Închide

Coronavirusul provoacă 5 decese la Cluj doar în ultimele 24 de ore, în decembrie au murit 44 de pacienți

SănătateTop News by Actual de Cluj - dec. 10, 2020 0 370

Cinci persoane au decedat la Cluj doar de ieri până astăzi după ce au fost diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus, ceea ce ridică numărul total al deceselor cauzate de Covid 19, de la debutul pandemiei până în prezent, la 256.

Să precizăm, doar în această lună numărul total al pacienților decedați, la Cluj, a crescut cu 44. În 1 decembrie numărul deceselor cauzate de Covid 19 era la Cluj de 212 persoane.

Mai menționăm că județul Cluj are cel mai mare număr de cazuri de infecție depistate într-un județ din țară, exceptând Capitala. Cu peste patru sute de cazuri noi depistate doar de ieri, Clujul a depășit 25.000 de cazuri de infecție înregistrate de la debutul pandemiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu