Închide

Codași în liga a II-a, campioni la salarii. Preparatorul fizic al Universității e printre cei mai bine plătiți din România

Sport by Catalin Suciu - sept. 11, 2019 5 967

V-am relatat ieri cum Universitatea Cluj l-a angajat din vară pe doctorul Alexandru Buza, fără drept de liberă practică în România, căruia îi oferă un contract record pentru România, de 4000 de euro (DETALII), fiind cel mai bine plătit din primele două ligi.

În condițiile în care clubul are nevoie de un doctor cu parafă medicală la meciurile de pe teren propriu. Deci, U va fi nevoită să-și angajeze încă unul pentru a acoperi legal postul.

Ei bine, preparatorul fizic adus tot de Octavian Moraru la Universitatea Cluj câștigă și mai mult. Ricardo Proietti (49 de ani) este cel în cauză. După ce-a bifat în România o experiență la Gaz Metan Mediaș, Proietti a fost adus de Moraru la U Cluj, unde are un contract aparte. Italianul câștigă nu mai puțin de 5000 de euro pe lună, dar atenție, lucrează 3 săptămâni, iar una o are liberă întotdeauna. El este în continuare angajatat în continuare la Federația de Fotbal din Israel, unde colaborează la echipa națională.

Așadar, Universitatea Cluj cheltuiește lunar, cu două persoane din staff-ul medical, 9000 de euro.

“Am fost sunat de Octavian (Moraru, noul team manager al Universității, n.n) să vin la Cluj, am cerut timp de gândire, pentru că am avut o experiență în România și acum am vrut să fiu convins de proiect. Când am văzut ce se dorește, ce infrastructură și ce suporteri sunt, am luat decizia să vin. În ziua în care am ajuns, m-am convins că alegerea este bună. Am cunocut oameni corecți, cu pasiune și cu viziune. Este un proiect frumos, provocator și împreună cu antrenorul, cu toți colegii, cu cei din conducere și cu suporterii, sunt convins că ne vom atinge obiectivul. Am rămas foarte plăcut surprins de acest oraș, de condițiile de pregătire pe care le are echipa și îmi doresc să ajut cu tot ce se poate acest club, deoarece nu are cum să joace în Liga a II-a. Trebuie să se bată în foarte scurt timp pentru competiții europene”, spunea italianul pentru site-ul oficial al clujenilor, imediat după venirea la Cluj.

Potrivit sursei citate, Proietti a făcut parte în stagiunea 2007-2008  din staff-ul tehnic al celor de la Bayern München, încoronându-se campion al Bundesligii sub conducerea antrenorului Ottmar Hitzfeld. Grasshopper Zurich, Pescara și Empoli sunt câteva dintre formațiile care completează CV-ul italianului.

Dar nici Ricardo Proietti nu este cel mai bine plătit om din club. Aici figurează fotbaliști, despre care vă vom relata în perioada următoare.

Citiți și:

EXCLUSIV Câți bani primește medicul fără drept de practică angajat de Universitatea Cluj. E cel mai bine plătit din România, nu din liga secundă!

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

5 comentarii

  1. Aşteptăm un comunicat din partea conducerii echipei prin care să justifice cheltuielile cu doctorul şi ecest preparator fizic, dacă acestea sunt conforme cu ce se scrie în materialul oferit de Actual de Cluj. Cine va semna ca medic pe foaie de joc, din moment ce moldoveanul n-are drept de semnătură şi doctorul Vălean, un om legat sufleteşte de „U”, şi-a dat demisia fiind marginalizat ?! Cum se justifică salariile acestea rotunde, din moment ce situaţia în clasament este dezastruoasă ? Pe noi ne doare risipa şi starea precară a echipei şi ne legăm speranţele de Falub, Cojocaru şi Pojar, oameni cu sânge alb-negru, dar aşteptăm şi poziţie tranşantă din partea conducerii, acolo unde Constantea şi Irimieş se joacă de-a baba oarba ! Suporterii trebuie recîştigaţi prin dialog deschis şi cinstit.

  2. Și-au bătut joc de tinerii crescuți de U din toate punctele de vedere.Nici bani nici șanse sa joace.Bine ca au fost pt cei de la Viitorul lui Hagi.. și pt.portughezi.Dar toate se plătesc precum se vede.Pacat!

Scrie un comentariu

Articole similare