Închide

Clujul e cel mai educat județ din România după București și Ilfov, arată datele statistice publicate azi

Educaţie by Actual de Cluj - ian. 31, 2023 1 808

Clujul e cel mai educat județ din România după București și Ilfov, arată datele statistice publicate azi.

Astfel, conform datelor preliminare ale recensământului populației din 2021, date publicate azi de Institutul Național de Statistică, în Cluj aproape un sfert din populație, mai exact 24,6%, are studii superioare. Cifra e depășită cu foarte puțin doar de județul Ilfov, cu 25,2%, și de București, care are și cea mai mare pondere din România la acest parametru, 35,2% din totalul populației a absolvit o facultate. La popul opus se plasează județele Vaslui, Călărași și Botoșani unde ponderea populației cu studii superioare este mai mică de 8% (7,2%, 7,4% și, respectiv, 7,9%).

Din totalul populației rezidente a județului Cluj, 41,6% are nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici). O treime – 33,8% – are un nivel scăzut – preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită, și 24,6%  -nivel superior.

Structura populației după nivelul de educație absolvit diferă pe cele două sexe. Astfel, femeile dețin ponderi mai mari decât bărbații pentru nivelul de instruire ridicat (55,9%) și nivel de instruire scăzut (53,9%), iar bărbații predomină la nivelul de instruire mediu (52,3%).

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare