Închide

Clujul e unul dintre județele în care consumul de canabis e prevalent, în 8 județe din țară se înregistrează 63% dintre cazurile de consum, între acestea și Clujul

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 22, 2023 0 506

Clujul e unul dintre județele în care consumul de canabis e prevalent, în 8 județe din țară se înregistrează 63% dintre cazurile de consum, între acestea și Clujul.

Cel mai recent raport al Agenției Naționale Antidrog arată că în 2021 din totalul cazurilor de urgențe medicale datorate consumului de droguri, în 608 de cazuri a fost menționat consumul de canabis (consum singular sau în combinație). În ansamblul cazuisticii înregistrate în unitățile de specialitate la nivel naţional, canabisul a fost menționat în 34,9% dintre cazuri (consum singular sau în combinație).

Aceste cazuri au fost raportate în 34 unități teritoriale din cele 41 de județe și municipiul București. Cazuistica rămâne concentrată în 8 unităţi teritoriale (Bihor, Brașov, Municipiul Bucureşti, Cluj, Covasna, Mureș, Prahova, Timiş), unde se înregistrează 63,0% din numărul total de cazuri.

Din totalul cazurilor de urgenţă înregistrate pentru consum de canabis, în 56,6% – adică peste jumătate – acesta a fost raportat ca și consum singular. În ceea ce privește consumul de droguri multiple canabisul a fost declarat, în special, în combinație cu consumul de medicamente și noi substanțe psihoactive. Indiferent de tipul consumului (singular sau mixt), preponderent (97,9%), administrarea
canabisului s-a realizat pulmonar prin fumat sau inhalare.
Raportul mai arată că deși cea mai mare parte a cazurilor de urgență în care a fost raportat consumul de canabis (singular sau în combinație) a fost diagnosticată, în anul 2021, cu intoxicație – 39,3%, se constată o scădere importantă a acestui diagnostic, comparativ cu anul anterior, când procentul era de 50,2%. Următoarele diagnostice au fost: tulburări mentale și de comportament – 22,5%, utilizare nocivă – 16,6%, dependență – 10,4% și sevraj – 2,6%. Și pentru aceste cazuri s-au înregistrat procente mai mici în anul 2021, față de cele înregistrate în anul 2020. 8,6% dintre cazuri s–au adresat serviciilor de urgențe pentru recoltarea de
probe biologice, în vederea testării toxicologice, aceasta fiind singura situație pentru care sau înregistrat valori mai mari față de anul anterior (6,1% în 2020).

Conform datelor colectate de la unitățile medicale de urgență, în anul 2021, nu au fost raportate cazuri de urgență medicală pentru care să fi fost precizat diagnosticul de supradoză. În ceea ce privește modalitatea de soluționarea a cazurilor de urgență medicală ca urmare a consumului de canabis se observă că 50,4% dintre cazuri au necesitat internarea în cadrul unității medicale, 4,4% dintre persoane refuzând internarea, în vederea acordării asistenței medicale de specialitate. Pentru 16,8% din cazuri a fost necesară doar administrarea de tratament medicamentos și pentru 12,2% au fost recoltate probe biologice. În 9,6% din cazuri a fost nevoie de direcționarea către un alt spital sau centru medical. Pentru 6,6% dintre cazuri soluționarea cazului nu a putut fi precizată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu