Cele mai vechi încăperi din vechea cetate a Clujului – din prima incintă fortificată, veche de aproape un mileniu – stau sub lacăt de un deceniu

Cele mai vechi încăperi din vechea cetate a Clujului – din prima incintă fortificată, veche de aproape un mileniu – stau sub lacăt de un deceniu.

Vorbim despre singurul turn de apărare rămas în picioare din prima incintă fortificată a orașului, unde a fost amenajat timp de câțiva ani un muzeu de speologie – și unde, timp de secole, a funcționat închisoarea orașului. E singura bucată din vechea incintă de apărare a orașului care a rămas în picioare până în prezent, alături de bucăți din a doua incintă, cu două secole mai nouă, din care se păstrează trei bastioane și o bună parte din zidul de apărare de sud.

Am încercat să obținem acces în această incintă, de la Primăria Cluj-Napoca, însă în ciuda insistențelor instituția a refuzat accesul, motivând că acesta nu poate fi acordat în condiții de siguranță – dar nici sub propria răspundere. ”Ne menținem răspunsul transmis anterior. În situația actuală, nu vă putem permite accesul în interior”; a precizat azi municipalitatea la insistențele actualdecluj.ro.

Incinta e închisă sub lacăt iar accesul la ușile ferecate ale fostei închisori e posibil, teoretic, doar printr-o pasarelă de lemn, care a putrezit în mare parte din cauza umezelii din curte, la rândul ei năpădită de bălării. Oricum, pentru accesul la curtea aflată sub lacăt e nevoie de un alt acces care poate fi făcut doar prin curtea fostei Case Municipale de Cultură, acum retrocedată Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, care a supus clădirea CMC unui vast proces de reabilitare și modernizare; intenția e să se deschidă ambele porți de acces în CMC – din piața Unirii și de pe strada Sextil Pușcariu – și astfel să fie deschis și singurul acces spre această singură relicvă a primei incinte fortificate a Clujului. Iar aceasta fără să punem la socoteală lucrările necesare bastionului, unde aflăm că s-a scos la licitație refacerea căii de acces pe pasarela de lemn și a acoperișului, lucrări de întreținere minore deci.

Actualul oraș Cluj-Napoca a fost fortificat cu ziduri și turnuri de două ori de-a lungul istoriei sale: o dată în secolul XIII și o a doua oară, într-o variantă extinsă din care se păstrează și azi bucăți, în secolele XV-XVII. Nu multă lume știe că din vechea incintă fortificată s-a păstrat până în ziua de azi un turn de apărare a cetății.

”Cetatea veche” a Clujului s-a format între secolele XI și XII în colțul de nord-vest al vechii fortificații romane Napoca. Fortificația a fost distrusă de invaziile tătare după o scurtă perioadă, dar a fost reconstruită, și satul din veicnătate repopulat, în jurul anilor 1260. Cercetătorii arată că satul se întindea probabil pe locul actualei Piețe a Unirii, în jurul bisericii ce a precedat biserica Sfântul Mihail, în vreme ce fortificația cetății se întindea pe linia Canalului Morii, în capătul loturilor de pe latura de vest a străzii Regele Ferdinand, în capătul parcelelor nordice ale Pieţei Unirii şi a străzii Memorandumului, spre nord între  străzile Emil Isac şi Paul Chinezu.

Fortificaţia a fost construită din blocuri masive de calcar și era întărită la colţuri cu turnuri interioare dreptunghiulare. Accesul în cetate se făcea pe două porți, în nord, denumită poarta străzii Apei în dreptul străzii Roosevelt, cea de-a doua poartă fiind probabil în capătul de sud a piaţetei formate în faţa casei de naştere a regelui Matia Corvinul. La câteva zeci de metri distanță de această piațetă se află încă singurul turn de apărare al acestei prime incinte fortificate a orașului, în picioare până în ziua de azi, unde probabil n-a călcat picior de om de cel puțin un deceniu – până acum.

După două sute de ani a fost construită a doua incintă fortificată a orașului, din care se păstrează până în ziua de azi trei bastioane și mare parte din zidul de sud. Poarta de pe strada Apei a fost demolată între anii 1700 şi 1715, fiind urmată de turnul fierarilor, de pe strada Kandia, astăzi strada Paul Chinezu., demolat în 1796. Turnul aurarilor a fost demolat în anul 1859. A rămas în picioare, până acum, unul singur, căci a fost transformat în penitenciar. E vorba de turnul din sud-est al incintei, unde a funcționat din secolul al XV-lea închisoarea orașului. Aceasta putea găzdui până la 20 de deținuți.

Deasupra intrării se află o inscripţie incizată într-una din blocurile de piatră ale zidăriei. Inscripţia a fost realizată în anul 1821, când turnul a fost renovat de către gardianul Mihály Kassai. ”Eu, Kassai Mihály, am devenit temnicer al acestei puşcării în anul 1820. Vouă, nefericiţilor ce pătimiţi aici şi aţi ajuns exemple ale nenorocirii, când vi s-a întors soarta, v-am adus totuşi alinare când aţi fost mâhniţi. Când acestea au fost scrise, în 1821, puşcăria şi zidurile din piatră au fost renovate”.

Închisoarea era compartimentată în patru încăperi la parter și alte trei la etaj. Fiecare nivel era dotat cu o cameră cu bucătărie pentru gardieni. ”Nu toate celulele aveau același grad de confort. Existau camere doar cu prici, altele cu paturi și chiar o cameră amenajată pentru deținuții bogați care ajungeau în temniță pentru jocul de cărți, bătăi în timpul petrecerilor ori alte delicte ușoare”, notează într-un articol cercetătoarea Ancuța-Lăcrimioara Chiș. ”Cea mai sumbră cameră, asemănătoare unei pivnițe era destinată condamnaților la moarte. Pedeapsa capitală era foarte frecventă în Evul Mediu, dar execuția nu se petrecea în închisoare, ci în piața publică, unde locuitorii orașului asistau extaziați la spectacolul morții. Existau camere atât pentru bărbați cât și pentru femei, începând cu secolul al XVI-lea numărul deținutelor crescând simțitor. Acestea făceau obiectul numeroaselor procese de vrăjitorie, dar și al proceselor pentru desfrânare sau pruncucidere”.

În 2002 a fost inaugurat în această incintă Muzeul de Speologie care a funcționat până în anul 2011, când accesul a fost interzis din cauza unor litigii legate de accesul pe proprietate. Incinta păstrează, după secole, trei înscripții, dintre care una scrijelită cu mâna. Mai jos inscripțiile și traducerea (sursa Jakab Albert Zsolt în cartea ”Piatra aceasta a fost așezată… Locurile memoriei din Cluj (1440-2022)”):

Nici un comentariu

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.