Închide

Clujean condamnat la închisoare cu suspendare pentru dare de mită după ce agenții de frontieră i-au refuzat accesul unei însoțitoare în țară din cauza unei erori birocratice

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 02, 2024 0 217

Un clujean a fost condamnat în urmă cu câteva zile la închisoare cu suspendare pentru dare de mită după ce a încercat să mituiască un polițist de frontieră de la aeroportul din Cluj care a refuzat să-i permită prietenei sale din China să intre în țară, deși aceasta aterizase deja, ca să participe la festivalul Untold.

Fapta s-a petrecut în 2022. Polițistul de frontieră a constatat că femeia, cetățean chinez, avea viză cu o singură intrare în spațiul Schengen pe care o epuizase, ar fi avut nevoie de una cu multiple intrări, și nu i-a permis să intre pe teritoriul României, cerându-i să zboare înapoi și să obțină o viză cu intrări multiple. Stresat după multă vreme în care a încercat să rezolve situația prin metode legale, însoțitorul acesteia a încercat să mituiască polițistul, cu 400 de dolari, dar a fost refuzat imediat și i s-a făcut dosar penal.

Ce s-a întâmplat:

În 28 iulie 2022 în jurul orei 17.30, inculpatul și prietena sa, cetățean chinez, s-au prezentat la controlul de frontieră de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din cluj-Napoca, pentru a intra în România.
Cu ocazia verificării documentelor necesare pentru intrarea în țară, agentul de poliție de frontieră, a observat că femeia, cetățean chinez, avea o singură intrare valabilă în spațiul Schengen, începând cu 28 iulie 2022, în condițiile în care legislația română prevede că intrarea pe teritoriul României este permisă doar străinilor titulari ai unor vize valabile pentru două sau multiple intrări. În acest context, un alt agent de poliție de frontieră a efectuat verificări suplimentare și a ajuns la aceeași concluzie, respectiv că femeia nu îndeplinește condițiile legale de intrare în țară, aspect pe care l-a comunicat celor doi.

Între inculpat și polițiști au avut loc mai multe discuții, în cadrul cărora inculpatul le-a spus că au venit pentru a participa la festivalul Untold și că ar dori să primească o viză pe loc, iar polițiștii i-au explicat că nu există vreo prevedere legală în acest sens și că singura soluție legală este de a se întoarce în alt stat membru Schengen pentru a obține o viză cu multiple intrări.

Unul dintre polițiștii de frontieră i-a adus la cunoștința șefului de tură situația iar acesta, în conformitate cu legislația, a luat decizia de a nu-i permite intrarea în țară, completând în acest sens formularul de refuz și notificarea de retur către compania aeriană.

Unul dintre agenți a declarat că inculpatul i-a spus că a solicitat o viză cu intrări multiple și că, probabil, a fost o eroare din partea ambasadei Belgiei, dar că i-a adus la cunoștință că singura soluție legală este de a se întoarce. Cu toate acestea, inculpatul a insistat și i-a spus în mai multe rânduri că dorește să rezolve problema și să găsească o modalitate de a intra în țară. Din înregistrările surprinse de camerele de supraveghere rezultă că, în jurul orei 17:57, între inculpat și femeia a cărei intrare a fost refuzată a avut loc o discuție, după care bărbatul a căutat ceva în rucsacul prieteni sale, pentru ca ulterior să se întoarcă, având ceva în mână, fără a se putea distinge ce anume. În continuare, inculpatul s-a îndreptat spre unul dintre agenți iar în momentul în care acesta din urmă s-a întors, a făcut afirmația ”cum aș putea să…”, după care cei doi au purtat o discuție inteligibilă.
Conversația a fost întreruptă de sunetul unui telefon, moment în care agentul s-a deplasat către toneta din dreapta sa, fiind urmat de către inculpat, care s-a poziționat în fața intrării. În momentul în care agentul a intenționat să iasă, inculpatul s-a poziționat în fața acestuia și a făcut un gest de deschidere al palmelor, uitându-se în jos, ca și cum ar prezenta ceva. Reacția agentului de poliție a fost de a împinge cu fermitate mâinile inculpatului și de a-i spune „nu vă jucați cu dinastea, că poate vă alegeți cu un arest”. Ulterior acestui moment, inculpatul a transferat obiectul pe care-l ţinea, din mâna stângă, în mâna dreaptă, după care l-a introdus în buzunarul drept al pantalonilor. În continuare, a înaintat ușor către martor, zâmbind, și a făcut următoarele afirmații : ”suntem oameni serioşi, adică,… tatăl meu mă asteaptă, asta e cea mai urâtă chestie posibilă care mi se poate întampla……are 85 de ani. Am vorbit cu el, e cu maica-mea acolo, mă asteaptă…,orice aş ….”.

