Închide

Cluj-Napoca pe lista celor 100 de orașe susținute la nivel european pentru a deveni neutre din punct de vedere climatic până în 2030. București și Suceava sunt, de asemenea, pe listă

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 28, 2022 0 372

Cluj-Napoca a fost selectat în cadrul competiției „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, a anunțat primarul Emil Boc, prezent la Bruzelles în momentul în care Comisia Europeană a anunțat cele 100 de orașe selectare.
„Alături de mari capitale și orașe europene, Clujul se angajează astfel să ia măsuri concrete și ambițioase pentru a reduce impactul orașului asupra climei și de a crește calitatea vieții cetățenilor. Clujul Verde nu este doar un concept, ci o direcție clară pe care municipalitatea clujeană s-a încadrat, cu obiectivul de a crește calitatea vieții în oraș prin modernizarea, extinderea și amenajarea de noi spații verzi. Până în 2030 ne propunem să plantăm peste 100.000 de arbori și să reducem amprenta de carbon din oraș cu 15%. În fiecare dintre cartierele orașului sunt prevăzute îmbunătățiri ale spațiilor publice, investiții privind salubritatea și colectarea selectivă ș.a.m.d. Infrastructura pentru pietoni, transportul public ecologic și crearea de culoare de mobilitate alternativă sau coridoare verzi-albastre reprezintă de asemenea priorități pentru municipalitate, viziunea pe termen lung pentru Cluj fiind de oraș Verde.Digital.Rezilient.
Din România, alături de Cluj-Napoca au fost acceptate în cadrul Misiunii București și Suceava”, a anunțat primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook.

Cele 100 de oraşe se află în toate cele 27 de state membre, iar alte 12 oraşe se află în ţări asociate sau cu potenţial de a fi asociate la programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare şi inovare (2021 – 2027). Misiunea „Oraşe” va primi finanţare în valoare de 360 milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acţiunile de cercetare şi inovare vor aborda mobilitatea curată, eficienţa energetică şi planificarea urbană ecologică şi vor oferi posibilitatea de a elabora iniţiative comune şi de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Cele 100 de orașe selectate vor primi consiliere şi asistenţă personalizată din partea unei platforme dedicate misiunii şi gestionată de NetZeroCities, finanţare suplimentară şi oportunităţi de finanţare, precum şi posibilitatea de a se alătura unor acţiuni de inovare şi unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunităţi de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între oraşe şi de sprijin pentru implicarea cetăţenilor în misiune.

Comisia va invita cele 100 de oraşe selectate să elaboreze contracte pentru oraşe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deşeurilor şi transporturile, împreună cu planurile aferente de investiţii. Acest proces va implica cetăţenii, organizaţiile de cercetare şi sectorul privat. Angajamentele clare şi vizibile asumate de oraşe în cadrul contractelor pentru oraşe în domeniul climei le vor permite să colaboreze cu UE, cu autorităţile naţionale şi regionale şi, cel mai important, cu propriii cetăţeni, pentru a îndeplini acest obiectiv ambiţios.

Detalii despre acest proiect și scopul Misiunii: https://ec.europa.eu/…/climate-neutral-and-smart-cities…

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare