Controale în zeci de firme pentru respectarea regulilor anti-Covid, în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 03, 2020 0 290
Controale la Cluj, în piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun: polițiștii au descins ca să vadă dacă clujenii respectă regulile impuse pentru limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.
Controalele din ultimele 24 de ore au implicat peste 144 de polițiști și alți 111 polițiști locali, plus jandarmi, salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și altele. Au fost verificate 72 de societăți comerciale, iar pentru nepurtarea măștii de protecție de către persoanele aflate în mijloacele de transport în comun au fost aplicate 21 de amenzi. ”Suntem și vom fi prezenți în toate zonele județului Cluj!”, amenință polițiștii. ”Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii”.