Închide

Cinci fotbaliști români au fost dați afară de „U” Cluj. Lotul cu care Universitatea a plecat în cantonament în Slovenia

Sport by Catalin Suciu - iul. 15, 2019 0 938

U Cluj se schimbă din temelii, iar noul trend e aducerea unor jucători din Portugalia. Au venit până acum șapte, dar clujenii nu au încheiat perioada de transferuri.

Între timp, clubul a anunțat că nu mai mizează pe Iulian Dinu, Octavian Ursu, Răzvan Greu, Iuliu Hațiegan și Denis Hordouan, care nu au mai făcut nici deplasarea în cantonament.

„U” se va pregăti până pe 25 iulie în Slovenia, und. Universitatea va disputa trei partide de verificare în cele 10 zile de cantonament, împotriva unor prim-divizionare din Ungaria, Macedonia şi Arabia Saudită, după următorul program:

17 iulie: FC Universitatea Cluj – FC Mezokovesd Zsory (prima ligă, Ungaria)
21 iulie: FC Universitatea Cluj – FK Vardar (prima ligă, Macedonia)
24 iulie: FC Universitatea Cluj – Al Fasaily (prima ligă, Arabia Saudită)
Antrenorul Cristi Dulca a convocat, pentru cantonamentul din Slovenia, un lot format din 23 de jucători:

Cosmin Dur-Bozoancă, Andrei Gorcea, Daniel Pîrvulescu, Carol Taub, George Florescu, Tudor Telcean, Rareş Takacs, Dorin Goga, Marius Coman, Dan Berci, Andrei Ceitil Castanheira, Cristian Gavra, Florin Burghele, Alex Pop, Tudor Vomir, Victor Dican, Alin Văsălie, Carlos Silveira da Graca „Kay”, Pedro Mendes, Jose Costa, Hugo Firmino, Inacio Miguel, Ricardo Rafael da Costa Miranda „Rafa”.

De remarcat că, alături de cei şase portughezi şi un reprezentant al Capului Verde, din lotul deplasat în Slovenia fac parte cinci juniori crescuţi la „U”(Gorcea, Telcean, Vomir, Văsălie şi Alex Pop), alături de  Burghele (format de Sporting Vaslui, dar care a jucat în sezonul trecut pentru juniorii Universităţii).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.