Închide

Cultură de cannabis într-un sat din Cluj, cultivatorul ajunge în arest apoi la închisoare, condamnat la 2 ani și 4 luni în detenție

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 26, 2024 0 269

Un clujean a fost condamnat la ani grei de închisoare, în regim de detenție, după ce procurorii antidrog au descoperit că, în curtea casei bunicilor, cultiva plante de cannabis.

Sentința a venit în urmă cu câteva zile de la Tribunalul Cluj, doi ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri de risc în formă continuată. și alte șase luni de închisoare pentru deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, contopite în doi ani și șase luni de închisoare cu executare în regim de detenție.

Sub aspectul stării de fapt, prin rechizitoriu s-a reţinut, în principiu, că inculpatul în perioada iunie-septembrie 2023 ar fi cultivat, fără drept, pe terenul situat în curtea unei case dintr-un sat din Cluj, mai multe plante de cannabis, în scop de comercializare, pe care le-ar fi recoltat ulterior, iar în 21 septembrie anul trecut ar fi deţinut fără drept, în vederea comercializării, la locuința sa din sat, cantitătile de 139,2 grame cannabis şi 81,9 grame de frunze care conţin Tetrahidrocannabinol (THC), provenite de la aceeași cultură, substanţe ridicate în aceeași zi de la locuința sa cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare. În plus din vara anului 2022 până în septembrie anul trecut, fără a se putea stabili cu exactitate datele, în mod repetat ar fi oferit cu titlu gratuit droguri de risc, respectiv cannabis,  mai multor consumatori, inclusiv minori.

La termenul de judecată din 25 ianuarie, din urmă cu o lună, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat  că solicită să fie judecat numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, şi eventual a probelor cu înscrisurile pe care le va propune şi i se vor încuviinţa, arătând că recunoaşte în totalitate acuzaţiile ce i se aduc.

În 26 iunie anul trecut Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a fost sesizată de către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj cu privire la faptul că într-un sat la locuinţa cu nr.185, se află o cultură de plante ce par a fi de cannabis, în curtea imobilului. Cultura este compusă din mai multe plante de cannabis şi prezintă semne de îngrijire şi întreţinere, plantele fiind de înălţime medie, în diferite stadii de dezvoltare. Din cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu mai rezultă faptul că s-a putut observa că plantele de cannabis sunt aşezate în recipiente din plastic care sunt folosite drept ghivece, aspect care denotă că nu sunt plante sălbatice, ci sunt crescute din seminţe, observându-se totodată că în interiorul curţii se mai află mici ghivece cu plante ce par a fi de cannabis în stadiu incipient de dezvoltare.

Inculpatul este cunoscut în comunitate ca având probleme cu drogurile, inclusiv în străinătate unde a locuit o perioadă cu mama sa, fiind trimis acasă de către aceasta din cauza problemelor cu drogurile. De asemenea, la domiciliul acestuia au fost observate mai multe persoane considerate de către comunitate ca fiind dubioase, după cum arată motivarea instanței în cazul condamnării.

De asemenea, în spatele șurii au fost observate și fotografiate mai multe plante ce par a fi de canabis, în diferite stadii de dezvoltare, respectiv de la dimensiunea de câțiva centimetri puse în recipiente cu pământ până la dimensiunea de peste un metru puse în recipiente de plastic cu pământ. ”Pentru a satisface toate nevoile de creștere, a oferi muguri de calitate și a evita daune cauzate de mutare este mai eficient ca semințele să germineze într-un ghiveci mai mic decât mediul de cultură, urmând ca mai apoi să fie mutate în mediul de creștere ales, într-un stadiu de dezvoltare similar cu cel al plantelor din planșa fotografică anexată, iar stadiul de dezvoltare să ajungă până la dimensiunea de trei, patru metri o plantă. La data întocmirii procesului-verbal, plantele nu se mai aflau la locul inițial, fapt care a condus la bănuiala rezonabilă că plantele au ajuns în stadiul de dezvoltare mai avansat fiind necesară mutarea acestora într-un mediu de creștere favorabil pentru ca dezvoltarea să ajungă la nivel maxim, respectiv trei, patru metri”, se arată în motivarea instanței, consultată de actualdecluj.ro.

Deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării pedepsei, instanța Tribunalului Cluj a considerat că pedeapsa trebuie executată, în regim de detenție. ”În privinţa inculpatului, ar fi posibil să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, fiind îndeplinite condiţiile de legalitate ale art. 91 Cod penal, inculpatul nu are antecedente penale, i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă care nu depăşeşte 3 ani închisoare şi şi-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, tribunalul a apreciat că o asemenea modalitate de executare a pedepsei nu este şi oportună, deoarece în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunilor, precum şi de posibilităţile lui de îndreptare, tribunalul nu poate conchide că aplicarea pedepsei rezultante este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă ar fi necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Aşa fiind, tribunalul nu poate aprecia că simpla pronunţare a condamnării este suficientă pentru îndreptarea inculpatului, deoarece acesta nu a avut loc de muncă, are legături îndoielnice cu ţara de origine, în condiţiile în care toţi anii în care a fost şcolarizat şi i-a petrecut în ######, acolo unde se află, chiar şi în momentul de faţă părinţii săi, deşi a obţinut o calificare profesională inculpatul nu a muncit niciodată în domeniu şi nici nu pare dispus să facă acest lucru, nu pare dornic să îşi schimbe stilul de viaţă, axat pe obţinerea unor satisfacţii hedoniste, lipsit de responsabilităţi, inculpatul părând lipsit de perspective şi fără voinţa autentică de a munci şi de a-şi lua angajamente pe termen lung”, a apreciat instanța.

Decizia de condamnare, luată în 22 februarie, poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

Mai adăugăm că inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de nu mai puțin de 10.000 lei, adică două mii de euro.

Foto arhivă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu