Închide

Pădurar din Cluj cercetat penal după ce a mituit un polițist care să-l anunțe despre controale silvice

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 31, 2019 0 224

Un pădurar din Cluj a fost trimis în judecată pentru dare de mită în formă continuată.

Dosarul e instrumentat de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție, car au anunțat azi că au finalizat cercetările în caz. Aceștia spun că e vorba de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Gilău. ”Din cercetări a rezultat faptul că pădurarul, în intervalul 12 octombrie 2018 – 15 noiembrie 2018 i-a promis de trei ori unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Postul de Poliţie Comunal Râşca, o maşină de material lemnos de aproximativ 20 metri cubi în valoare de 5.000 lei, respectiv i-a înmânat în data de 20 decembrie 2018 suma de 1.500 lei, toate actele materiale de mituire fiind săvârşite cu scopul neîndeplinirii unor acte specifice ce intră în îndatoririle de serviciu ale poliţistului, respectiv neconstatarea unor contravenţii sau infracţiuni la regimul silvic, precum şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu în sensul să-l anunţe cu privire la eventualele sesizări sau controale efectuate pe linie silvică”, arată procurorii în rechizitoriu. Agentul de poliție e cel care a depus denunț împotriva pădurarului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu