Închide

Clujean acuzat de pornografie infantilă, prins ieri, adus azi la tribunal pentru arest preventiv

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 07, 2016 0 214

Un bărbat din Cluj ajunge după gratii după ce e acuzat de polițiștii de la Crimă Organizată de pornografie infantilă, racolare de minori în scopuri sexuale și trafic de minori.

Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT au descins ieri la locuința unui bărbat de 36 de ani din Cluj, bănuit de pornografie infantilă, racolarea de minori în scopuri sexuale şi trafic de minori. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. „Din cercetări a reieşit că, în perioada  2011 – 2014, cel în cauză ar fi recrutat şi adăpostit la domiciliul său mai mulţi minori, unde i-ar fi supus unor gesturi cu conotaţii sexuale în scopul producerii unor materiale pornografice. Totodată, acesta ar fi produs şi stocat astfel de materiale pe diverse suporturi”, explică polițiștii și procurorii. Anul trecut, prin intermediul unei reţele de socializare, bărbatul ar fi făcut propuneri indecente unui minor.

La percheziția de ieri polițiștii au găsit DVD-uri, telefoane mobile și înscrisuri. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 — 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a recrutat mai mulți minori având vârste cuprinse între 8 și 16 ani și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-și exprima voința, precum și prin oferirea de bani sau de alte foloase părinților acestora, i-a adăpostit la locuința sa situată pe raza comunei Florești, jud. Cluj, unde i-a supus mai multor gesturi cu conotații sexuale, în vederea producerii de materiale pornografice”, arată și procurorii DIICOT. Aceștia adaugă că minorii au fost recrutați de către inculpatul Robert TIberiu Man din tabere organizate de către o fundația umanitară, fundație pentru care acesta efectua curse de transport.

La ora redactării acestei știri instanța Tribunalului Cluj delibera dacă acceptă propunerea polițiștilor, de arestare preventivă a suspectului.

UPDATE Instanța Tribunalului Cluj a decis să-l aresteze preventiv pe bărbat, pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare