Închide

CFR, egalată pe final de Young Boys Berna. Campionii mai au un meci pentru a întoarce calificarea

SportTop News by Actual de Cluj - aug. 04, 2021 4 82

CFR Cluj a condus-o pe Young Boys, dar a fost egalată pe final de partidă și are nevoie de un meci mare în deplasare pentru a se califica în play-off-ul Ligii Campionilor, unde ar urma să joace cu Slavia Praga sau Ferencvaros.

Cristi Manea a deschis scorul după doar patru minute, dintr-un offside nesemnalizat, dar campioana a arătat bine în prima parte. A avut câteva acțiuni reușite în fața unui adversar redutabil, obișnuit cu participările în competițiile continentale. Treptat, elvețienii au preluat inițiativa partidei, iar campioana României a fost nevoită să se retragă.

CFR-ul a rezistat și părea că se îndreaptă către o victorie mare, dar adversarii au lovit în al treilea minut de prelungiri.  Arlauskis a respins în lateral șutul din lovitură liberă al lui Aebischer, pe direcția lui Sierro, care a împins mingea în poarta nepăzită.

1-1, iar returul e programat în Elveția, pe 10 august.

  • În cazul în care va trece de Young Boys, CFR va da peste Ferencvaros sau Slavia Praga în play-off-ul Ligii.
  • Dacă va fi eliminată de elvețieni, CFR va da piept în play-off-ul Europa League cu pierzătoarea dintre Steaua Roșie Belgrad și Sheriff Tiraspol.

„Am întâlnit o echipă puternică, trebuie să recunoaștem, sunt mai puternici ca noi și fizic, la contre unu la unu. Au 6-7 jucători peste 1,85m. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru efort. Eu nu le-am zis să ne retragem, dar apare conservarea rezultatului, când îi simți mai puternici. Am făcut pasul înapoi, a fost o greșeală. Tactic i-am închis bine, n-au avut o situație clară de a marca. I-am surprins, am avut doar două zile, dar am reușit, am jucători care se capacitează, au înțeles ce le cer. Dar n-aveam voie să facem greșeala de la gol, am făcut 3 erori într-un minut. Pleacă trei jucători să facă presing la portarul advers, eu nu le-am cerut asta, le-am zis să ne retragem.  Ei ne prind pe contră, ceea ce n-am cerut, au arătat că sunt periculoși dacă au spații. Acordăm acea lovitură liberă, Manea face acel fault, apoi nu urmărim mingea la Arlauskis și apare acest gol. Trei greșeli pe care n-aveam voie să le facem, mai erau 5 minute. A fost exagerat și să dea 8 minute de prelungire, au fost faze controversate, un fault cât casa la Arlauskis, la Debeljuh, și nu se oprește jocul”, a declarat Șumudică la Telekom Sport.

CFR-Young Boys 1-1

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Bouhenna, Cestor – Susic, Rodriguez, Sigurjonsson, Camora (cpt.) – Deac – Alibec, Omrani
REZERVE: Bălgrădean, Graovac, Păun, Ciobotariu, Latovlevici, Costache, Tahiri, Debeljuh, Petrila, Hoban, Gussouma, Itu
ABSENȚI: Burcă (accidentat)
ANTRENOR: Marius Șumudică

YOUNG BOYS: Von Ballmoos (cpt.) – Hefti, M.A. Camara, Zesiger, Garcia – Ngamaleu, Aebischer, Martins, Fassnacht – Elia, Siebatcheu
REZERVE: Zbinden, Faivre, Spielmann, Sierro, Kanga, Sulejmani, Burgy, Mambimbi, Maceiras, Lefort, Lauper, Rieder
ABSENȚI: Lustenberger, Maier, Nsame, Monteiro (accidentați)
ANTRENOR: David Wagner

 

4 comentarii

  1. & Pentru a juca cu Alibec, Șumudică pare a avea nevoie de consilieri de feng shui că vorbește despre karmă și bagheta magică, de radiestezie, de astrogramă, deocamdată se pare că poate juca doar la 1000 de euro / minut, cât plătește CFR Cluj din contract , ? Cu Butean are Alibec relații de joc verificate , cu randament cam la 50% din cele cu Budescu, însă pe Butean îl cam „toacă” energetic Deac, după cum s-a observat din meciurile jucate la legitimarea lui Butean la CFR Cluj, ? Probabil că s-ar putea încerca și retragerea lui Alibec în linia de mijloc pentru a reduce problemele musculare pe fond de susținere energetică din partea echipei, ?

  2. & Dacă sunteți de părere că Andrei Ionescu, jucător utilizat mai mult la cluburile străine pe unde a jucat după ce a fost mediatizat, decât în fotbalul românesc la cluburile la care a fost legitimat după reveniri, ar putea fi readus în formă de joc de Șumudică, în condițiile în care Șumudică a arătat că poate recupera jucători talentați precum, Alibec, Budescu, Maxim, ?

  3. & De exemplu, în meciurile internaționale ar putea începe cu Hoban, pe care să îl înlocuiască cu Deac, pentru ca Deac să fie mai proaspăt pe finalurile de meci, că mai zicea Șunudică și despre oxigenare când vorbea despre fotbal, iar Deac a făcut 35 ,?

Scrie un comentariu

  • Articole similare