De ce vor alegeri în două tururi și ce spune Vasile Blaga despre candidatura lui Rareș Bogdan
ActualitatePolitica by Cosmina Fernoaga - feb. 13, 2016 1 652
Marile partide s-au pus, inițial, de acord în privința unui singur tur de scrutin, la alegerile locale programte în 5 iunie. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, liberalii au constatat ulterior că probabilitatea de a pierde un mare număr de primării, inclusiv pe cea a Bucureștiului, este foarte mare, astfel că pe ultima sută de metri încearcă să schimbe lucrurile, mai precis să atace Legea alegerilor, invocând o execepție de neconstituționalitate în privința articolului care prevede ca primarii să fie aleși într-un singur tur de scrutin.
Prezenți la Cluj Napoca, co-președinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au arătat că au depus o plângere prealabilă la Secretariatul General al Guvernului și că se așteaptă – deși este destul de târziu – să obțină câștig de cauză. „Era necesar să depunem această cerere prealabilă, pentru a putea deschide acțiune și în Contencios Administrativ. Facem tot ceea ce este posibil să ne încadrăm în intervalul de timp care și așa este foarte redus, pentru a ajunge la obiectivul pe care ni l-am propus, și anume de a avea alegeri în două tururi, proces care presupune democrație, reprezentativitate și legitimitate pentru toți candidații politici”, a comentat Gorghiu. Întrebată de ce inițial parlamentarii liberali au susținut această Lege, atât ea cât și Vasile Blaga au răspuns că a fost pur și simplu o chestiune de procedură și nicidecum voința PNL. Mai exact, au arătat că la discuțiile din Comisiile parlamentare, PNL-ișitii s-ar fi exprimat pentru alegeri în două tururi de scrutin, însă amendamentul lor nu a fost aprobat. Dacă s-ar fi opus la votul final, ar fi însemnat să pice toată Legea și să fie compromis întreg procesul de organizare a alegerilor. Surse interne arată, însă, că liberalilor le-a convenit la fel de bine varianta algerilor primarilor dintr-un singur tur de scrutin, până când au realizat că pot pierde primăria capitalei. Pentru că s-a tot speculat că jurnalistul clujean Rareș Bogdan va fi desmenat, din partea PNL, să candideze pentru Primăria București, liderul partidului Vasile Blaga a ținut să tranșeze lucrurile: „Rareș Bogdan nu a făcut parte din nici un sondaj de-al nostru, nu a doirit niciodată să candideze pentru Primărie. Nu, nu noi nu l-am chemat să candideze”.
De la stanga la dreapta sau de la dreapta la stanga: ticalos, ticalos, senatorul porno, fost busnitar si traficant de valuta in centrul Clujului, ciubucar ticalos cu ginere la fel de ticalos, ciubucara abonata la bani publici fara munca, alte jeguri alti ticalosi = conducerea centrala PNL,PDL sau cum va mai fi botezata. Doar dusmanii romanilor si chorii vor mai vota cu Tise-bloc, Boc, Blaga, Gorghiu, senatorul porno si alti smecheri ciubucari.