Închide

Controversă urbanistică la „liziera” Mănăşturului. Ce se construiește lângă La Terenuri?

ActualitateTop News by Kristina Reştea - apr. 11, 2018 4 3100

 

Un proiect de blocuri care ar putea fi propus în Mănăştur, lângă „La Terenuri”, a stârnit îngrijorarea celor din zonă şi a unor asociaţii care au activităţi în spaţiul public. Proiectul imobiliar se află deocamdată la stadiul de conturare a conceptului, e gândit pentru un teren construibil, la str Parâng, dar regimul de înălțime despre care se discută a stârnit deja controverse: clădirile de 9 etaje care apar într-un filmuleţ de prezentare i-au pus „în gardă” pe cei din gruparea La Terenuri și pe vecinii din zonă. Aceştia atenţionează că PUG-ul prevede că pe acel teren se pot construi clădiri cu maxim trei-patru etaje și subliniază că orașul are nevoie de cât mai multe spații verzi, „nu de o densificare fără etică și viziune”. De cealaltă parte, proprietarii terenului precizează că se lucrează încă la proiect, că legislaţia va fi respectată și că ideea propusă de proiectanți este ca noile construcții să meargă pe înălțime tocmai pentru a lăsa mai mult teren disponibil la sol, pentru spații verzi publice, care ar fi donate oraşului.

Proiectul e deocamdată la stadiu de concept, el nu a fost oficial lansat și nici nu s-au solicitat aprobări, dar în spațiul public a apărut un video care prezintă o simulare de proiect pentru viitorul ansamblu. Clădirile merg până la 9 etaje.

 

 

De aici au pornit atenționările.

 

Invitaţie la dezbatere pentru clujeni

„Am descoperit recent proiectul propus de cei de la Trans Form pentru zona grădinilor de lângă spațiul Verde de La Terenuri. Știm că este o zonă construibilă, dar cu anumite limite impuse de Planul Urbanistic General (PUG). Proiectul propus încalcă regulamentul de urbanism și depășește înălțimea reglementată prin PUG Cluj pentru zona UM4 unde se propune proiectul. Regimul maxim admis este de 2 subsoluri, parter și 3 etaje, proiectul propune 2 subsoluri, parter și 9 etaje”, atrag atenția reprezentanții La Terenuri.  „Cartierul, dar și orașul nostru are nevoie de cât mai multe spații verzi, nu de o densificare fără etică și viziune!”, mai spun reprezentanții societății civile, care menționează și că proiectul propus nu este pe suprafața verde de „La Terenuri”. De câţiva ani, cei din inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur împreună cu mănășturenii au avut diverse activităţi şi au cerut un parc de cartier, au ecologizat zona, au construit piese de mobilier temporar, au creat locuri de întâlnire şi evenimente. Primăria a promis că amenajează un parc în zonă, iar noul proiect imobiliar e propus în apropiere.

Cât despre terenul privat pe care se conturează noul ansamblu imobiliar: reglementările din PUG pentru UTR UM4 – zonă de urbanizare, zonă mixtă cu regim de construire deschis, adiacentă arterelor de imporanţă locală – pot fi consultate AICI  În etapele procedurii pentru avizarea unui astfel de proiect apare avizul de oportunitate, dar şi elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal. Proiectul din zona str Parâng nu este însă atât de avansat.

Dintre cei care și-au exprimat părerea pe pagina de Facebook unde s-a postat proiectul, cei mai mulți spun că această zonă are nevoie de spații verzi și s-au arătat revoltați de proiect. Unii dintre ei sunt chiar arhitecți. „Mai bine parc decât blocuri! În Mănăştur nu prea sunt parcuri şi locuri de joacă pentru copii decente! Modernizaţi locul şi lăsaţi-i destinaţia de loc de recreere”, se exprimă o clujeancă. Sunt însă și păreri mai nuanțate, care evidenţiază că în acest caz este vorba despre un teren declarat construibil chiar prin PUG. „Dacă proprietarii și-au vândut terenurile, nu văd nici o problemă, daca voia oraşul spaţiu verde trebuia să îl cumpere de la proprietari; pe partea opusă are blocuri de P+12 sau cât îs, deci nu e o monstruozitate, ba din contră echilibrează profilul stradal şi apare a fi un proiect frumos care îmbunătăţeşte zona.. că Clujul are nevoie de zone verzi, de asta trebuia primarul să se ocupe sau să dea o lege locală prin care să nu se poată vinde zone verzi, neconstruite până nu se analizează de către consiliul local în vederea unor noi parcuri””, postează un comentator.

Silviu Medeșan (La Terenuri) și deputatul Adrian Dohotaru, despre „blocurile dintre blocuri”:


 

Pentru alte păreri exprimate Live, reprezentanții La Terenuri le propun celor interesați o dezbatere, „prin care să analizăm situația actuală și să exprimăm ce ne dorim de la acest spațiu și ce efecte poate avea dezvoltarea acestuia pe termen mediu și lung”. Aceasta ar urma să se desfășoare săptămâna viitoare, miercuri, 18 aprilie, de la ora 18.30 în zona verde La Terenuri, sub titlul: „Ce fel de construcții noi dorim lângă zona La Terenuri”. La dezbatere vor fi prezenți Silviu Medeșan (arhitect din partea inițiativei La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur), Dragoș Dascălu (arhitect și specialist în jurisprudență urbană din partea Centrului pentru Mediu Contruit), dar  și membrii Grupului de inițiativă pentru Mănăștur.

Proiectanţii au transmis că nu vor să comenteze în legătură cu reacţiile apărute în spaţiul public şi că vor face precizările necesare, la solicitările vecinilor, potrivit prevederilor legale. Proiectul se află abia la faza solicitării certificatului de urbanism. Încă nu s-a ajuns la etapa legală de consultări premergătoare obținerii avizelor.

 

Ideea din PUG şi „compromisul raţional

Adrian Borda, șef de proiect pentru PUG-ul actual, a menționat că rațiunea din spatele reglementărilor din zonă a fost cea de a avea o densitate rezonabilă. Se pare că pentru această zonă s-ar fi derulat mai multe „negocieri” și schimburi de terenuri, având în vedere că primăria a vrut să își ridice aici parkingul (între timp construit). „Acolo e o zonă de trecere, între spațiul rămas neconstruit și blocurile înalte din cartier. Ideea era de a avea ceva clădiri mai joase, care să „țină” cartierul. PUG-ul nu permite locuințe în cartiere, pentru că ăsta e singurul lucru care nu lipsește, așa că s-a mers pe un UTR de zonă mixtă, care să aibă și servicii. S-a mers pe ideea de a avea un rând de clădiri ce ar borda cartierul în front deschis, cu 3 etaje (+etaj retras), care să aibă şi servicii, fiindcă în cartiere e nevoie de servicii. Să se ridice regimul de înălțime? Nu ar fi prea frumos. Mai ales că e un loc destul de strâns; Mănășturul e un cartier înghesuit, dacă introduci turnuri înrăutățești situația”, crede Borda. „Ce a zis PUG-ul e aprobat și se poate face. Nu cred că primăria va admite așa ceva (proiect cu 9 etaje) fiindcă nu are de ce”, crede fostul șef de proiect PUG. „UM4 a fost un compromis rațional, era limitat; restrângea spațiul neconstruit, dar organiza liziera cartierului, spre spațiul verde, la o scară rezonabilă și într-o relație suportabilă cu blocurile turn existente”, sintetizează arhitectul. Acesta admite însă că legislația a lăsat utilizabil instrumentul Planului Urbanistic Zonal, prin care reglementările se pot schimba. „Întrebarea e cum utilizezi acest instrument. Dacă ai modificat regulile, vin următorii care vor și ei modificări și ajungem de unde am plecat. Un plan trăieşte dacă îl respecţi. Dacă vrei să modifici UTR-uri fără raționamente serioase e rău din punctul de vedere al coerenței dezvoltării”, spune Borda.

 

 

Ce spun dezvoltatorii. „Vrem un concept prietenos cu vecinii și cu zona”

În mijlocul controversei, i-am contactat și pe proprietarii terenului, pentru a-și prezenta punctul de vedere în acest subiect care a iscat deja interesul comunității. Unul dintre asociați, Marius Bejan (Coratim), a precizat în primul rând că este vorba despre un proiect la stadiu de concept și că se va respecta legislația. Terenul pe care ar urma să se ridice ansamblul are în jur de 8000 mp. „S-au prevăzut aproximativ 4000 mp de teren care ar fi donaţi primăriei pentru extinderea parcului din zonă. Vorbim de spaţii verzi compacte. Va fi un proiect frumos”, a spus Bejan, care a subliniat că nu se depășește regimul de înălțime deja existent în zonă (unde sunt blocuri de 10 etaje). „PUG-ul prevede niște reglementări, noi facem PUZ pentru această propunere. Puteam merge pe varianta P+3 etaje și Procent de Ocupare a Terenului mai mare, dar atunci nu rămânea atâta spațiu pentru loc de joacă și spațiu verde, la sol. Dacă mergem mai mult pe înălțime, ne încadrăm în indicii prevăzuți (Coeficient de Utilizare a Terenului, n.red.), dar vom avea POT mai mic, deci zona va fi mai aerisită. Putem face blocuri mai mici, dar am avea spațiu verde cu doi copaci și atunci ce am făcut? Aproape jumătate din teren se va dona ca spațiu verde amenajat. Înspre pârâu ne dorim să facem un parc care se va continua cu parcul primăriei. Distanțele prevăzute în proiect sunt chiar de „h”, nu „h/2″ pe cât se mergea în mod obişnuit (h-înălțimea clădirii la cornișă), deci sunt distanţe mari faţă de clădiri, nu umbrim pe nimeni, nu va fi afectată însorirea. Peisajul – da, acesta se va schimba. Dar vorbim totuși de un teren construibil. Dacă vrei să ai vedere, să nu ai pe nimeni în vecini, cumperi casă. Oraşul se dezvoltă şi are nevoie de construcţii noi. În cadrul legal, desigur şi cu specialişti care să se pronunţe”, a subliniat Bejan. „Dacă cineva vrea teren cu zarzavaturi şi garaje, poate să cumpere teren. De șase luni lucrăm pe acest concept, vrem să fie un proiect care să respecte toate normele legale și să fie echitabil pentru toată lumea, vrem un concept prietenos cu vecinii și cu zona”, mai susține constructorul.

 

Primăria a promis o zonă de agrement în Mănăştur

La începutul anului, primarul Emil Boc a anunțat la dezbaterea proiectului de buget al orașului pe 2018 că vestea bună pentru amenajarea acestei noi zone de agrement în Mănăștur este legată de faptul că demersurile făcute de Primărie până în acel moment vor duce la intabularea a 5000 de mp de teren aflat în domeniul public. În paralel, a mai spus primarul, se continuă identificarea proprietarilor pentru întregirea suprafeței respectivului parc de la jumătate de hectar la cele câteva hectare existente în zonă.

Menționăm și că primăria a obținut în martie un Certificat de Urbanism pentru master plan și studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei zone de agrement La Terenuri.

Parcul „La terenuri” din Mănăștur va fi intabulat

 

 

 

4 comentarii

  1. La inaltimea propusa pentru blocul de locuinte, procentul de ocupare al terenului nu poate depasi 20%. E ok sa mergi pe inaltime, reducand suprafata ocupata la sol, insa asa la o prima vizualizare a filmului, procentul de ocupare pare ceva mai mare de 20%. Desigur, daca e doar la faza de concept, proiectul suporta imbunatatiri. Asociatia La Terenuri si alti activisti n-ar trebui sa se agite prematur si sa transmita mesaje eronate in spatiul public, manipuland publicul.

  2. Domnule, dohotaru ăsta azi se plînge si incasează voturi că sunt chiriile mari. Mâine se plânge că se contstruiesc blocuri inalte. Demagogul perfect, incasează voturi la ambele capete – unde să cazezi oameni dacă nu lași să se contruiască???

    Zona aia e acum un haos, cele 2 blocuri sunt binevenite. Evident că demagogu și-a tras casă că e deputat. Dar cei care vor să se stabilească in Cluj unde să locuiască? Ne băgați pe toți in Florești? Dacă vin 30.000 pe an in Cluj, unde vrei să-i cazezi, la tine acasă?

    Blocurile sun o idee bună – am stat in zonă unde sunt niște grădini ilegale aiurea, teren haotic plin de gunoaie. 2 blocuri sunt 200 de apartamente pentru vreo 800 de oameni. O șansă. Altfel n-avem cum să mai aducem oamen in Cluj.

  3. Alin, ti se pare o idee buna niste blocuri ca doar e un haos in paragina, dar te intreb eu oare tie ti-ar placea sa te simti privit din blocul cel nou cand tu te-ai invatat de 45 de ani sa respiri acel “haos” in loc de ciment care sa iti ia toata intimitatea? Vorbesti in nestire de cauza, daca ai fii in situatia acelor locatari oare tot asa opinie ai avea?

  4. Înainte de 1989 au început îndesirea blocurilor.Acum ar fi cazul să caute locuri înafara orașului dar nu să taie Făgetul cum se face acum! In curând nu putem respira de atâtea blocuri. Chiar sunt necesare

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare