Închide

Conflict într-un bar din Mănăștur, a scos briceagul, un mănășturean a fost condamnat la ani de închisoare în detenție pentru tentativă de omor

ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 25, 2023 0 360

Un mănășturean a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare în regim de detenție pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice după un scandal la un birt din cartier, a scos briceagul la o cunoștință pe care o cunoștea de decenii și a lovit-o de mai multe ori.

Fapta s-a petrecut în 27 ianuarie în jurul orei 21 pe terasa localului bar ”La doi mesteceni” din cartier. Pe fondul unui conflict spontan,  inculpatul i-ar fi aplicat persoanei vătămate un număr de șapte lovituri cu un briceag cauzându-i leziuni care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale. Faptul a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând scandal public ce a condus la o stare de indignare şi insecuritate socială persoanelor aflate în local, care au chemat Poliția.

Conflictul a avut loc în contextul în care în local era difuzat meciul dintre U Cluj și Rapid București. Victima viziona meciul împreună cu mai multe persoane, printre care şi inculpatul. La un moment dat, în jurul orei 21, inculpatul a făcut o glumă proastă pe seama persoanei vătămate în sensul că ”îi introduce o sticlă în fund”, astfel că au început un schimb de replici şi cei doi au început să se îmbrâncească. Persoanele din bar au intervenit şi i-au despărţit. Inculpatul a ieşit din bar şi persoana vătămată s-a deplasat pe terasă pentru a fuma. După aproximativ cinci minute, s-a întors inculpatul în bar şi a mers direct pe terasa unde se afla persoana vătămată şi a început să o lovească peste braţe şi corp având în mâna dreaptă un obiect tăietor-înţepător. Între ei au intervenit ceilalţi din bar. Imediat după ce agresiunea a încetat datorită intervenţiei martorilor, inculpatul a plecat de la faţa locului, fiind găsit de către organele de urmărire penală doar ca urmare a măsurilor de suprvaghere tehnică dispuse în cursul urmăririi penale. În momentul depistării sale, avea cuţitul tip briceag asupra sa.

Persoana vătămată a intrat înapoi în bar şi a constatat că sângerează, şi-a dat hainele jos şi a solicitat ajutor la numărul de urgență 112. Potrivit raportului de expertiză medico legală persoana vătămată a prezentat 7 leziuni traumatice de tipul plăgilor înţepate-tăiate  – două la nivelul braţului stâng, patru la nivelul hemitoracelui stâng şi una cervical anterior, la baza gâtului – ce au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, nu au pus în primejdie viaţa şi pot data din 27 ianuarie.

În cursul urmăririi penale persoana vătămată a declarat că îl cunoaşte pe inculpat din vedere de aproximativ 40 ani, locuind în acelaşi cartier şi de doi ani au început să povestească mai mult, întâlnindu-se la bar. Nu a fost niciodată violent şi nu îi înţelege reacţia din seara respectivă, când în urma unor replici schimbate, inculpatul s-a întors în bar, a mers pe terasă şi a început să îl lovească în mod repetat, fiind oprit cu greu de persoanele din bar.

Întregul incident a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în local, pe baza cărora s-a apreciat că acţiunea agresorului a fost una imprevizibilă şi de o intensitate greu de contracarat, în apărarea persoanei vătămate sărind alte persoane, care cu greu au reuşit să îl ţină la distanţă pe inculpat, acesta având pornirea de a continua atacul. ”Din multitudinea loviturilor aplicate practic la întâmplare, dar în zone vitale, alte patru au atins hemitoracele persoanei vătămate, şi una a atins zona cervicală, la baza gâtului. persoana vătămată a avut şansa intervenţiei prompte a martorilor, a avut prezenţa de spirit şi instinctul de supravieţuire, punând braţul în faţa loviturilor care ar fi putut duce chiar la deces, la aceasta contribuind și haina purtată ce era una groasă, de sezon (iarnă)”, după cum a apreciat instanța Curții de Apel Cluj care s-a pronunțat în urmă cu câteva zile asupra apelului făcut de inculpat la decizia instanței inferioare, de condamnare pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că s-a înjurat cu persoana vătămată în bar, după care a ieşit să dea un telefon, iar la întoarcere s-a deplasat direct la persoana vătămată pe care a început să o lovească repetat cu un briceag. Nu și-a mai adus aminte de câte ori a lovit persoana vătămată şi nu ştie de ce a reacţionat aşa, fiind o prostie din partea lui. Și în fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pe care a declarat că le regretă. A arătat că o cunoaște pe persoana vătămată de foarte mulți ani, și nu a urmărit să o ucidă, dar prin modalitatea în care a acționat a acceptat această posibilitate. Și-a exprimat disponibilitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și a fost de acord să despăgubească victima ceea ce s-a și realizat de către familia sa. Înainte de comiterea faptelor a muncit ca și agent de pază și are în întreținere doi copii minori la creșterea și educarea cărora participă.

Curtea de Apel însă a apreciat că decizia Tribunalului Cluj a fost una blândă, chiar dacă a reținut o serie de circumstanțe – că gravitatea infracţiunii de tentativă la omor este una extrem de ridicată, atât la nivel abstract cât şi la nivel concret în condiţiile în care inculpatul a acţionat într-un mod extrem de violent asupra persoanei vătămate lovind-o de nu mai puţin de 7 ori la întâmplare, în diferite zone ale corpului, inclusiv în zone vitale, că şi în condiţiile în care numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării nu este unul ridicat şi leziunile cauzate nu au pus în primejdie viaţa victimei, rezultatul mai grav nu s-a produs nu datorită inculpatului ci a martorilor care au intervenit pentru aplanarea conflictului şi faptului că, cel mai probabil, intensitatea loviturilor a fost atenuată de îmbrăcămintea mai groasă de sezon, că inculpatul a avut un comportament agresiv şi imprevizibil, cu atât mai mult cu cât părţile se cunoşteau de mai mult timp, că inculpatul este cel care, anterior agresiunii, a făcut nişte remarci nepotrivite la adresa persoanei vătămate, ceea ce a determinat şi un schimb de replici şi o îmbrânceală între cei doi și că circumstanţele reale ale comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice relevă o gravitate medie spre ridicată a acestei infracţiuni, având în vedere faptul că agresiunile de o violenţă ridicată la adresa victimei s-au realizat într-un loc public şi în prezenţa mai multor persoane, la o oră şi moment al serii în care erau prezente mai multe persoane care urmăreau un meci de fotbal. În plus nu a fost omisă nici conduita inculpatului care, imediat după comiterea faptei a încercat să se sustragă urmăririi penale, găsirea sa fiind posibilă doar ca urmare a muncii investigative a organelor de urmărire penală, că inculpatul a mai fost cercetat în trecut pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni neautorizate cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive – trei acte materiale – faptă pentru care instanţa de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare, caz în care termenul de supraveghere de două ani s-a împlinit cu câteva zile înainte de comiterea prezentelor infracţiuni. ”Comparând elementele pozitive reţinute în favoarea inculpatului (că a avut o atitudine procesuală pe deplin loială, recunoscând întreaga activitate infracţională, pe care a regretat-o şi că a urmat anumite cursuri de specializare) cu cele negative, că inclusiv instanţa de judecată a constatat în hotărârea de condamnare periculozitatea sporită a inculpatului şi a comportamentului său, însă nu a dat şi finalitate juridică acestei constatări, în condiţiile în care pedepsele aplicate inculpatului reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru ambele infracţiuni. S-ar putea chiar afirma existenţa unei contradicţii între motivarea hotărârii şi cuantumul pedepselor aplicate, în condiţiile în care numărul infracţiunilor comise cu violenţă este într-o creştere îngrijorătoare, aplicarea unor pedepse minime nu va fi în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului şi nu va asigura îndeplinirea caracterului preventiv al acestei sancţiuni de drept penal”, a arătat Curtea de Apel.

”Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte (…) întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului constând în suprimarea vieţii victimei, din probatoriul administrat care relevă aplicarea unui număr ridicat de lovituri, de o mare intensitate, inculpatul aflându-se chiar lângă victima sa, în zone vitale a corpului( inclusiv cea a gâtului) şi cu un obiect apt de a cauza moartea, reiese că acesta a acceptat posibilitatea producerii rezultatului. În plus a acționat cu animus necandi – dorinţa de a ucide – aspect reliefat de modul în care a acţionat, obiectul utilizat, intensitatea şi numărul loviturilor, zonele corporale (vitale) în care au fost aplicate, loviturile aplicate având potential tanato-generator”, se arată în documentele dosarului. ”Sub acest aspect instanţa a mai reţinut că circumstanţele reale ale faptei denotă în mod indubitabil faptul că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide victima şi nicidecum cu intenţia generală de vătămare a integrităţii corporale a acesteia, cum a susţinut avocatul ales al inculpatului. În acest sens, mai reţine faptul că actele de executare descrise anterior relevă prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide”.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate si rejudecând pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea sa de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în cea de lovire și alte violențe. Instanța însă a majorat pedeapsa și a păstrat încadrarea juridică – de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani şi 10 luni închisoare. A majorat și pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice de la 2 luni închisoare la 6 luni închisoare. Decizia, luată în urmă cu câteva zile, e definitivă. Cele două pedepse au fost contopite, instanța aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 10 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa finală de 4 ani închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie. Din acest interval a fost dedusă durata arestării preventive, din 29 ianuarie la zi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare