Clujul se alege, în sfârșit, cu o autospecială de intervenție la înălțime
Dezvoltare by Cosmina Fernoaga - apr. 16, 2014 0 237

Cu peste 300.000 de locuitori și clădiri din ce în ce mai înalte, municipiul Cluj Napoca nu dispune încă de o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. În mai multe rânduri, specialiștii din cadrul ISU au atras atenția că într-o situație de incendiu, de pildă, la etajele superioare ale unui bloc cu 10 nivele, pompierilor le-ar fi aproape imposibil să intervină în timp util. În baza unei finanțări europene, atât Clujul cât și celelalte județe din regiunea Nord-Vest vor beneficia de câte o astfel de autospecială.
Proiectul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – Etapa a III-a” este implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord”. În primele două etape de finanțare s-au achiziționat mai multe autospeciale pentru intervenții în caz de incendii și de catastrofe, precum și o serie de ambulanțe SMURD. Reprezentanții administrației clujene au apreciat în mai multe rânduri că o prioritate o constituie achiziția unor autospeciale de intervenție și salvare la înălțime, având în vedere că în acest moment ISU Cluj nu dispune de o astfel de dotare. La sediul administrației județene clujene s-a semnat, ieri, acest contract în valoare de 11,6 milioane de lei. Finanţarea nerambursabilă se ridică la 11,3 milioane de lei. În baza acestui contract vor fi achiziționate 6 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, în scopul reducerii timpului mediu de răspuns al unităţilor mobile de intervenţie la locul accidentelor/dezastrelor până la 12’ în zonele rurale şi 8’ în zonele urbane. Grupul ţintă: populaţia arondată reţelei de baze operaţionale pentru situaţii de urgenţă de pe raza Regiunii Nord Vest. Beneficiari direcţi: inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare și Sălaj.