Clujean condamnat definitiv pentru încălcarea ordinului de protecție, ieri, Curtea de Apel agravează pedeapsa / Ce s-a întâmplat
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 30, 2026 0 7
Curtea de Apel a pronunțat ieri, 29 aprilie 2026, o decizie definitivă prin care a condamnat un bărbat de 43 de ani pentru încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, modificând astfel soluția mai blândă dispusă inițial de judecătoria de fond.
Cazul datează din 11 aprilie 2023, când inculpatul s-a apropiat la mai puțin de 200 de metri de fosta sa concubină, încălcând ordinul de protecție emis împotriva sa în ianuarie același an. În momentul întâlnirii, bărbatul a amenințat-o pe femeie cu moartea, spunându-i „îți rup gura și capu, când prind, te omor”, creându-i o stare de temere. Victima s-a refugiat în apartament și a sunat la 112.
Judecătoria pronunțase inițial o pedeapsă de 7 luni închisoare cu amânarea aplicării acesteia, considerând că executarea efectivă nu este necesară. Parchetul a atacat soluția cu apel, apreciind că individualizarea pedepsei este prea blândă și că nu asigură scopul punitiv și preventiv al legii.
Curtea de Apel a admis parțial apelul parchetului. A menținut durata pedepselor, respectiv 6 luni pentru încălcarea ordinului de protecție și 3 luni pentru amenințare, cu o pedeapsă rezultantă de 7 luni închisoare, însă a schimbat modalitatea de executare. În locul amânării aplicării pedepsei, instanța a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 2 ani, considerând că simpla amânare nu reflectă gravitatea faptelor, dat fiind că inculpatul nu s-a limitat la încălcarea ordinului de protecție, ci a și amenințat victima inclusiv cu moartea.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare a locuinței sau deplasare mai lungă de 5 zile, să comunice schimbările de loc de muncă și să frecventeze un program de reintegrare socială. De asemenea, va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la primăria municipiului sau la asociația „O masă caldă” din localitate. Dacă nu respectă aceste obligații ori săvârșește noi infracțiuni, suspendarea poate fi revocată și va executa pedeapsa în întregime.
Inculpatul recunoscuse faptele încă din faza de judecată în primă instanță, beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Raport: USAMV Cluj, o reducere de venituri de 21 de milioane de lei în 2025 față de 2024. Cheltuielile judiciare au depășit o jumătate de milion de lei
apr. 30, 2026 0
-
Tribunalul Sălaj ridică interdicția pentru Dinu Iancu Sălăjanu de a exercita funcția de președinte al CJ Sălaj în dosarul DNA Cluj
apr. 30, 2026 0
