Închide

Cum era să aibă Clujul o piață uriașă de adunări ca să aibă unde-l lăuda pe Ceaușescu

ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - sept. 01, 2018 0 582

Clujenii care au ieșit în stradă cu miile în ultimii ani se întâlnesc, în covârșitoare majoritate, în piața Unirii, singura zonă din Cluj de altfel care permite adunări de mari dimensiuni, aceasta doar după reabilitarea sa în urmă cu câțiva ani. Puțini sunt însă clujenii care știu că ideea unei astfel de piețe este veche de câteva decenii – deloc surprinzător, în timpul regimului comunist, mai exact după o vizită a lui Nicolae Ceaușescu la Cluj care a decis între altele schimbarea denumirii orașului Cluj în Cluj-Napoca și deschiderea giganticului Combinat de Utilaj Greu (CUG) în Iris, ce urma să angajeze mii de muncitori, aduși în mare majoritate din afara orașului.
Vizita lui Ceaușescu la Cluj din 1974 a fost una cu o asistență de mii de persoane – dar unde să încapă toți aceștia? În piața Mihai Viteazu, pe atunci fără statuia domnitorului. Atunci decidenții județului au hotărât să amenajeze o piață special pentru adunări de mari dimensiuni, și ideea nu era total ieșită din comun având în vedere deceniile în care erau proiectate și apoi construite cartiere întregi. Urma să poarte și un nume, „Piața fraternității”. Locul și-a păstrat numele: dacă treceți prin Mărăști în prelungirea străzii Semenicului, paralelă cu Calea Dorobanți, există un mic scuar cu un loc de joacă pentru copii, ce poată chiar acest nume, „Piața fraternității”, chiar dacă e dimensiuni mici. Aici urma să fie amenajată această piață. Dar au fost studiate mai multe amplasamente – în zona pieței Cipariu, în zona actualului sediu al Primăriei Cluj-Napoca sau în zona parcului Ion Luca Caragiale.

De exemplu în zona Pieței Cipariu sau a parcului central „Ion Luca Caragiale” au fost analizate câte două amplasamente, la fel și pe calea Dorobanților ori în zona Pieței Mărăști, majoritatea dintre ele de arhitectul care a desenat mare parte din oraș, Emanoil Tudose. „A fost un efort de proiectare imens, demn poate de o cauză mai bună”, rememorează arhitectul Emanoil Tudose în cartea „Cluj-Napoca în proiecte – 50 de ani”. „Asta afost ce nu știam noi, pionii, în acele momente. Ceva mai târziu, când deși comisiile de avizare se arătau încântate de proiecte, ni se comandau alte și alte variante de studiu, am aflat. În fapt a fost o ușoară bătaie pe umăr, să stau blând și să nu mă agit atâta. Să nu mă agit deoarece noi – elegant, fusesem și eu inclus între decidenți – clujenii nu dorim o asemenea piață de manifestații în Cluj. A fost o gălușcă extrem de greu de înghițit și mai greu de rumegat. Mi-a plăcut ideea, am aderat total la frondă, dar nu am putut trece prea ușor peste cei trei ani de studii. Am rămas totuși cu ideea că a fost cea mai grozavă școală de urbanism pe care și-ar putea dori cineva să o facă. Fiecare din piețe a fost studiată după toate canoanele de urbanism, cu toate detaliile, cu parcajele desenate unul câte unul, cu noduri de circulație denivelate, cu transportul în comun analizat la amănunt, cu zone verzi, cu spații pentru joaca copiilor și mai ales cu studii de proporții în plan orizontal și în spațiu, cu studii speciale de urmărire a posibilului efect indus de imaginile urbatecturale asupra omului, asupra consumatorului de urbanism. Am botezat-o piața Fraternității după scuarul unde se termină strada Semenicului și începe strada Coastei”.
În final o plimbare virtuală prin această Piață a Fraternității:

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu