Închide

Criză a locuințelor sociale în cea mai scumpă piață imobiliară din țară, din 2014 nu s-a mai construit nimic

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 26, 2020 2 316

Un grup de inițiativă cere candidaților la funcția de primar în Cluj-Napoca soluții pentru locuire decentă, în condițiile în care orașul are cele mai scumpe chirii din țară raportat la venituri și, arată aceștia, politica locuirii din ultimele decenii ”a creat o criză a locuirii” în Cluj-Napoca – căci investițiile în acestea au fost foarte mici în ultimii ani.

Inițiatorii acestei idei sunt profesorul universitar Enikő Vincze și sociologul George Zamfir. ”Noul mandat de guvernare locală va începe într-un context global în care intervenția statului pentru salvarea economiei prin ajutoare de stat a devenit un act legitim. Creșterea fondului de locuințe sociale publice este o intervenție de stat favorabilă atât economiei (sectorului construcțiilor și altor sectoare conexe), cât și oamenilor cărora recesiunea actuală le reduce veniturile, care au fost insuficiente și până acum față de chiria sau prețul unei locuințe de pe piață”, susțin aceștia.

Cluj-Napoca are cele mai scumpe apartamente din țară dar, arată cei doi inițiatori, în ce privește construirea de locuințe sociale, sau după caz achiziționarea acestora de pe piață, orașul nu are impedimente financiare. ”Raportat la bugetul aprobat pentru anul curent, peste 341 milioane de euro, costul celor 341 locuințe sociale făcute între 2008 și 2014 prin construcții noi și renovări de clădiri vechi, 12,97 milioane de euro, reprezintă un procent de doar 3,8%. În plus în ultimii patru ani nu a fost realizată nicio locuință socială”.

Cei doi susțin că locuirea ar trebui să fie o ”prioritate maximă” pentru investițiile din fonduri publice, după ce în ultimele decenii a ost neglijată. ”locuința este spațiul central al vieții noastre. Dezvoltatorii imobiliari produc profituri imense tocmai din exploatarea acestei nevoi fundamentale a vieții. Este timpul ca administrația publică să pună această nevoie a locuitorilor în centrul activității sale printr-o politică de investiții publice în locuințe publice”.
”Politica locuirii din ultimele decenii a creat o criză a locuirii în Cluj-Napoca, care se manifestă prin: cheltuirea a peste 30-50% din venituri pe locuire, chirii exorbitante, îndatorare pe viață prin creditele imobiliar-bancare, locuire în condiții inadecvate, evacuare forțată (fără alternativă locativă), supraaglomerarea în locuințe, rămânerea fără adăpost, dezvoltarea necontrolată a speculațiilor imobiliare ce cresc în permanență prețurile, locuirea în periferiile sub-dezvoltate ale orașului”.

2 comentarii

  1. Criza locuințelor mai este generată – poate – și de faptul că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu aprobă proiectele dezvoltatorilor imobiliari. Sunt preferate de către Primărie imobilele cu puține etaje.

Lasa un raspuns pentru Mona