Închide

„Clujul nu mai are lideri liberali. Rareș Bogdan nu trebuia să vă lase orfani, dacă era un jurnalist bun”

ActualitatePoliticaTop News by Actual de Cluj - mai 19, 2019 0 527

Replici savuroase lansate la Cluj de europarlamentarul Norica Nicolai, în cadrul unei conferințe susținute de ALDE Cluj. Pentru că pe vremuri făcea echipă bună cu vechii liberali clujeni, Nicolai a subliniat că are convingerea că mulți dintre cei care se simt cu adevărat liberali o vor vota pe ea (membră ALDE), inclusiv primari PNL din județul Cluj, cu care păstrează o legătură de prietenie și în prezent: „Prietenia și respectul nu au legătură cu apartenența la partid. Nu pot să spun dacă vor pune umărul la campania noastră, dar am convingerea că mulți primari PNL mă vor vota pe mine”. Europarlamentarul ALDE a mai spus că la Cluj, PNL nu mai are demult lideri adevărați: „Cine, Boc? Boc e dintre oportuniștii PDL. O dată cu fuziunea PNL- PDL, s-a terminat cu liberalismul l-a Cluj.  Am așa o nostalgie, pentru că alături de Marius Nicoară, chiar am vrut să construim multe lucruri la Cluj. Astăzi, PNL a devenit o curte absolut indecentă, plină de oportuniști. O dată ce a fost acaparată de PDL, era imposibil să mai rămânem”.  Norica Nicolai nu l-a slăbit nici pe Rareș Bogdan – primul pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Ea a reamintit și de tatăl lui Rareș Bogdan – cel care a condus cu girul PSD fabrica de sodă din Ocna Mureș – și care a fost consilier local cu mandat PSD. „Despre oportuniști numai de bine, dar dacă Rareș Bogdan era așa un bun jurnalist, de ce nu a rămas să fie în continuare un bun jurnalist? De ce v-a lăsat orfani pe voi jurnaliștii?” a comentat europarlamentarul.

Alături de Norica Nicoalai, deputatul Steluța Cătăniciu – președintele ALDE Cluj – a apreciat că niciun liberal cu state vechi din Cluj nu ar trebui să-i voteze pe PDL-iștii care ani la rând s-au străduit să distrugă PNL-ul: „Este greu de crezut că vreun liberal ar putea vota lista actualului PNL, pe care se regăsesc oameni precum Mircea Hava, Daniel Buda, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă – PDL-iști de frunte, care, împreună cu Traian Băsescu, au încercat ani la rând să distrugă PNL”.

Senatorul Marius Nicoară – fost președinte al PNL Cluj – și-a motivat și el decizia de trecere în ALDE: „Pe mine actualul PNL la nivelul Clujului nu mă mai reprezenta sub nicio formă. M-am alăturat ALDE pentru că este singura formațiune unde liberalismul este liberalism”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu