Închide

Consorțiul Universitaria, siderat după creșterea vârstei de pensionare. Cer respectarea autonomiei universitare, se declară ”consternați”

Educaţie by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 0 151

Conducerile a cinci universități de prestigiu din țară, între care și ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, se revoltă după ce au aflat că Guvernul a crescut vârsta de pensionare.

Rectorii celor cinci universități din consorțiul Universitaria – alcătuit din Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara – spun că sunt ”consternați” după ce au aflat de de aprobarea, în ședința de guvern din 9 iunie, a proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

”Autonomia universitară este garantată prin Constituția României, iar acest drept este de necontestat și nenegociabil. Conform acesteia, și în concordanță deplină cu Legea educației naționale, universitățile își elaborează propriile strategii instituționale și își gestionează autonom și în interesul universității resursele umane. Noi, cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria, considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenția sa abuzivă într-un domeniu care aparține
exclusiv factorilor decizionali ai unei universități”, susțin membrii consorțiului într-o scrisoare deschisă. ”Nimeni nu are dreptul legal să intervină și să știrbească, prin modificarea legislației, autoritatea și autonomia universitară. În virtutea acesteia, nu vom accepta ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic și de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universității, printr-o lege abuzivă, al cărei proiect a fost aprobat astăzi de guvern, și care prevede ca unic criteriu și argument o simplă cerere de continuare a activității la împlinirea vârstei legale de pensionare”.

Consorțiul spune că este ”îngrijorătoare și contraproductivă” atitudinea decidenților de imixtiune în asigurarea unui mediu propice stimulării calității și competitivității în mediul academic. ”Universitățile trebuie  să își definească autonom politicile de personal didactic și de cercetare pe baza unor standarde de calitate și criterii nediscriminatorii, aprobate de către Senatul universitar. Continuarea activității după împlinirea vârstei legale de pensionare se poate realiza numai în aceste condiții”, conchid aceștia, care cer ”imperios” ”respectarea legală și reală a autonomiei universitare”.

Amintim, Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensie-salariu la stat și permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani și îl trimite Parlamentului pentru adoptarea în procedură de urgență, a anunțat premierul Florin Cîțu. Acesta consideră că soluția este una optimă. ”„Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei. Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu