Închide

Statul va subvenționa chiria și cheltuielile pentru demnitarii și aleșii care stau în case de protocol

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 25, 2024 0 74

O ordonanță de urgență adoptată de guvern prevede că demnitarii și aleșii care stau în locuințe de protocol ale Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) nu vor mai plăti nici măcar chiria și întreținerea.

Costurile acestea le revine în integralitate ministerelor şi instituţiilor publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare.

Cu alte cuvinte, tot statul va plăti din bugetul public costurile cu chiria, cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri.

Până acum, aceste cheltuieli erau suportate de beneficiari.

Ordonanța de urgență a intrat în vigoare la 13 iunie.

Ordonanța mai dă dreptul directorului general al RAAPPS să atribuie imobilele de protocol prin contract de locațiune la cererea persoanelor fizice sau juridice, în vederea desfășurării unor activități cu caracter ocazional, precum organizare de evenimente, târguri, expoziții, filmări, activități sportive, culturale, de agrement, conform destinației imobilului. Închirierea imobilelor se va putea face pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

sursă foto: captura Canal D/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu