI CA EL A FOST SI CEL CARE A PROIECTAT „COSCIUGUL ” DE PE STR. AVRAM IANCU, CARE A GENERAT UN SCANDAL IMENS IN COMUNITATE, ATUNCI TOTUL S-A MUSAMALIZAT. RUSINE.(el a generat volumul de cosgiug prin documentatia de PUD)
    Cat despre Iancu, ar trebui sa dispara din peisaj, nu a lasat nimic bun orasului, profeseaza de atatea decenii si nu a facut nimic macar decent!

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.
  • Articole similare