Închide

CFR Cluj pierde Supercupa României, 0-1 cu Viitorul

Sport by Actual de Cluj - iul. 06, 2019 0 151

CFR Cluj a pierdut în această seară Supercupa României, după ce a fost învinsă cu 1-0 de Viitorul Constanța.

Meciul de pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești a fost adjudecat de Viitorul după un gol al lui Andrei Artean în minutul 86, cu un șut din afara careului. „Feroviarii” au fost pe punctul de a egala prin Deac în minutul 93 dar mingea a lovit bara.

 

FC Viitorul câștigă Supercupa pentru prima dată în istoria clubului. Anul trecut, Supercupa a ajuns în Gruia. După meci tehnicianul „feroviarilor”, Dan Petrescu, s-a arătat supărat de rezultat. „A fost un meci echilibrat, cu un trofeu pe masă, suntem supăraţi, dar nu poţi spune că o echipă a dominat sau nu. Noi cu ocaziile, ei cu golul. Moralul va fi scăzut pentru meciul cu Astana, rolul meu e să lucrez la moralul lor, puteam mai mult. Avem opt meciuri în iulie. Pornim cu şansa a doua în Astana, au fost în grupele competiţiile europene. Terenul, drumul, oboseala şi supărarea după acest eşec, trebuie toate gestionate bine”, a spus Petrescu la Digisport.

„Mi-a fost foarte greu, dedic trofeul familiei mele şi mamei mele, care mă veghează de sus. A venit Ganea la mine la începutul meciului şi mi-a spus: Presimt că dai gol”, a spus după meci Artean, la Digi Sport.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags