Închide

Cercetătorii din Cluj fac prima hartă a radonului din apă și sol din România la singurul laborator de gen din țară. Care sunt concluziile

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iul. 01, 2019 0 2291

Cercetătorii clujeni au realizat prima hartă a radonului din apă și sol din România.

Harta a fost realizată de echipă de cercetători din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului și a Facultății de Biologie și Geologie de la universitatea „Babeș-Bolyai”. „Studiul prezintă un atlas la zi al concentrațiilor de radon măsurate în sol și în diverse surse de apă din partea centrală și de vest a României. Radonul din harta solului include date din 2.564 de măsurători efectuate pe teren, în plus fiind analizate și 2.452 de probe de apă potabilă. Cartarea radonului poate fi un instrument util pentru implementarea politicilor radonului la nivel național și local, definind domenii prioritare pentru studiere detaliată și pentru stabilirea deciziilor privind utilizarea terenurilor.
Radioactivitatea naturală s-a dovedit a fi principala sursă de expunere umană la radiațiile ionizante. Radonul omniprezent în sol, roci și apă reprezintă principala sursă a radonului din interior”, explică universitatea clujeană.

Rezultatele cercetătorilor clujeni din ultimele două decenii arată că radonul are o contribuție considerabilă la contaminarea aerului din interiorul clădirilor din România. De altfel radonul este considerat de Organizația Mondială a Sănătății drept a doua cauză principală de cancer pulmonar după fumat.Variația nivelului de radon în aerul din interiorul clădirilor depinde în primul rând de caracteristicile geologice ale zonei investigate, în al doilea rând de parametrii de mediu și, în cele din urmă, caracteristicile clădirii și modelele ocupaționale. Prin aceasta din urmă se poate menționa radonul din apa de la robinet utilizată de gospodării. Deoarece radonul este solubil în apă, degazarea sa este adăugată la expunerea din interiorul locuinței. O atenție deosebită este necesară atunci când apa subterană este utilizată pentru alimentarea cu apă potabilă, deoarece radonul poate deveni un factor de risc pentru utilizatori dacă concentrația de radon din acvifer este mare. Cea mai mare parte a riscurilor de cancer provocate de radon în apa potabilă rezultă din transferul de radon în aerul interior și expunerea prin inhalare”, mai arată cercetătorii clujeni.

Aceștia subliniază că o parte semnificativă a populației din România, atât din mediul rural, cât și din cel urban, utilizează încă apă brută, adică fără nicio formă de tratare, pentru băut și pentru uz casnic. De altfel în studiul citat nu mai puțin de trei sferturi din probele de apă analizate au fost colectate din puțuri și izvoare, căci acestea au fost indicate în gospodării ca surse de apă.
Din harta radonului în apă realizată de cercetătorii UBB se observă faptul că nu există o problemă radiologică semnificativă din perspectiva radonului inhalat sau ingerat datorat apei. Mai mult, concentrația de radon în apă ar influența nesemnificativ concentrația de radon din interior, chiar dacă sursa de apă se află în interiorul casei.
Harta radonului în sol sugerează faptul că strict măsurătorile concentrației radonului în sol, fără informații suplimentare cum ar fi geologia sau permeabilitatea, ori tipul de construcție, nu sunt un indicator predictiv satisfăcător al radonului din interior.

Să mai spunem că toate cercetările au fost realziate în laboratorul de specialitate al UBB care e singurul laborator complex autorizat din România în domeniul radonului.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare