Clujul, pe primul loc în țară la promovarea Bacului și după contestații. Vezi toate statisticile
EducaţieTop News by Actual de Cluj - iul. 10, 2015 0 327
Clujul păstrează prima poziție în clasamentul județelor privind promovarea examenului de bacalaureat în acest an și după contestații, arată clasamentul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
În țară, din totalul celor 159.715 absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen au promovat, după soluţionarea contestaţiilor, 108.436 (67,9%) de candidaţi, cu 1,5% peste rata de la prima afişare a rezultatelor (66,41%). Rezultatul este superior cu peste șapte procente față de prima sesiune a anului trecut și cu 11,5% față de 2013.
Jumătate din contestațiile depuse la Bac, admise; procentul de promovare în Cluj crește cu 1,2%
Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 74,2% – adică 102.047 de elevi au promovat examenul. Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,42%), Braşov (80,53%), Bacău (79,97%) şi Sibiu (77,69%).
În total, au fost depuse 50.501 contestaţii, dintre care de departe cele mai multe 22.637 – au fost depuse la proba scrisă de Limba şi literatura română.
Rezultate BAC Prima Sesiune DC v4
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste un miliard de pași și 619.000 de lei strânși la Walking Month 2026. Fondurile merg către elevi din mediul rural din Cluj
iul. 17, 2026 0
-
VIDEO/Legătura pietonală abruptă, amenajată cu scări de Primărie într-un cartier din Cluj, a inflamat clujenii. Viceprimarul Tarcea a explicat de ce a fost betonat traseul cu pantă de aproape 40%, după un val de ironii în mediul online
iul. 17, 2026 0