Audiat în instanță în calitate de martor, agentul a relatat că inculpatul i-a înmânat aproximativ 400 sau 500 de dolari în cupiură de 100 de dolari, dar a refuzat suma și i-a spus inculpatului că s-ar putea alege cu un dosar penal. Agentul a precizat că nu i s-a spus pentru ce este suma, dar prin modul în care s-a comportat i-a dat de înțeles că suma de bani era pentru a o lăsa pe femeie să intre în țară. Agentul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la fapta comisă.

În acest context, la aceeași dată, procurorii anticorupție au procedat la efectuarea percheziției corporale asupra inculpatului, prilej cu care au fost identificate și ridicate patru bancnote din cupiura de 100 de dolari fiecare, ce se aflau într-un portmoneu, alături de alte bancnote în dolari și lei, respectiv o bancnotă de 2 dolari, una de 100 lei, una de 50 lei, opt de 10 lei și una de un leu.

În cursul judecăţii, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, în condiţiile descrise în rechizitoriu, instanţa încuviinţând solicitarea acestuia de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate. Instanța l-a condamnat la închisoare, un an și șase luni cu suspendare, pentru luare de mită, dar a reținut în favoarea sa o serie de circumstanțe atenuante.

În proces inculpatul a solicitat reținerea circumstanței atenuante judiciare arătând că femeia cetățean chinez îndeplinea condițiile legale pentru a intra în România iar situația a fost consecința unei greșeli birocratice din partea Ambasadei Belgiei, care a și fost clarificată ulterior. În esență, viza a fost emisă cu o singură intrare, cu toate că ar fi trebuit emisă cu intrări multiple.

Totuși, a arătat instanța, situația ”nu diminuează semnificativ” gravitatea faptei: ”împrejurarea că refuzul agenților poliției de frontieră de a-i permite accesul numitei (…), cetățean străin, intrarea în țară, a fost rezultatul unei erori birocratice din partea ambasadei Belgiei nu diminuează semnificativ gravitatea faptei și nu justifică reținerea circumstanței atenuante (…) În esență, controlul asupra accesului în țară este o componentă critică a securității naționale. Chiar dacă refuzul de a permite intrarea în țară a unei persoane este rezultatul unei erori birocratice, faptul că o persoană alege să ofere mită în loc să urmeze căile legale de contestare a măsurii sau de remediere a erorii nu poate conduce la minimalizarea gravității faptei”, a reținut instanța în decizia de condamnare consultată de actualdecluj.ro. ”Din faptul că inculpatul nu a perceput darea de mită ca pe un act imoral sau ilegal, ci doar ca pe o ”scurtătură” în rezolvarea unei probleme sau ca un lucru firesc în interacțiunile cu instituțiile publice, denotă că nu a înțeles în ce rezidă gravitatea infracțiunii. Infracțiunile de corupție reflectă o percepție profund distorsionată asupra realității, înrădăcinată în credința că problemele pot fi „rezolvate” prin metode ilicite. Această mentalitate trădează o ruptură severă între valorile morale esențiale și acțiunile individului, indicând că respectul față de lege nu este ceva constant, ci mai degrabă o opțiune flexibilă, influențată de interesele personale și de circumstanțele favorabile. Această disonanță morală creează un cadru mental în care legea nu mai este văzută ca un set de norme inviolabile, ci ca un obstacol care poate fi ocolit atunci când situația o permite”.

”Darea de mită este un act care trădează o lipsă fundamentală de încredere în integritatea funcționarului public. Prin însăși propunerea unei mite, inculpatul sugerează că funcționarul ar fi dispus să își compromită valorile morale în schimbul unui beneficiu personal, ceea ce subminează nu doar relația dintre cetățean și funcționar, dar și încrederea generală în instituțiile publice. Această presupunere că funcționarul ar putea fi coruptibil amplifică gravitatea infracțiunii, din cauză că nu doar corupe un individ, ci și întărește un climat de neîncredere și suspiciune față de autorități în ansamblu. Gravitatea sporită a infracțiunii decurge astfel din impactul său sistemic, care depășește simpla acțiune de a oferi mită și afectează în mod negativ funcționarea întregii structuri administrative și încrederea publicului în aceasta”, a mai reținut instanța Tribunalului Cluj.

Pe de altă parte, circumstanțele personale inculpatului sunt favorabile acestuia. Astfel, inculpatul este în vârstă de 55 de ani, este cetățean român, american și belgian, este absolvent de studii superioare, a obținut titlul de doctor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, are un copil major și un loc de muncă stabil, a recunoscut săvârșirea faptei și a manifestat regret față de cele întâmplate. ”Prin urmare”, a reținut instanța, ”există suficiente dovezi care indică faptul că fapta comisă a fost un episod singular în viața inculpatului și nu reflectă comportamentul său obișnuit”.

Acum Tribunalul Cluj a dat verdictul, un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Instanța a dispus și confiscarea banilor folosiți ca mită, 400 de dolari, plus cheltuieli judiciare. Decizia, luată în 30 august, e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare