Închide

Consiliul Civic: taxa specială de salubritate duce primăria în era ex primarului arestat. E nelegală și va îmbogăți firmele de salubritate

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 16, 2015 1 900

Taxa specială pentru salubritate pe care dorește primăria să o instituie pe gunoaiele clujenilor nu se justifică și va sărăci populația, mai ales că tariful este de patru ori mai mare decât tariful de ridicat gunoiul cu care firmele de salubritate au câștigat o licitație a prețului cel mai mic. Consiliul Civic Local critică intenția primăriei și acuză că această taxă este nelegală și se dorește instituirea doar în beneficiul operatorilor privați. Mai mult, că primăria era obligată prin lege să achite serviciul operatorilor pentru persoanele fără contract.

Potrivit unui proiect de hotărâre lansat de administrația locală în dezbatere publică, primăria intenționează să introducă o taxă specială pe gunoaiele clujenilor de 22,56 lei/persoană/lună în cazul persoanelor fizice și de 67,68 lei/mc în cazul celor juridice. Prima taxă, susțin reprezentanții primăriei vizează persoanele care nu au un contract cu o firmă de salubritate și stau mai mult de o săptămână într-o locuință din Cluj-Napoca. Dar și cei cu contracte reziliate. În cazul persoaneleor juridice sunt vizate firmele fără contract cu operatorul.

Proiectul primăriei s-a aflat în dezbatere publică până în data de 7 aprilie și urmează să fie supus atenției Consiliului Local.

Reprezentanții Consiliului Civic Local (CCL) spun că taxa dorită de primăriei este abuzivă, chiar nelegală și că va arunca primăria în vremea fostului primar, acum arestat și a practicilor de atunci. Valer Morărescu de la CCL spune că valoarea acesteia este stabilită subiectiv, că e de patru ori mai mare decât tariful aplicat pentru serviciile de salubritate cu contract. „Se încalcă și principiile din Legea 101/2006. De ce se introduce acum această taxă și nu s-a introdus în urmă cu patru ani ? Această taxă specială este de fapt o amendă. Scopul unei măsuri de acest fel este ca cetățeanul contribuabil (persoană fizică sau juridică) să achite contravaloarea unui serviciu ce i s-a prestat la prețul și calitatea prestației .Consider ca era mult mai decent, moral și legal ca acest cuantum al taxei să fie, ca mărime, la valoarea stabilită prin HCL nr.519 din 22 decembrie 2014, adică la valoarea ce o platesc cei cu contract. Prin aceasta s-ar respecta art.3 alin.f din Legea 101/2006 care prevede tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat. Probabil unii cetățeni nemultumiți de prestația operatorului ar prefera să plătească taxa Primăriei și nu operatorului printr-un contract inechitabil. În acest fel cetățeanul ar putea opta asupra unui alt operator, la acelasi preț, operator pe care Primăria va fi obligată să îl delege sau să își asume înființare unui serviciu propriu”, atrage atenția Morărescu.

Măsura pe care vrea să o ia primăria este cu atât mai inechitabilă cu cât beneficiarii taxei speciale nu au apărut peste noapte. «Situaia trenează cel puțin din anul 2011când un reprezentant al operatorului Bratner – Vereș declara: Avem contracte cu 88.000 abonați la bloc, 20.000 abonați în zona centrală și 25.000 la case și cei de la Rosal cam tot atâția. De aici rezultă un număr total de abonați de 266.000. Fără a lua în considerare studenții și navetiștii permanenți sau ocazionali. Populația stabila e de 324.576 locuitori. Deci numărul locuitorilor fara contracte e de aproximativ 58.000. Suma lunară ce trebuia încasată de operatori conform unui tarif mediu (adică media tarifelor între anul 2011 și 2014) este de 294.060 lei. În cei 4 ani operatorii trebuiau să încaseze peste 14 milioane de lei. Conform Legii nr. 101/206 art 26: Autoritățile locale au obligația să……și să deconteze lunar operatorilor direct din bugetul local contravaloarea prestațiilor efectuate la utilizatorii fără contract. Există doua variante care sunt ascunse cetatenilor(vezi alin h art.nr.3 din legea 101/2006)”, atrage atenția CCL.

Potrivit structurii, primăria ar trebuie să respecte legea și trebuia să achite respectivele prestații. Cu toate acestea n-a făcut-o. Dar, culmea, operatorii de salubritate nu au cerut aceste sume, ba mai mult, nici n-au falimentat pentru că n-au primit banii. „După o logică simplă, pentru o firmă a cărei obiect de activitate principal este serviciul de salubrizare a localității, să prestezi calitativ și cantitativ serviciul și să nu încasezi 21,8% din valoarea prestată dar totuși să prosperi ca afacere, nu prea e în regulă. Sau tarifele acceptate de primăria clujeană sunt cu 21.8% mai mari decât costurile reale sau e suspectă de evaziune. În ambele cazuri există vinovați față de cetățeni care trebiue să plăteasca. Sper să nu se fi menținut practicile de pe vremea fostului primar acum arestat”, mai argumentează CCL.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, Brantner, firma care se ocupă de ridicarea gunoaielor clujenilor a avut în 2013 o cifră de afaceri de 39 de milioane lei realizată cu 452 de salariați, dar și un profit de 1,4 milioane de lei.

Rosal Grup care activează și în alte localități din țară a avut o cifră de afaceri de 170 de milioane lei realizată cu 1884 salariați. Grupul este pe pierdere de peste 6 milioane lei, conform aceleiași surse.

Amintim că numele firmei Rosal a apărut în dosarul fostului primar Sorin Apostu, acesta fiind acuzat că a primit carduri de banzină de la respectiva societatea, aflată în contract cu primăria, atât pentru ridicarea gunoiului cât și pentru salubrizarea stradală și întreținerea spațiilor verzi.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.