Închide

Cei șapte ani de așteptare

OpinieSport by Catalin Suciu - mai 30, 2022 0 634

„E penalty, e penalty”, țipă în microfoane unul dintre comentatorii de la DigiSport, într-un moment în care Irobiso e deposedat corect.

Disperarea continuă. U Cluj e ironizată că nu ține de minge. Pe un alt post, Prima, un alt comentator râde de o degajare din apărarea clujenilor.  Și aici se încearcă, cumva, salvarea lui Dinamo, din cabina de transmisie. Apoi comentatorii îl ceartă pe Uhrin pentru schimbarea lui Matei. Mai-mai că i-ar trage și două nuiele la fund. Deținătorii de facto ai biciului dreptății nu pot accepta că o echipă din liga a doua o elimină pe Dinamo.

Însă nu Universitatea a îngropat-o pe Dinamo, ci Dinamo și-a săpat singură groapa în tot acest an.

E ușor fotbalul privit de sus.

Pe teren U Cluj își vede de treabă. A venit cu tema făcută, exact cum a făcut-o Sibiul la Cluj. Universitatea a jucat la București fix cum trebuia. Ajutată în debut de eurogolul lui Tescan, U s-a baricadat în propria treime, iar fundașii, instruiți de Lincar să nu se complice în nici un moment, au degajat toate mingile, fie în aut, fie în față, fie în corner, oriunde, doar să nu se apropie de careu.

Cine își va aminti peste o săptămână că U Cluj a făcut anti-joc? Și ce importanță are? Cine poate să spună așa ceva?

În studiourile TV e o atmosferă de înmormântare. Mai sunt câteva minute din meci. Până și înfocații suporteri angajați la televiziuni se resemnează.

Se fluieră finalul, iar camerele tv se îndreaptă către învinși, nu către învingători. Către jandarmi, nu către suporterii Universității.

Dar ce mai contează? „U” e în Liga 1 după șapte ani. Șapte ani cu deplasări la Gilău, Gherla, Recea, jucând pe tot felul de coclauri. Șapte ani de așteptare, cu emoții, cu bucurii și nenumărate dezamăgiri. Dar șapte ani onești.

Munca, finalmente, e răsplătită. Din dubla cu Dinamo, Universitatea e merituoasa învingătoare. A fost mai bună. Fără echivoc.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare