Închide

Cluj. Inimă. Someșul. Prețul plătit pentru un mal VERDE pentru pietoni în Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 29, 2016 0 1218

Primăria a instalat, din nou, șantierul pe malul Someșului, pentru a continua lucrările de modernizare a arterei Splalaiul Independenței. Dar, nu așa cum s-a dorit pe proiectul european, cu bandă suplimentară de circulație, ci cu trotuar pentru pietoni și un singur fir pentru traficul auto, cum s-a început anul trecut, după ce primăria a făcut voia societății civile – protestatară.

Societatea civilă și specialiștii din oraș au reușit să oprescă administrația locală clujeană să lărgescă o stradă pentru trafic și să nu sacrifice cei peste 100 de copaci de pe malul râului care traversează orașul. Protestând pe malul Someșului și redactând cea mai lungă petiție pentru un spațiu public destinat pietonilor. Chiar dacă proiectul era unul cu bani europeni. Cât s-a pierdut pentru ce s-a câștigat în urma protestelor din Cluj-Napoca și a celei mai lungi petiții împotriva unei benzi de circulație pe malul Someșului?

Potrivit primăriei, artera Splaiul Independenței de 1,2 kilometri trebuia modernizată cu bani europeni pe proiectul care viza trama stradală de acces la zona industrială, valoarea lucrărilor care urmau să fie executate pe această stradă fiind de 4.376.159,95 lei.

Până în prezent, a fost executat tronsonul de stradă cuprins între puntea pietonală și podul din zona hotelului Napoca ( o bandă de circulație și trotuar), adică lucrări în valoare de 605.795,68 lei, puse în operă de asocierea Diferit-Kiat Grup Construct, care a lucrat pe proiectul de modernizare a tramei stradale de acces la zona industrială pe care primăria l-a derulat cu bani europeni.

Protestul “Clujul. Inimă. Someşul”: “Am câştigat!” sau “Trenul e dus”?

Anul acesta, administrația locală a mai demart un șantier pentru continuarea lucrărilor începute anul trecut, pe acceași stradă, între cele două poduri mari peste Someș. Se va lucra, cum s-a început, adică se va păstra trotuarul și vegetația de pe mal și se va amenaja doar o singură bandă pentru trafic. Lucru confirmat de oficialii primăriei.

Se mai deschide un șantier în Cluj; ce stradă să eviți și ce alternative ai

Reprezentanții administrației locale au menționat că noul șantier instalat pe malul râului va presupune presupune lucrări de circa 1,5 milioane lei.

sursa foto: arh Marius Moga

sursa foto: arh Marius Moga

Verdele ne-a costat, pe hârtie, peste 2,3 milioane de lei, pierduți din bani europeni. Plus șantierul de continuare a modernizării, cel instalat anul acesta, care trebuie suportat din bugetul local, de primărie.

Un preț infim, spun specialiștii, față de câștigul pentru oraș. Mai ales că PUG-ul susține întoarcearea orașului cu fața spre Someș, dosarul de candidatură al Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană se concertrează pe proiectele de revitalizare a malurilor Someșului iar politica din capitalele europene este cea de descurajare a traficului auto, mai ales pe maluri de râuri.

Ieşim pe malul Someşului în 2016? Care e locul de văzut apa la ediţia nouă de Someş Delivery

De atfel, primima inițiativă civică din Cluj care a atras atenția asupra Someșului și a inițiat un concurs de proiecte temporare pentru a reînvia malurile râului, Someș Delivery, și-a propus și  în 2016 să îi aducă pe clujeni mai aproape de apă. Anul acesta, va fi rândul malului de pe Splaiul Independenței și urmează lansarea unui concurs amenajări temporare și evenimente în zona  salvată prin protestele din 2015 de la „distrugerea” programată de primărie.

„Am decis segmentul de râu pe care ne vom concentra în 2016: cel cuprins între podurile Garibaldi și Napoca. Ne-am oprit asupra lui atât din dorința unei continuități în raport cu ce am analizat anul trecut (porțiunea Napoca-Horea), cât și din cauza situației incerte a malului verde de pe Splaiul Independenței, al cărui rol credem că merită evidențiat în continuare. E vorba de un segment extins, dificil din cauza malurilor taluzate și flancate de trafic auto, care presupune relații problematice cu Parcul Central, Cluj Arena, Sala Polivalentă și cartierul Grigorescu. Provocator așadar! Îl anunțăm de pe acum pentru aceia dintre voi care vreți să vă implicați, participând la concursul de amenajări temporare și evenimente pe care-l vom lansa, cel mai probabil, în februarie, Vă puteți gândi până atunci, alături de noi, cum v-ați dori să arate partea asta de Someș și de Cluj”, au anunțat cei de la Someș Delivery.

Cover foto: arhitect Marius Moga

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare