Închide

Cine sunt cei doi tineri din spatele UNTOLD

ActualitateFestivalRecomandarea redacțieiSocial by Cosmina Fernoaga - nov. 30, 2015 1 30469

Prima ediție a Festivalului Untold s-a derulat sub umbrela Federației Share, organizația care a coordonat programul Capitalei Europene a Tineretului – Cluj, 2015. În prezent, Bogdan Buta – tânărul care a gândit și a lansat acest concept de festival – e pregătit să treacă într-o altă etapă, alături de noul său asociat, Sorin Gadola. “Chiar dacă festivalul este privit acum dintr-o perspectivă diferită, principalul beneficiar va rămâne comunitatea clujeană” – au ținut să ne asigure cei doi parteneri din cadrul societății Untold: Bogdan Buta și Sorin Gadola. Bogdan a trăit din plin experiența organizării acestui eveniment de anvergură, care și-a câștigat încă de la prima ediție o notorietate de invidiat printre organizatorii unor evenimente de profil din Europa. Sorin a colaborat și el în cadrul Untold, prin intermediul uneia dintre asociațiile pe care le coordonează (Trinity), iar acum e pregătit să investească noi resurse. În ciuda unor riscuri financiare, cei doi și-au propus o serie de obiective comune. Ambii au acceptat invitația Actualdecluj.ro de a vorbi desre planurile lor, despre ei înșiși și despre viitorul Untold. N-au omis nici remarcile pe seama campaniei de denigrare la care a fost supus Festivalul Untold.

Reporter:
Cum ați ajuns voi doi să vă asociați? De ce era nevoie să înființați o firmă nouă care să gestioneze festivalul Untold?

Sorin Gadola:
Eu îl știam pe Bogdan de mai demult, îi cunoșteam proiectele, el le știa pe ale mele și așa ne-am împrietenit. Am colaborat și la prima ediție a festivalului Untold prin intermediul Asociației Trinity și mi-a plăcut ce-a ieșit, am făcut lucruri foarte frumoase. Când Bogdan mi-a cerut să mă implic, să devin asociat în firma care va gestiona festivalul, am acceptat în primul rând pentru că am încredere deplină în el. Sigur, și pentru că înțeleg foarte bine perspectivele generoase pe care evenimentul le deschide Clujului, comunității locale. Recunosc, toți cei apropiați m-au sfătuit să nu intru în parteneriat – din pricina riscurilor la care mă supun, financiare, și mai ales de imagine, având în vedere că prin presă au apărut tot felul de dezinformări legate de festival. Dar îmi asum această decizia și merg înainte.
Bogdan Buta:
Eu din experiența pe care am avut-o anul acesta cu organizarea festivalului am înțeles că pentru un ONG este extrem de dificil să gestioneze pe cont propriu un eveniment de o asemenea anvergură. De altfel, eu știam lucrul acesta și l-am subliniat încă de anul trecut. Era nevoie de o entitate privată, care să fi intrat în parteneriat cu Share. Era mai oportun și din punct de vedere al eficientizării fiscale. Așa se întâmplă, până la urmă, în toată lumea. Toate festivalurile mari sunt organizate de entități private, eventual în colaborare cu niște ONG-uri, tocmai pentru că vorbim despre evenimente complexe, ce vizează atât zona comercială, cât și pe cea comunitară și socială. Sunt implicate obiective diferite care necesită a fi tratate punctual, de entități care desfășoară activități în scopul respectiv. Un singur ONG nu-și poate asuma pe cont propriu un asemenea eveniment pentru că se va lovi de controversele care au apărut și în cazul Federației Share. Eu când am propus să intru cu o firmă în parteneriat mi s-a spus că nu e oportun, că e în joc imaginea Clujului, a titlului de Capitală Europeană a Tineretului, că se va spune că urmăresc profitul. Prin urmare, am acceptat să cesionez festivalul, pentru un an, Federației Share. Dar am știut de la bun început că pentru a continua evenimentul, e nevoie de implicarea unei entități private, care să devină un garant în privința gestionării activității financiare. Am insistat să-l cooptez pe Sorin în firmă pentru că suntem prieteni, pentru că este un om de bună credință și chiar cred că împreună putem dezvolta conceptul acestui festival.

Reporter:
Bun, dar acum dacă ați creat firma, cârcotașilor le va fi mai ușor să vă acuze că sunteți interesați de profit

Sorin Gadola:
Am văzut că se fac tot felul de speculații în direcția aceasta. Dar mă întreb, oare viceversa de ce nu e valabilă pentru cârcotași? Oricine își face o firmă, indiferent de domeniul în care activează, e conștient (sau ar trebui să fie), că pierderile sunt, de cele mai multe ori, o regulă. Cred că sunt puține firmele care se înființează și trec imediat pe profit. Acum nu vreau să fiu ipocrit, sigur că m-aș bucura ca societatea Untold să aibă succes și să înregistreze profit, însă, la cum ne-am făcut calculele – având experiența primei ediții a festivalului – spun că va trebui să mă simt fericit dacă societatea își asigură măcar costurile de funcționare. Pentru că vorbim despre costuri imense și cred că în momentul de față ne putem permite să lumăm în calcul doar riscurile. Riscuri financiare pe care eu și Bogdan ni le-am asumat. Iar apropo de acest lucru, am văzut că niște așa ziși furnizori ai festivalului se plâng că nu ar fi încasat nu știu câți bani. Eu pot să vă spun, sigur, că dintre toți cei care au colaborat cu Festivalul, suntem singurii care doar am investit fără să și câștigăm vreun ban. Am fost de bună credință și am participat cu Asociația Trinity în ipoteza că voi putea aduce un plus de valoare evenimentului, prin acțiunile conexe pe care le-am desfășurat. Nu m-am gândit nici o clipă la profit. Acum, când voi fi parte din organizare, cred că cel mai potrivit e să ne gândim cum vom gestiona evenimentul, cum putem preîntâmpina problemele. Până la urmă, e un eveniment de care vom răspunde, direct, doar noi, eu și cu Bogdan.
Bogdan Buta:
Sigur că sunt destui care și-au făcut un obicei din a ne acuza. Le place să se uite mai întâi la venituri, nu și la cheltuieli. Lumea ar trebuie să știe că un eveniment de amploare nu poate fi susținut numai din bilete. Undeva la 30% din veniturile din bilete se duc pe tot felul de taxe și comisioane, iar organizatorilor nu le rămâne nimic. În ce ne privește, esențialul e să continuăm festivalul, să ne asigurăm resurse pentru a-l susține. Cum a spus și Sorin, planul este ca evenimentul să iasă cât mai bine, aceasta este prioritatea noastră.

Reporter:
În presă se mai aduc reproșuri Federeației Share pentru promisiuni financiare neonorate

Bogdan Buta:
Insist să spun că dacă Festivalul Untold ar fi fost organizat de o entitate privată, costurile ar fi fost mult eficientizate. Dar totul s-a desfășurat sub umbrela Federației Share care mai avea de organizat o mulțime de alte evenimente și care, din păcate, nu a reușit să se descurce, financiar vorbind. Există promisiuni neonorate, într-adevăr, însă de ce nu spune nimeni că Share nu a primit nici un leu de la Guvern? S-au promis peste 700.000 de euro. Exista o Ordonanță a Guvernului care recunoștea titlul Clujului de capitală europeană a tineretului, prin urmare admitea și sprinjinul financiar. Dar banii nu au mai ajuns la Share. Urma să mai vină bani și de la alte entitățí – pentru alte evenimente derulate de Share – dar nici aceștia n-au mai ajuns. De aici și problemele financiare ale Share.  Dar cred că e foarte important să se facă distrincție între Untold, ca și concept de eveniment, și Federația Share, sub umbrela căreia s-a derulat festivalul. Eu vă pot asigura că absolut nici un furnizor sau comerciant din cadrul festivalului nu ar putea să spună că nu a avut de câștigat de pe urma Untold. Oricine poate inventa multe, însă, realitatea este că toți au avut încasări mari. A, sigur, probabil că unii nu au câștigat atât de mult cât și-ar fi dorit, dar aceasta este cu totul altceva. Însă, absolut nici unul dintre cei care au încheiat contracte cu Festivalul n-a ieșit în pierdere, acest lucru eu pot să-l garantez.

Reporter:
Veți mai apela la sprijn financiar local, vă doriți ca festivalul să fie păstrat în Cluj, care-i strategia voastra?

Bogdan Buta:
Eu am gândit Conceptul Untold pentru Cluj și dorința mea este să-l păstrăm aici. Sigur că pentru acest lucru vom avea nevoie, în continuare, și de sprijinul entităților locale. Vom apela la cofinanțări și la susținere, în temeiul prevederilor legislative. Ne vom comporta ca toți ceilalți organizatori de evenimente care depun proiecte și solicită sprijin local. E firesc să fie așa. Untold este un eveniment complex, am mai spus că nu oricine își poate asuma să-l organizeze, așa că orice sprijin va fi binevenit. Oricum, pentru a ne descurca și cu partea de voluntariat vom avea și o Asociație implicată în organizare.
Sorin Gadola:
De fapt, planul meu este să implic cât mai multe ONG-uri. Nu spun că pe partea de organizare, însă cu siguranță în realizarea unor evenimente conexe. Se pot demara o serie de campanii de conștientizare, indiferent de domeniu, putem continua procesul de reabilitare a unor obiective comunitare. Așa cum la prima ediție noi am reabilitat terenul de baschet din Parcul Central, la fel putem proceda la edițiile următoare, modernizând câte unul, două obiective care aduc beneficii comunității.

Reporter:
Care a fost, Bogdan, cea mai mare provocare pentru tine, în momentul în care ți-ai asumat să coordonezi acest festival?

Bogdan Buta:

De la bun început am pornit cu ambiții puternice. Am vrut să aduc Untold la nivelul celor mai importante festivaluri din Europa, în primul rând ca număr de participanți, ca să reușim să-l plasăm în categoria de Major Festival. Și m-am bucurat că am reușit, ba mai mult am intrat în Top 10 – European Festival Awards, clasament în care se regăsesc cele mai mari și mai importante festivaluri din Europa, iar aceste lucru este un fapt. Oricum, valoarea și dimensiunea festivalului au fost confirmate încă din timpul evenimentului de către artiștii care au participat. Când au fost întrebați în conferințe despre festival, au spus că nu le vine să creadă că se află la prima ediție, pentru că este unul dintre cele mai bune din lume. S-au referit la atmosfera din timpul concertelor, la numărul de participanți, la serviciile oferite, la modul în care i-am primit, la absolut tot. Au trăit o experiență foarte bună în România și au vorbit, mai departe, pozitiv despre noi. Am fost încântat să aud feedback-ul de după festivalul ADE (din Olanda). Acest eveniment e un fenomen în industrie, iar oameni care au participat ne-au contactat ei, fără să fim și noi acolo. Ne-au spus că au auzit lucruri frumoase despre Untold, că ar vrea să colaborăm. Deci, deja se vorbește despre Untold în industria de specialitate, peste tot în lume. Artiștii au aflat despre noi, cei care au fost deja își doresc să se întoarcă. Cred că aceasta a fost cea mai mare provocare, și presiune, totodată, să demonstrez că se poate. Au fost oameni care au crezut în mine, în acest proiect. A fost Sorin și alții care și-au riscat resursele, și-au periclitat relațiile personale, oameni care și-au pus la bătaie cariera construită în 20 de ani de muncă, ca să convingă artiștii să vină la Cluj, artiști care nu mai fuseseră în România, ba chiar refuzaseră să vină, considerând că România nu e o locație suficient de cool pentru ei.

Reporter:
Cum le răspunzi celor care în continuare fac eforturi pentru a vă discredita?

Bogdan Buta:
Sunt câțiva care se străduiesc să ne discrediteze, cam aceleași persoane care au tot felul de interese obscure. Nu există o bază reală asupra informațiilor pe care ei le propagă. Lansează ipoteze și idei false în speranța că ne vor distrage atenția de la ceea ce avem de făcut. Acesta este scopul lor, să ne distragă atenția de la ce avem de făcut, în ideea că poate așa nu vom mai fi destul de concentrați și o să greșim câte ceva. Întotdeauna există cineva care stă în spate și încearcă să-ți pună piedici, dacă ți-ai propus să realizezi ceva. Important este ca noi să mergem mai departe fără să ne abatem din drumul nostru. Eu pot sta drept în fața oricui. N-am nici o problemă, dorm noaptea liniștit pentru că știu că tot ceea ce am făcut, am făcut cu bună credință, respectând legea. Minciuni vor mai apărea, noi trebuie să ne vedem de drumul nostru, ei vor rămâne în urmă.

Reporter:
Tu, Sorin, ce așteptări ai de la ediția viitoare a Festivalului?

Sorin Gadola:
Am intrat în acest proiect având convingerea că putem face o treabă excelentă pentru Cluj Napoca, pentru comunitate. În ce mă privește, recunosc, nu sunt tocmai obișnuit să fiu în atenția presei. Nu văd rostul articolelor tendențioase, informațiilor mincinoase. Dar, așa cum am mai spus, atâta timp cât cred în acest proiect, voi merge mai departe. Consider că Untold Festival este acel eveniment major de care orașul are nevoie. Este evenimentul care va pune Clujul pe radar, și aici nu mă refer doar la tineri, ci și la perspectivele economice. La prima ediție a festivalului se estimează că s-au cheltuit, per ansamblu, vreo 23 de milioane de euro. Din această sumă, comunitatea locală a avut de câștigat cel mai însemnat procent, iar acest lucru se va vedea din analize de specialitate. Untold este și trebuie să rămână un brand al Clujului care să reunească sinergii frumoase din zona socială, economică și culturală. E argumentul care m-a convins că pot și că trebuie să mă implic.

12006130_888473301188762_6920527827714833658_n

Câte puțin despre Sorin Gadola (foto sus)
Provine dintr-o familie de investitori locali și e implicat în mai multe proiecte de dezvoltare imobiliară, însă, activitățile pe care se focusează cel mai mult sunt în zona socială. Sorin Gadola coordonează câteva ONG-uri care sunt implicate în programe de consiliere, în campanii de dezvoltare personală și chiar și în sport (baschet). Are doar 28 de ani și crede cu tărie în principiul autocunoașterii. S-a preocupat atent de activitățile Asociației “Lumea ca Lumea”, care a realizat în București un adăpost pentru femei, victime ale violenței domestice. Acest adăpost ar urma să fie mutat la Cluj Napoca, pentru că, spune el: “orașul nostru este mult mai receptiv la mesajul social, precum și la menirea pe care trebuie s-o aibă un ONG”. Se declară mândru de activitățile derulate de un alt ONG pe care l-a fondat: Asociația Trinity. În afara trainingurilor și cursurilor de dezvoltare personală pe care le organizează, Trinity se implică și în programe de consiliere psihologică. Sorin Gadola este de părere că Festivalul Untold poate să îmbine foarte bine și o serie de campanii de conștientizare care să ajute comunitate locală, atât din punct de vedere social cât și economic. E convins că Untold va deveni cel mai important brand al Clujului.

11130149_1105486816135587_7935800454141457521_n

Câte puțin despre Bogdan Buta (foto sus)
A încheiat un doctorat în inginerie și management. A fost studentul UTCN și totodată un aprig reprezentant al studenților. Bogdan Buta are 30 de ani și și-a consacrat statutul de lider încă de pe vremea când milita pentru drepturile colegilor săi. În urma unor proteste pe care le-a inițiat, a reuși să schimbe decizii la nivelul conducerii Universității, să oblige la anularea unor măsuri sau la adoptarea unor noi reguli, totul în favoarea studenților. Consideră că cel mai mare atu al său este perseverența. A coordonat mai multe evenimente pentru tineri, însă nimic de anvergura Festivalului Untold. A conceput singur tot acest festival și spune că ediția din 2015 a fost un vis de-al său care s-a împlinit.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.