Cod galben de inundații/ Sunt vizate râuri din 13 județe
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 25, 2024 0 71
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o aenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri dimineaţa, pe râuri din opt bazine hidrografice.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 25 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 10:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin amonte de Acumularea Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Târmigani şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târmigani (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş) şi Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), transmite Agerpres.
Fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Alba, Arad şi Hunedoara.