Închide

Consiliul Județean vrea să cumpere 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni, din fonduri nerambursabile

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 10, 2023 0 202

Consiliul Județean anunță că vrea să cumpere microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu.Deocamdată, forul județean abia a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare care a avut loc duminică, 10 septembrie, proiectul ce vizează achiziția.

Microbuzele vor fi achiziționate pentru ca elevii din comunitățile rurale, chiar și din cele mai îndepărtate sau cu o populație scăzută, să beneficieze de un acces mai facil la școală, după cum a transmis conducerae CJ. Președintele CJ, Alin Tișe, a menționat că, alături de cele 34 de microbuze școlare recent obținute de Consiliul Județean prin PNRR, consiliul vrea să mai aducă încă 25, tot din fonduri nerambursabile.

Astfel, prin intermediul proiectului Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu se intenționează achiziționarea a 25 de microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri.

Valoarea totală a proiectului inițiat de Consiliul Județean Cluj este de 25.000.000 de lei. În cazul declarării acestuia ca și câștigător, finanțarea nerambursabilă asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, va fi în procent de 100%.

Cele 25 de microbuze școlare electrice se adaugă altor 34, cu o capacitate tot  de 16+1 locuri, ce au fost recent obținute de Consiliul Județean Cluj prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare