Închide

Cine zboară din PMP Cluj

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 19, 2017 1 1268

Scandalul în PMP Cluj continuă să se amplifice, după ce șefia organizației a fost preluată de senatorul sălăjean Cristian Lungu, în regim de interimat. Fostul președinte, Rareș Rusu, împreună cu câțiva oameni din gașca sa, se străduie să saboteze activitățile noii conduceri, deși el n-a reușit să demonstreze nimic pe linie politică, înaintea ca Lungu să ajungă la Cluj. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, Rusu și-ar fi organizat oamenii pentru a boicota alegerile care se desfășoară la nivelul filialelor locale. Scopul ar fi ca până la organizarea Congresului de desemnare a conducerii oficiale la nivelul Organizației județene, să-și atragă suficienți susținători pentru a prelua, cu oamenii săi, pozițiile cheie din conducere.

Rusu, exclus din PMP?

Numai că Rareș Rusu nu prea va mai apuca să se miște prin PMP, pentru că la nivel mai înalt s-ar fi decis deja ca el să fie exclus din partid. Președintele intermiar al PMP Cluj, Cristian Lungu, a confirmat pentru Actual de Cluj că se are în vedere acest lucru. El a precizat că a fost evaluată activitatea lui Rareș Rusu și că există și un raport financiar din care reiese că aspirantul la deputăție nu ar fi contribuit cu niciun leu în campania electorală din decembrie, 2016, deși, noile prevederi legale permit recuperarea sumelor alocate de policieni în acest scop. „A fost efectiv o bătaie de joc ceea ce a făcut domnul Rusu, în campania pentru alegerile parlamentare. El era poziționat pe primul loc la Camera Deputaților și trebuia să facă tot posibilul ca partidul să câștige un scor cât mai bun la Cluj. Or, el a lucrat cu un buget de numai 18.000 de lei. Vă dați seama? 18.000 de lei? Un singur contract cu o entitate media poate să ajungă la suma aceasta. E un dezastru! Păi eu am gestionat la Sălaj – un județ de trei ori mai mic decât Clujul – un buget de peste 130.000 de lei, și mi s-a părut că e oricum puțin în raport cu ce chetuieli erau implicate. Dar 18.000? Acest raport financiar denotă că domnul Rusu probabil nu și-a dorit să câștige alegerile, altă explicație nu există. În schimb, el a avut timp să se ocupe să dezbine organizația PMP Cluj. Din acest motiv avem în vedere excluderea sa din PMP”, a subliniat  Lungu. Rareș Rusu nu a putut fi contactat pentru a emite un punct de vedere cu privire la situația prezentată de deputatul Cristian Lungu. Vom reveni, însă, cu detalii pe acest subiect.

Reamintim că PMP Cluj a obținut la Alegerile Parlamentare  din 12 decembrie 2016 un scor electoral cu puțin peste 3%, deși la nivel național, partidul era cotat cu un procent de peste 9%.  Rezultatele finale i-au adus PMP-ului un procent de numai 5%, suficient, însă, ca formațiunea condusă de Traian Băsescu să intre în Parlamentul României.

Husar, fostul securist vrea cu orice preț în politică

Potrivit informațiilor Actual de Cluj, cei care l-ar sprijni pe Rusu în „ofensiva” sa sunt un oarecare Marian Morar (din organizația PMP Câmpia Turzii) și un alt oarecare Florin Țâra, care nici n-ar fi membru PMP. Pe lângă ei funcționează și celebrul Axente Husar, fost ofițer de securitate din perioada ceaușistă. Husar a intrat în politică prin intermediul Partidului Poporului Dan Diaconescu – PPDD (deja mort și îngropat). După ce a ajuns consilier județean a părărist PPDD. În mod ciudat, el a reușit să-și păstreze locul de consilier, devenind ulterior un soi de proptea la vot, în ședințele forului deliberativ, proptea pentru cei care s-au perindat pe la șefia Consiliului Județean, în cele mai negre vremuri întâmpinate de instituție. Pentru „devotamentul” său, Husar a fost recompensat cu o serie de sinecuri. Ultima care i-a adus un salariu decent: administrator la societatea de pază și protecție. De menționat că societatea de stat era în pragul falimentului, la vremea când Husar (foto jos) a fost cadorisit cu această sinecură.

Un comentariu

  1. D-na Cosmina Fernoaga v-am crezut si mai ales stiut un ziarist impartial, tot ce a-ti afitmat despre mine este tendentios, rau intentionat, rog cand mai scrieti de mine sa-mi solicitati punctul de vedere, daca este posibil, in rest numai de bine, cu respect.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.