Închide

Cum arată un parc pe care Primăria vrea să îl refacă și pentru care a pus la bătaie buget de promovare a investiției

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 31, 2019 2 972

Un parc unde s-au testat idei comunitare pentru accesibilizarea Canalului Morii – parcul din zona Farmec – urmează să fie amenajat cu bani de la bugetul Primăriei. Oficialii au postat și o serie de simulări privind felul în care se propune modernizarea obiectivului. În devizul de investiție, estimată la 2,5 milioane lei cu TVA, chiar este prevăzută și o sumă expres din care să se promoveze respectiva investiție.

De studiul de fezabilitate pentru modernizarea parcului Farmec se ocupă firma Hentza Business din București (contra a 32.000 lei), firma care face și studiul de fezabiliate pentru un parking de tipul park and ride la Aeroport, parcare pregătită de Consiliul Județean (contract de peste 830.000 lei).

Potrivit devizului făcut de firmă, modernizarea parcului din Cluj va costa 2,5 milioane lei. Din această sumă, Primăria va plăti și 15.000 lei, potrivit aceleiași estimări, pentru cheltuielile de promovare a investiției realizate. În proiectul de hotărâre se arată că lucrările se vor face din bugetul local.
Consilierii locali au aprobat investițiea la ședința extraordinară din 31 octombrie.
(sursa: Primăria Cluj)
 Dan Tarcea spune că s-a lăsat deschisă posibilitatea ca lucrările să poată fi finanțate și din bani europeni. „Încercăm să vedem dacă vom putea accesa și bani europeni. Lăsăm însă deschisă posibilitatea, de aici acest buget pentru promovare, obligatoriu în cazul proiectelor europene. Dacă vom merge pe fonduri de la bugetul local, normal că nu vom cheltui această sumă”, a menționat Tarcea.

Lucrările propuse vizează replantări, montarea unui sistem de irigaţie, dotări urbane, crearea unui acces facil la Canalul Morii, montarea de cișmele, dotarea cu un grup sanitar modern, montarea unui sistem de supraveghere, plantarea de arbori și arbuști.

(sursa: Referat aprobare proiect, primariaclujnapoca.ro)

Așa va arăta parcul, potrivit imaginilor postate on-l


ine de oficialii Primăriei:

2 comentarii

  1. Din randari rezulta ca si contextul a fost regandit.. ma refer la biserica care e alta, diparitia blocului spray dar aparitia unor blocuri P+4 inexistente acum. Cursul de apa este tratat cu dosul iar aleile isi pastreaza traseele alea lipsite de sens din prezent.. adica alea se intrerupe unde au construit aia o biserica in anii 90 cand si-or batut joc de parc si acum printr- o lipsa de intelegere a proiectului ea ramane tot acolo, duce la un gard cu tepe. Propunerea sfideaza realitatea, e clar ca situl nu e cunoscut..

  2. se omite mereu higienizarea solului. Vrei sa faci un parc atunci acel parc trebuie conceput verde si curat. E necesar o toaleta publica,(sa nu faca lumea treburile prin tufisuri). Cosuri de gunoi si un lucru foarte esential un punct de prim ajutor si un chiosc cu apa potabila si dulciuri.Nu uitati iluminatul pe vreme de seara sau noapte. Gazon si pomi ornamentali sunt esential a fi sadite.Daca faceti parcul asa cum e cel din Gheorgheni mai bine dati banii familiilor sarace sa treaca peste iarna grea care urmeaza.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.