Închide

Cum a început anul pe piaţa apartamentelor din Cluj-Napoca?

EconomieTop News by Kristina Reştea - feb. 08, 2018 0 1013

Cluj-Napoca, orașul care a ținut „capul de afiș” în materie de scumpiri în 2017, începe anul cu o evoluţie temperată a preţurilor cerute pentru locuinţe, notează analiza portalului Imobiliare.ro. Preţul mediu solicitat de proprietarii din Cluj a ajuns la 1.463 euro/mp, pe când în capitala ţării acesta este de 1.267 euro/mp

În prima lună a acestui an, prețurile medii solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare, atât noi, cât și vechi, au continuat să se majoreze, moderat, atât pe plan național, cât și în majoritatea marilor orașe ale țării monitorizate constant de Imobiliare.ro. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a consemnat luna trecută un avans de 0,69% la nivel de țară, de la 1.164 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie 2017), până la 1.172 de euro pe metru pătrat util. Tendința de creștere resimțită în ianuarie 2018 a fost susținută în mod exclusiv de segmentul locuințelor nou construite, întrucât prețurile apartamentelor vechi din marile centre regionale fie au stagnat, fie au consemnat scăderi. Asta în ciuda faptului că, de multe ori până acum, apartamentele vechi au fost cele care au „dat tonul” în materie de scumpiri.

În capitala Transilvaniei – orașul care a ținut, și în 2017, capul de afiș în materie de scumpiri – evoluția prețurilor a fost, la fel ca în celelalte centre regionale, mult mai temperată la început de an. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 0,41% la nivelul pieței apartamentelor per ansamblu, de la 1.457 la 1.463 de euro pe metru pătrat util. Și aici, însă, locuințele din blocurile vechi s-au ieftinit, cu 0,46% de data aceasta, de la 1.507 la 1.500 de euro pe metru pătrat util. Semnificativ mai ieftine decât cele vechi, locuințele noi s-au apreciat cu 1,43% în prima lună a acestui an, de la 1.399 la 1.419 euro pe metru pătrat util.

Citeşte şi:

Clasamentul oraşelor cu cele mai multe ansambluri rezidenţiale în lucru. Vezi câte proiecte s-au contabilizat în Cluj

 

Vezi şi:

Clasamentul cartierelor Clujului, în funcţie de preţul apartamentelor

 

 

Preţuri la nivel naţional, potrivit ofertelor prezentate pe Imobilare.ro:

București:

În Capitală, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,64% în ianuarie 2018, de la 1.259 la 1.267 de euro pe metru pătrat util. În vreme ce prețul mediu solicitat pentru un apartament vechi s-a menținut constant, la o valoare de 1.187 de euro pe metru pătrat, unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au apreciat cu 1,45%, de la 1.306 la 1.325 de euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, prețul mediu cerut de vânzători a crescut ușor în prima lună a anului, cu 0,2%, mai exact, de la 1.007 la 1.009 euro pe metru pătrat util. În vreme ce apartamentele vechi din oraș s-au ieftinit cu 0,2% (de la 1.011 la 1.009 euro pe metru pătrat), cele nou-construite s-au scumpit cu 1,51%, ajungând astfel la un nivel de preț similar cu cele dintâi, respectiv 1.009 euro pe metru pătrat util (față de 994 de euro pe metru pătrat util).

 

Constanța:

Orașul de la malul mării este singurul dintre cele analizate în care prețul mediu solicitat de vânzători la nivelul pieței per ansamblu s-a diminuat în ianuarie 2018 – este vorba, mai exact, despre o scădere de 0,37%, de la 1.095 la 1.091 de euro pe metru pătrat util. Această evoluție singulară (cel puțin în rândul marilor centre regionale) se explică prin faptul că, în orașul din sud-estul țării, apartamentele vechi au înregistrat, în perioada menționată, cea mai mare marjă de scădere, respectiv 0,92% (de la 1.090 la 1.080 de euro pe metru pătrat util). Locuințele noi, pe de altă parte, s-au scumpit și aici – acestea au consemnat un avans de 1,26%, de la 1.111 la 1.125 de euro pe metru pătrat util.

 

Iași:

Piața din capitala Moldovei – singurul dintre cele șase mari orașe ale țării care se situa, la finele lui 2017, sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru un apartament – a avut o evoluție interesantă la început de an. Astfel, în Iași a fost consemnată, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cea mai mare marjă de creștere la nivel general: un plus de 1,95%, de la 974 la 993 de euro pe metru pătrat. Interesant este că, în vreme ce prețul mediu solicitat pentru locuințele din blocurile vechi a rămas constant, la 940 de euro pe metru pătrat util, unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 3,22%, de la 994 la 1.026 de euro pe metru pătrat util – depășind astfel, cel puțin pe un segment de piață, pragul „psihologic” mai sus menționat.

Timișoara:

În orașul de pe Bega, pretențiile vânzătorilor de locuințe s-au majorat, per ansamblu, cu 0,61% în ianuarie 2018, de la 1.152 la 1.159 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că, în vreme ce apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,35% (de la 1.156 la 1.152 de euro pe metru pătrat util), cele noi au consemnat un avans important, similar cu cel petrecut în Iași – este vorba despre o creștere de 3,06%, de la 1.144 la 1.179 de euro pe metru pătrat util.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare